cenaclu

cenáclu sn [At: VLAHUȚĂ, D. 261 / V: (înv) cinácul / Pl: ~ri, (rar) -ee / E: lat cenaculum „loc de cină”] 1 (Bis) Sală în care Iisus Hristos s-a întrunit cu ucenicii săi pentru cina cea de taină și în care apostolii adunați au primit Sfântul Duh. 2 (Pex; fig) Grup de literați, artiști etc. care împărtășesc aceleași idei, alcătuiesc același curent. 3 Reuniune a unui cenaclu (2). 4 (Pex) Sală în care este un cenaclu (2).

CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun și, uneori, o publicație proprie; reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați, de artiști etc. legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, program estetic comun, uneori o publicație proprie. ♦ Reunire periodică a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Din fr. cénacle, lat. cenaculum.

CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați sau de artiști avînd o îndrumare critică comună, o ideologie comună; reuniune a unui asemenea grup. V. cerc, școală. Uniunea compozitorilor din R.P.R. își propune să organizeze concerte, reuniuni, cenacluri muzicale și audiții, în care să se pună în discuție lucrările compozitorilor și problemele creației. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 5/l. – Pl. și: cenacle (CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 11/6).

CENÁCLU, cenacluri, s. n. Grup de literați sau de artiști având o îndrumare critică și o ideologie comună; reunire a unui asemenea grup. [Pl. și: cenacle] – Fr. cénacle (lat. lit. cenaculum).

cenáclu (-na-clu) s. n., art. cenáclul; pl. cenácluri

cenáclu s. n. (sil. -clu), art. cenáclul; pl. cenácluri

CENÁCLU s.n. Grup de literați, de artiști etc. care au o ideologie comună, un program literar, artistic etc. comun; reuniune a unui asemenea grup. [Pl. -uri, -le. / < fr. cénacle, cf. lat. coenaculum – sală].

CENÁCLU s. n. grup de scriitori, artiști etc. cu o ideologie comună, un program estetic comun; reuniune periodică a unui asemenea grup. (< fr. cénacle, lat. cenaculum)

cenáclu (-le), s. n. – Reuniune de scriitori sau artiști. Fr. cénacle. – Der. cenacular, adj., latinism pe care l-am găsit folosit numai de Lovinescu.

CENÁCLU ~ri n. 1) Grup de oameni (de artă) legați printr-un program estetic unic. ~ literar. 2) Întrunire periodică a unui astfel de grup, când se citește și se discută creația membrilor săi. /<fr. cénacle, lat. cenaculum

*cenáclu f., pl. e (fr. cénacle, lat. cenáculum, d. cena, cină). Mică adunare de intelectualĭ.