clănțăneală

clănțăneálă sf [At: DA / V: ~țen~ / Pl: ~eli / E: clănțăni + -eală] 1-8 Clănțănire (1-8).

CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -eală.

CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -eală.

CLĂNȚĂNEÁLĂ, clănțăneli, s. f. Clănțănit, clănțănire.

clănțăneálă s. f., g.-d. art. clănțănélii; pl. clănțănéli

clănțăneálă s. f., g.-d. art. clănțănélii; pl. clănțănéli

CLĂNȚĂNEÁLĂ s. clănțănire, clănțănit, clănțănitură, dârdâială, dârdâit. (~ dinților.)

CLĂNȚĂNEÁLĂ s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.

CLĂNȚĂNEALĂ s. clănțănire, clănțănit, clănțănitură, dîrdîială, dîrdîit. (~ dinților.)

clănțăneală s. v. FLECĂREALĂ. FLECĂRIE. FLECĂRIRE. FLECĂRIT. LIMBUȚIE. PĂLĂVRĂGEALĂ. PĂLĂVRĂGIRE. PĂLĂVRĂGIT. SPOROVĂIALĂ. SPOROVĂIRE. SPOROVĂIT. TĂIFĂSUIALĂ. TĂIFĂSUIRE. TĂIFĂSUIT. TRĂNCĂNEALĂ. TRĂNCĂNIT. VORBĂRAIE. VORBĂRIE.