ciudat

ciudát, ~ă a [At: PSALT. 10/16 / Pl: ~ați, ~e / E: bg чyдaт] 1 (Înv) Miraculos. 2 (Îrg) Care trezește admirație (prin frumusețe, măreție etc.) Si: admirabil, minunat. 3 Care iese din comun, șocând prin aspect, manifestări, evoluție etc. Si: bizar, extravagant, neobișnuit, straniu, (pop) abraș (a), (înv) ciudnic, (reg) benguț. 4 (Rar) Original.

CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”.

CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. Care iese din comun, care șochează (prin aspect, manifestări, evoluție etc.); curios, straniu, bizar; ciudos (2). – Din bg. čudat „minunat”.

CIUDÁT, -Ă, ciudați, -te, adj. 1. (Despre lucruri sau despre noțiuni abstracte) Care iese din comun, neobișnuit, curios, straniu, bizar. În urechi îi sunau ciudate și depărtate glasuri. CAMILAR, N. I 181 Iazurile lucii ca oglinzile râsfrîngeau luna nemișcată din înalt, o lună ciudată, atîrnată parcă în văzduh, în aburi, subt un cer albastru spălăcit. SADOVEANU, O. I 520. Ciudat nume!... Cine ți l-a dat? ALECSANDRI, T. I 446. ◊ (Adverbial) Copacul negru răsărit ciudat în zorii albi, pe cîmpul foarte sur, își răsfăța scheletul deșirat. DESLIU, Voi ce priviți așa ciudat la mine? BENIUC, V. 23. Ochii lui Anton sclipeau foarte ciudat. SADOVEANU O. VI 246. 2. (Despre oameni) Care are ciudățenii, căruia cu greu îi poate intra cineva în voie, cu care greu se poate înțelege și împăca cineva; curios, sucit, supărăcios. V. capricios, mofturos. Celălalt, un om de tot ciudat, fără pic de asemănare, cu conmesenii și cu ceilalți obișnuiți ai casei. GALACTION, O. I 305. 3. Plin de curiozitate, curios. După storuri capete ciudate Vor să vadă noul trecător. BENIUC, V. 59.

ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. ciudátă, pl. ciudáte

ciudát adj. m., pl. ciudáți; f. sg. ciudátă, pl. ciudáte

CIUDÁT adj. v. neobișnuit.

CIUDÁT ~tă (~ți, ~te) Care șochează prin felul său de a fi; neobișnuit; straniu; bizar; anapoda. Un om ~. Ornament ~. [Sil. ciu-dat] /<bulg. țudat

ciudat a. de mirare, curios: om ciudat, lucru ciudat.

cĭudát, -ă adj. (d. cĭudă saŭ bg. čudat. V. chisnovat). Straniŭ, curios, bizar. Adv. În mod straniŭ. V. paraxin și șod.

CIUDAT adj. bizar, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neobișnuit, original, paradoxal, singular, straniu, (livr.) abracadabrant, (rar) străin, (pop.) pidosnic, pocit, poznaș, (Mold.) deșănțat, (Transilv., Ban, și Olt.) șod, (înv.) ciudos, (grecism înv.) paraxin, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) fistichiu, întors, sucit, trăsnit. (Ce chestie ~!)

A AVEA IDEI CIUDATE a avea bășini în cap, a-i bubui (cuiva) mintea, a-i cânta sticleții în cap.