col

col² sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: fr col] 1-2 (Atm) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os.

col¹ sn [At: HEM 1669 / Pl: ~uri / E: tc kol] 1 (Mol) Aripa morii de vânt Cf fofează, săgeată. 2 (Mun; rar; îe) A fi de ~ A fi paznic de noapte Si: a fi de caraulă.

cólo av [At: ANON. CAR. / V: culó / A: coló / E: acolo] 1 Acolo. 2 (Pop; îe) Ia te uită ~! Asta-i bună! 3 (Îlav) De ~ până ~ Dintr-un loc în altul (fară nici un rost). 4 (Înv; îlav) ~ și ~ Foarte rar. 5 (Înv; îlav) Pe ici, pe ~ Pe alocuri. 6 (Îal) Foarte rar. 7 (Îvp; îlav) Pe ~ pe dincolo Într-o parte..., într-alta. 8 (Înv; îlav) De ici, de ~ Dintr-una, dintr-alta. 9 (Îvp; îlav) Cât (de) ~ De la distanță. 10 (Reg; îlav) ~ cât ~ Cât pe-aci. 11 (Reg; îe) Auzi ~! Ei! 12 Simplu de tot. 13 (Pop) Târziu. 14 (Înv; îlav) Ici, ~ Din când în când. 15 (Înv; îe) Când ~ Și iată!

COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col.

COL, coluri, s. n. (Anat.) Parte mai îngustă, mai strâmtă a unui organ sau a unui os. – Din fr. col.

col s. n., pl. cóluri

col s. n., pl. cóluri

COL s. (ANAT.) col uterin = cervix; col vezical = cervix.

COL s. v. fofează, săgeată.

COL s.n. Parte îngustată de formă cilindrică a unui organ sau a unui os. [Pl. -luri. / < fr. col, lat. collum- gât].

-COL Element secund de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) cultură, cultivare”, „care locuiește”, „locuitor”. [< fr. -cole, it. -colo].

COL¹ s. n. 1. parte îngustă în formă cilindrică a unui organ sau a unui os. 2. (bot.) colet. (< fr. col, lat. collum, gât)

-CÓL² elem. „care cultivă, care locuiește, trăiește”. (< fr. -cole, cf. lat. colere, a cultiva)

COL³(E)-, -COLÍE elem. „fiere, bilă”. (< fr. chol/é/-, -cholie, cf. gr. khole)

COL⁴(O)-/COLI-, -COLÍE, -COLÍTĂ elem. „colon, intestin”. (< fr. col/o/-, coli-, -colie, -colite, cf. gr. kolon)

col (cóluri), s. n. – 1. Aripă de moară de vînt. – 2. Rond, gardă. Tc. kol „aripă.” – Der. colgiu, s. m. (gardian; perceptor), din tc. kolcu (Șeineanu, III, 42; Ronzevalle, 141).

COL ~uri n. Parte mai îngustă a unui organ sau a unui os. /<fr. col

col, cóluri, s.n. (reg.) 1. aripă (de moară de vânt). 2. rând. (în expresia: a fi de col = a fi la rând, a-i veni rândul).

COL s. (ANAT.) col uterin = cervix; col vezical = cervix.

col s. v. FOFEAZĂ. SĂGEATĂ.

COL secțiunea cea mai strâmtă a ajutajului reactiv.

col, colla (cuv. it. con + art. hot. „cu”), prepoziție cu ajutorul căreia se formează numeroase indicații: col legno*, colla voce*, colla destra („cu dreapta”) etc.

col legno (loc it. [col leño], „cu lemnul”), indicație tehnică, de atac* pentru instrumentele de coarde și arcuș, prin care se cere lovirea coardelor cu bagheta (1) arcușului, în scopul obținerii unor efecte speciale. Revenirea la cântatul obișnuit se face prin indicația al ordinario*.

-COL₁ „care cultivă, care crește, care locuiește, care trăiește, care adoră”. ◊ L. colo, ere „a cultiva, a frecventa, a locui, a venera” > fr. -cole, engl. id., it. -colo > rom. -col.

-COL₂ „gît, col anatomic”. ◊ L. collum „gît, grumaz” > fr. -col > rom. -col.

-COL₃ „clei, lipici”. ◊ gr. kolla „clei” > fr. -cole, engl. -col, germ. -koll > rom. -col.

COL-₁, v. COLO-₁. □ ~ectazie (v. -ectazie), s. f., dilatare patologică a colonului; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., rezecție chirurgicală a colonului.

COL-₂, v. COLO-₂. □ ~enchim (v. -enchim), s. n., țesut flexibil al plantelor erbacee, format din celule vii cu membrane celulozice, puternic și inegal îngroșate; ~odiu (v. -odiu), s. n., soluție obținută prin dizolvarea nitrocelulozei într-un amestec de alcool și eter.

COL-₃, v. COLO-₃. □ ~agog (v. -agog), adj., s. n., (medicament) care provoacă evacuarea bilei în intestin; ~angiectazie (v. angi/o-, v. -ectazie), s. f., dilatație patologică a căilor biliare; ~angiocolecistografie (v. angio-, v. cole-, v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă radiografică pentru punerea în evidență a căilor biliare hepatice și a vezicii biliare; ~angiografie (v. angio-, v. -grafie), s. f., radiografie a căilor biliare, realizată cu ajutorul unei substanțe de contrast; ~angiostomie (v. angio-, v. -stomie), s. f., hepatostomie*; ~angiotomie (v. angio-, v. -tomie), s. f., operație chirurgicală a canalului biliar; ~emeză (v. -emeză), s. f., vomare biliară; ~emie (v. -emie), s. f., trecere a bilei în sînge; ~eretic (v. -eretic), adj., s. n., (medicament) care stimulează secreția biliară a ficatului; ~ereză (v. -ereză), s. f., proces de elaborare a bilei de către celulele hepatice; ~urie (v. -urie), s. f., prezență a segmenților biliari în urină; sin. coleurie.