celta

celt, ~ă smf [At: DA / Pl: ~iți, ~e / E: fr Celtes] 1 Persoană care făcea parte dintr- o veche populație europeană care locuia în Galia (de unde s-a extins și în alte regiuni) Si: gal1. 2-3 a Celtic (1-2).

célta sfs [At: DEX2 / E: nct] Fibră scurtă celulozică de tip vâscoză, în care se înglobează o mare cantitate de aer și din care se fabrică țesături pentru îmbrăcăminte călduroasă.

CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal1. 2. Adj. Celtic. ♦ (Substantivat, f.) Limbă aparținând unei familii de limbi indo-europene vorbite, în Antichitate, de vechii gali și, astăzi, de bretoni, irlandezi, scoțieni, galezi. – Din fr. celtes.

CÉLTA s. f. Fibră scurtă celulozică de tip viscoză, în care este înglobată o mare cantitate de aer și din care se fabrică țesături pentru îmbrăcăminte călduroasă. – Et. nec.

CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni); gal1. 2. Adj. Celtic. – Din fr. Celtes.

CÉLTA s. f. Fibră scurtă celulozică de tip viscoză, în care este înglobată o mare cantitate de aer și din care se fabrică țesături pentru îmbrăcăminte călduroasă. – Et. nec.

CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f. Persoană făcîrad parte dintr-o veche populație europeană care a locuit la început în Galia.

CELT, -Ă, celți, -te, s. m. și f. Persoană făcând parte dintr-o veche populație europeană care a locuit în Galia (de unde s-a extins apoi și în alte regiuni). – După fr. celte.

celt adj. m., s. m., pl. celți; adj. f., s. f. céltă, pl. célte

célta (fibră) s. f., g.-d. art. céltei

céltă/céltică (limbă) s. f., g.-d. art. céltei/célticei

celt s. m., adj. m., pl. celți; f. sg. céltă, pl. célte

célta (fibră) s. f., g.-d. art. céltei

céltă (persoană) s. f., pl. célte

CELT s., adj. 1. s. gal. 2. adj. v. celtic.

CELT ~tă (~ti, ~te) m. și f. ist. Persoană care făcea parte din triburile răspândite în Europa apuseană și centrală. /<fr. Celte

Celți pl. neam mare indo-european care în sec. III a. Cr. ocupa o mare parte a Europei centrale. El coprindea pe Gali, Britani, Caledoni și Hiberni. Azi numără 3 ½ mil., răspândiți in Bretania, Scoția și Irlanda.

CELT s., adj. 1. s. gal. 2. adj. celtic, galic. (Trib ~.)

CELT, -Ă (< fr., lat.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și s. f. (la m. pl.) Triburi indo-europene, care formau în milen. 1 î. Hr. majoritatea populației din Europa apuseană și centrală; sînt creatorii culturii La Tène. În sec. 5-3 î. Hr., triburi celtice au migrat spre E și SE (și în România). ♦ Persoană care aparținea acestei populații. 2. Adj. Celtic.

CÉLTĂ (CÉLTICĂ) s. f. (după fr. celte, celtique): limbă indo-europeană vorbită în mileniul I î.e.n. de triburi indo-europene așezate pe teritoriile de azi ale Franței, Belgiei, Elveției, Britaniei și Irlandei, în nordul Spaniei și Italiei, în regiunea cursului superior și mijlociu al Dunării (unele chiar pe teritoriul țării noastre). A fost prima limbă indo-europeană vorbită în Britania, fiind adusă de celți prin anul 700 î.e.n. și devenind substrat al limbii engleze. Limba irlandeză, moștenitoarea acesteia în insula Eire, păstrează foarte bine structura gramaticală și vocabularul limbii c. Limbi celtice sunt și scoțiana, britanica (cimrică și galeză) și bretona; de aceeași sorginte este și dialectul din insula Man.