contrabas

contrabás [At: BRĂESCU, V. 17 / Pl: ~uri, ~áși, (rar) ~e / E: fr contrebasse] 1 sn Instrument muzical, cel mai mare ca dimensiune și cu registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș, al cărui sunet este cu o notă mai jos decât al violoncelului. 2 sn Instrument de suflat din alamă, de mari dimensiuni, acordat în fa, mi bemol, și do bemol, folosit mai ales în fanfarele militare. 3 sn (Rar) Instrument metalic de suflat, al cărui sunet este cu o octavă mai jos decât al basului. 4 sn (Pan) Voce bărbătească de bas, care dispune de sunete mai adânci decât basul obișnuit. 5 sm (Pex) Persoană care are o asemenea voce profundă. 6 smf Contrabasist.

CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, de dimensiuni mari, având registrul cel mai grav din familia instrumentelor cu coarde și arcuș. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse.

CONTRABÁS, (1) contrabasuri, s. n., (2) contrabași, s. m. 1. S. n. Cel mai mare instrument muzical cu coarde și arcuș, având registrul cel mai grav din familia violelor. 2. S. m. Contrabasist. – Din fr. contrebasse.

CONTRABÁS, contrabași, s. m. Contrabasist.

CONTRABÁS², contrabasuri, s. n. Cel mai mare instrument muzical cu coarde și cu arcuș, avînd registrul cel mai grav. O instrumentație bizară, din concertul căreia nu lipsea nici piculina, nici oboiul, nici trîmbița... nici contrabasul. HOGAȘ, M. N. 86.

contrabás s. n., pl. contrabásuri

contrabás (persoană) s. m., pl. contrabáși

contrabás (instrument) s. n., pl. contrabásuri

CONTRABÁS s. (MUZ.) 1. (reg.) broancă, gordună, scroafă, diplă mare. (~ul are registrul grav.) 2. contrabasist, (rar) basist. (Partida ~șilor din orchestră.)

CONTRABÁS s.m. Contrabasist. [< fr. contre-basse].

CONTRABÁS s.n. 1. Instrument muzical cu registru grav, cu coarde și arcuș, al cărui sunet este cu o octavă mai jos decât acela al violoncelului. 2. (Rar) Instrument metalic de suflat, al cărui sunet este cu o octavă mai jos decât acela al basului. [Pl. -asuri, (s.m.) -ași. / < it. contrabasso, cf. fr. contrebasse].

CONTRABÁS I. s. n. 1. instrument muzical cu coarde și arcuș, cu registrul cel mai grav. 2. instrument metalic de suflat al cărui sunet este cu o octavă mai jos decât acela al basului. II. s. m. contrabasist. (< fr. contrebasse, it. contrabasso)

CONTRABÁS² ~și m. Persoană care cântă la contrabas. /<fr. contrebasse

CONTRABÁS¹ ~uri n. Instrument muzical cu coarde și arcuș, care produce sunete din cel mai jos registru. /<fr. contrebasse

contrabas n. 1. tonul de sus în jos, la un nivel inferior; 2. cea mai mare dintre vioare cu trei coarde.

*contrabás n., pl. urĭ (fr. contrebasse, f. V. bas). Muz. Un fel de vioară foarte mare (de înălțimea unuĭ om) cu sunetu foarte gros. Un fel de trompetă foarte groasă cu sunetu cu o octavă maĭ jos de cît basu ordinar. V. gordună.

CONTRABAS s. (MUZ.) 1. (reg.) broancă, gordună, scroafă, diplă mare. (~ are registrul grav.) 2. contrabasist, (rar) basist. (Partida ~șilor din orchestră.)

contrabas (< it. contrabasso; engl. doublebass; fr. contre basse; germ. Kontrabass), instrument cordofon cu arcuș din familia violinei* având, prin dimensiuni și registru (1), poziția instr. celui mai grav. A fost introdus în orch. simf. pe la începutul sec. 17, rolul lui în orch. și în muzica de cameră* fiind tot mai însemnat. Coardele c. sunt acordate în cvarte perfecte: mi și la din contraoctavă*, re și sol din octava mare. Cu câteva decenii în urmă s-a recurs în orch. la c. cu cinci coarde pentru lărgirea registrului grav la instr. (do din contraoctavă). Notele se scriu în cheia* fa iar la registrul acut în cheia sol, cu o octavă mai sus față de cum sună ele în realitate. Instrumentistul cântă la c. ținându-l în față, stând pe un scaun înalt sau în picioare. Procedeele tehnice sunt similare cu cele folosite la celelalte instr. cu coarde și arcuș.