consecinte

consecínte a vz consecvent

consecínță sf [At: (a. 1876) URICARIUL I, 130 / V: (înv) ~cvénție, ~cuén~, ~cum~, ~cvin~ / Pl: ~țe / E: lat consequentia, fr conséquence] 1 Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu Si: urmare. 2 (Îe) A trage ~țele A suporta urmările. 3 (Îlc) În ~ Prin urmare. 4 (Îlav) În ~ Conform dispozițiilor, situației etc.

CONSECÍNȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ◊ În consecință = a) (loc. conj.) prin urmare, deci; b) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. – Din fr. conséquence, lat. consequentia.

CONSECÍNȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei fapte, al unei acțiuni, al unui principiu; urmare. ◊ În consecință = a) (loc. conj.) prin urmare, deci; b) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. – Din fr. conséquence, lat. consequentia.

CONSECÍNȚĂ, consecințe, s. f. Rezultat al unei acțiuni, al unei fapte, al unui principiu etc.; urmare. Sentimentul de prietenie mă silește să te povățuiesc a- medita serios la toate consecințele. C. PETRESCU, A. 374. ◊ În consecință = a) (loc. adv.) conform dispozițiilor, situației etc. Veți proceda în consecință; b) (loc. conj.) prin urmare, deci. ◊ Expr. A trage (sau a suporta) consecințele = a avea de suportat ceea ce rezultă (sau poate rezulta) dintr-o acțiune sau o situație oarecare.

consecínță s. f., g.-d. art. consecínței; pl. consecínțe

consecínță s. f., g.-d. art. consecínței; pl. consecínțe

CONSECÍNȚĂ s. 1. efect, repercusiune, rezultat, urmare, (înv.) urmă, (fig.) rod. (O ~ favorabilă ce rezultă de aici.) 2. v. consecvent.

CONSECÍNȚĂ s.f. Ceea ce rezultă dintr-un fapt, dintr-un principiu; rezultat al unui fapt, al unei acțiuni; urmare. [Cf. fr. conséquence, lat. consequentia].

CONSECÍNȚĂ s. f. 1. rezultat al unui fapt, al unui principiu, al unei acțiuni; efect, urmare. ♦ în ~ = a) prin urmare, deci; b) conform situației, împrejurărilor. 2. (log.) consecvent. (II, 2). (după fr. conséquence, lat. consequentia)

consecínță (consecínțe), s. f. – Rezultat, urmare. Var. consecvență. Lat. consequentia (sec. XIX). Sensul s-a specializat în consecință „efect, rezultat” și consecvență „corespondență între principii și aplicarea lor”. – Der. consecvent, adj.

CONSECÍNȚĂ ~e f. Fapt ce rezultă dintr-o acțiune; urmare; rezultat; efect ◊ În ~ a) reieșind din situație; în conformitate cu circumstanțele; b) prin urmare; așadar. [G.-D. consecinței] /<fr. consequence, lat. consequentia

consecință f. V. consecvență.

*consecŭént, -ă adj. (lat. cónsequens, -éntis, următor). Care se potrivește cu cele zise orĭ făcute în ainte: omu onest e consecŭent promisiuniĭ. Următor. S. n., pl. e. Log. A doŭa propozițiune a uneĭ entimene. Mat. Al doilea termin al unuĭ raport. În mod consecŭent. – Fals -cvent orĭ -cinte.

*consecŭénță f., pl. e (lat. consequentia. V. secŭență). Urmare, rezultat. Concluziune, deducțiune. Importanță: lucru fără consecŭență. În consecŭență, conform celor precedente: fiind-că te-aĭ purtat răŭ, veĭ fi tratat în consecŭență. – Fals -cvență orĭ -cință.

CONSECINȚĂ s. 1. efect, repercusiune, rezultat, urmare, (înv.) urmă, (fig.) rod. (O ~ favorabilă ce rezultă de aici.) 2. (LOG.) consecvent.