cârnic

cấrnic sm [At: ISPIRESCU, L. 329 / V: cắr~ / Pl: ~ici / E: cârni + -ic] 1 Om care nu se ține de cuvânt. 2 Om fără căpătâi. 3 (Prin apropiere de crâcni) Persoană care se plânge ușor. 4 (Prin apropiere de cârmă) Conducător.

cârníc, cârnícă, adj. (reg.; despre oi) care umblă razna din turmă; răzleț.

cârnic a. care umblă razna din turmă (vorbind de oi). [V. cârni].

cî́rnic, -ă adj. (poate din craĭnic, d. craĭna, adică „care tot bate marginile”). Vest. Care umblă răzlețit de turmă. Trans. Sucit, care are toane: om cîrnic.