corelare

corelá [At: V. ROM. sept.-oct. 1939, 8 / Pzi: ~léz / E: corelație] 1 vt A stabili o corelație între două fapte, situații. 2 vr A fi în corelație.

coreláre sf [At: MDA ms / Pl: ~lắri / E: corela] Corelat¹.

CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație.

CORELÁ, corelez, vb. I. Tranz. și refl. A face să fie sau a fi în corelație. – Din corelație.

corelá (a ~) vb., ind. prez. 3 coreleáză

coreláre s. f., g.-d. art. corelắrii; pl. corelắri

corelá vb., ind. prez. 1 sg. coreléz, 3 sg. și pl. coreleáză

coreláre s. f., g.-d. art. corelării; pl. corelări

CORELÁ vb. I. tr. A pune în corelație cu ceva. [< corelație].

CORELÁ vb. tr., refl. a (se) pune în corelație. (< fr. correler)

A CORELÁ ~éz 1. tranz. A pune în corelație; a face să fie în legătură reciprocă. 2. intranz. A fi în corelație; a se afla în legătură reciprocă. /Din corelație