ceaun

ceaún sn [At: ALECSANDRI, P. III, 90 / P: cea-un / V: ceaón, ceón / Pl: ~e / E: tc ça(b)un] 1 Vas emisferic de fontă, cu două toarte unite printr-un mâner, în care țăranii (păstorii) fac mămăligă, sau alte mâncăruri, punând-o la foc pe pirostrii sau în crăcană. 2 Conținut al unui ceaun (1). 3 Vasul împreună cu conținutul. 4 Vas mare în care la stână se fierb laptele, seul etc. Si: tuci, cazan, pârnaie, arămie, brăcaci. 5 Conținut al unui ceaun (4). 6 Vasul împreună cu conținutul. 7 Vas în care erau puși banii îngropați. 8 Conținut al unui ceaun (7). 9 Vasul împreună cu conținutul. 10 (Zid; îf ceaon) Cumpănă orizontală, care seamănă cu un ceaun (1) răsturnat. 11 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 12 Melodie după care se execută ceaunul (11).

ceón sn vz ceaun

CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

CEAÚN, ceaune, s. n. Vas de tuci, de formă emisferică, cu două toarte unite printr-un mâner, folosit pentru fierberea mămăligii sau a altor mâncăruri. ♦ Conținutul unui asemenea vas; cantitatea care încape într-un asemenea vas. [Pl. și: ceaunuri] – Din tăt. ca(h)un, ucr. ca(v)un.

CEAÚN, ceaune, s. n. Căldare mică de tuci, cu toartă, cu fundul rotund, în care se fierbe apa, laptele, mămăliga etc. Cînd se așezau subt frasini, la vremea prînzișorului, și aprindeau focul pentru ceaun, bătrînele vorbeau de toate cu mare spor. SADOVEANU, M. C. 185. Agripina pusese ceaunul de mămăligă. Era aproape de miezul zilei. GALACTION, O. I 159. Vro doi romîni... Încungiură ceaunul ce fierbe fumegos Pe foc. ALECSANDRI, P. A. 129. Am o vacă, neagră și, cînd fată, toți copiii aleargă (Ceaunul). ȘEZ. I 195. ◊ (În comparații) Se pomeni cu cei doi arapi... negri ca fundul ceaunului. ISPIRESCU, L. 107. ♦ Conținutul unui asemenea vas.

CEAÚN, ceaune, s. n. Căldare (mică) de tuci, cu fundul rotund, în care se fierbe de obicei mămăliga. ♦ Conținutul unui asemenea vas. – Tătar ča(h)un (ucr. ča(v)un).

ceaún s. n., pl. ceaúne

ceaún s. n., pl. ceaúne

CEAÚN s. (pop.) tuci. (Un ~ de mămăligă.)

ceaún (ceaune), – s. n. 1. Căldare de fier, oală mare. – 2. Nivel, instrument de zidar. Tăt. čahun „ceaun” (Gaster, ZRPh., V, 169; Șeineanu, II, 125; Weigand, Jb., XVI, 222; DAR); cf. tc. çuyen „fontă, tuci”, rut. ča(v)un „ceaun”. – Der. ce(a)unar, s. m. (cioban care se îngrijește de fiertul laptelui). – Din. rom. provine mag. szaun, la ungurii din Mold. (Treml, Magyar Nyelvőr, XXVII, 173).

CEAÚN ~e n. 1) Vas (din fontă) în formă emisferică, prevăzut cu două torți, în care se pregătesc bucate. ~ pentru mămăligă. 2) Conținut al unui asemenea vas. Un ~ de sarmale. ◊ Negru ca ~ul (sau negru ca fundul ~ului) expresie folosită pentru a reda nuanța cea mai închisă de negru. [Sil. cea-un] /<tăt. ța(h)un

ceaun n. 1. căldare de tuciu pentru facerea mămăligei: luase ceaunul de pe foc să mestece mămăliga CR.; 2. cumpăna orizontală a zidarului. [Turc. ČUYEN, tuciu].

ceaún n., pl. e (rut. čaun, čahun, čavun, ceaun, d. tăt. ča[h]un; rus. čugún, fontă, tucĭ). Vas de fontă în care se face mămăligă. Cumpăna orizontală a zidaruluĭ. – În Munt. și ceaon (pl. oane) și tucĭ.

CEAUN s. (pop.) tuci. (Un ~ de mămăligă.)