casap

casáp sm [At: (a. 1693) ap ȘIO / V: căs~, ha~ / Pl: ~i / E: tc kasap] 1 (Reg) Măcelar. 2 (Fig) Om rău, crud. 3 (Tcî; îc) ~-bașa Starostele măcelarilor la turci sau la tătari, însărcinat a cumpăra vite în caz de război. 4 (Tcî; îc) ~-bașalâc Funcția de casap-bașa.

căsáp sm vz casap

CASÁP, casapi, s. m. (Reg.) Măcelar. ♦ Fig. Om crud. – Din tc. kasap.

CASÁP, casapi, s. m. (Reg.) Măcelar. ♦ Fig. Om crud. – Din tc. kasap.

CASÁP, casapi, s. m. Măcelar. Am grăit cu păpușoii așa cum grăiește omul, noaptea, cu vitele pe care a doua zi le vinde casapului. CAMILAR, TEM. 238. Casapii dau buzna la miei, Vîrîndu-le-n gîtiți cuțitul. LESNEA, A. 82. ◊ Fig. Om crud. Fabiani pentru voi e păstor; pentru noi e casap. NEGRUZZI, S. III 266. – Variantă: căsáp (SBIERA, P. 272) s. m.

CĂSÁP s. m. v. casap.

CASÁP, casapi, s. m. (Reg.) Măcelar. ♦ Fig. Om crud. – Tc. kasap.

casáp (reg.) s. m., pl. casápi

casáp s. m., pl. casápi

CASÁP s. v. măcelar.

casáp (casápi), s. m. – Măcelar. – Mr. căsap, megl. casap. Tc. kasab, din per. hasap, cuman. casap (Șeineanu, II, 92; Meyer 177; Lokotsch 1118; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰασάπης, alb., bg., sb. kasap. – Der. căsăpi, vb. (a omorî, a măcelări); căsăpie, s. f. (măcelărie); casap-bașa, s. m. (căpetenie a breslei măcelarilor).

CASÁP ~i m. pop. 1) Lucrător specializat în tăierea animalelor pentru consum; măcelar. 2) fig. Persoană care dă dovadă de cruzime excesivă. /<turc. kasap

casap m. Mold. măcelar: casapi dela Diu, haiduci dela Jiu POP. [Turc. KASAP].

casáp m. (turc. [d. ar.] kasab, pop. kasap). Est. Măcelar.

casap s. v. MĂCELAR.