clăcășesc

clăcășésc, ~eáscă a [At: I. IONESCU, M. 133 / Pl: ~ești / E: clăcaș + -esc] 1 Care este specific clăcașilor. 2 Care se referă la clăcași. 3 Care provine de la clăcași. 4 Care aparține clăcașilor. 5 De clăcași.

clăcășí vi [At: I. IONESCU, M. 668 / Pzi: ~șésc / E: clăcaș] A face clacă (1) Si: a clăcui.

CLĂCĂȘÉSC, -EÁSCĂ, clăcășești, adj. Care aparține clăcașilor (1), privitor la clăcași, de clăcași. – Clăcaș + suf. -esc.

CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș.

CLĂCĂȘÉSC, -EÁSCĂ, clăcășești, adj. Care aparține clăcașilor (1), privitor la clăcași, de clăcași. – Clăcaș + suf. -esc.

CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. A presta clacă (1); a clăcui. – Din clăcaș.

CLĂCĂȘÉSC, -EÁSCĂ, clăcășești, adj. (Învecbit) De clăcași (1), care aparține clăcașilor sau se referă la clăcași. Sat clăcășesc.

CLĂCĂȘÍ, clăcășesc, vb. IV. Intranz. (învechit) A face clacă (1), a fi clăcaș (1); a clăcui. Pămîntul... se cuvine a se da clăcașilor care au clăcășit pre moșia statului. IONESCU, M. 668

clăcășésc adj. m., f. clăcășeáscă; pl. m. și f. clăcășéști

clăcășí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 să clăcășeáscă

clăcășésc adj. m., f. clăcășeáscă; pl. m. și f. clăcășéști

clăcășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clăcășésc, imperf. 3 sg. clăcășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. clăcășeáscă

CLĂCĂȘÍ vb. (IST.) (înv.) a clăcui. (Presta clacă, adică ~.)

CLĂCĂȘÉSC ~eáscă (~éști) înv. Care este caracteristic pentru clăcași; de clăcași. /clăcaș + suf. ~esc

CLĂCĂȘI vb. (IST.) (înv.) a clăcui. (Presta clacă, adică ~.)