castitate

castitáte sf [At: VLAHUȚĂ, D. 33 / Pl: ~tắți / E: lat castitas, -atis] 1 Puritate. 2 Nevinovăție. 3 Virtute.

CASTITÁTE s. f. Însușirea de a fi cast; virtute, feciorie¹, nevinovăție. – Din lat. castitas, -atis.

CASTITÁTE s. f. Însușirea de a fi cast; virtute, feciorie¹, nevinovăție. – Din lat. castitas, -atis.

CASTITÁTE s. f. Însușirea de a fi cast; puritate morală, virtute, nevinovăție. Gheorghe, bătrînul, care era de o castitate proverbială, tăcea și lăsa să-și meargă lucrurile cursul lor. HOGAȘ, H. 42. Simțea că se duce... toată stricăciunea ce se depusese, în anii din urmă, peste inima lui bună, peste iubirea și castitatea copilăriei lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 22.

CASTITÁTE s. f. Însușirea de a fi cast. – Lat. lit. castitas, -atis.

castitáte s. f., g.-d. art. castitắții

castitáte s. f., g.-d. art. castității

CASTITÁTE s. 1. v. inocență. 2. v. virginitate.

CASTITÁTE s.f. Însușirea de a fi cast; virtute; feciorie, nevinovăție. [Cf. lat. castitas, it. castità].

CASTITÁTE s. f. însușirea de a fi cast; neprihănire; feciorie. (< lat. castitas, it. castità)

castitate f. virtutea persoanelor caste.

*castitáte f. (lat. cástitas, -átis). Virtutea de a fi cast.

CASTITATE s. 1. candoare, feciorie, inocență, neprihănire, nevinovăție, pudicitate, pudoare, virginitate, (înv.) smerenie, vergurie, (fig.) curățenie, imaculare, neîntinare, puritate, (înv. fig.) curăție. (~ zîmbetului ei.) 2. cinste, feciorie, neprihănire, nevinovăție, virginitate, (pop.) fetie, (fig.) curățenie, (înv. fig.) curăție. (Și-a păstrat ~.)