bărbierit

bărbierí [At: NEGRUZZI, S. I, 1997 P: ~bi-e- / Pzi: ~resc / E: bărbier] 1 vt A rade barba (cuiva) Si: (reg) a bărgi. 2 vr A-și rade barba. 3 vi (Fig) A minți. 4 vi (Fig) A exagera (cu rea-credință). 5 vt (Fam; fig) A înșela. 6 vt (Fam; fig) A trage cuiva o bătaie. 1 vt A păcăli pe cineva cu vorba. 8 vr A se lăuda.

bărbierít2, ~ă a [At: GALAN, Z. R. 362 / E: bărbieri] 1 Care are barba rasă. 2 (Fig) Care este mințit2. 3 (Fam; fig) Care este înșelat2. 4 (Fam; fig) Care este bătut2. 5 (Fam; fig) Care este păcălit2 cu vorba.

bărbierit1 sn [At: SEVASTOS, N. 89 / Pl: ~uri / E: bărbieri] 1 Ras1. 2 Mințit1. 3 (Fig) Exagerat1. 4 (Fam; fig) înșelat1. 5 Bătut1. 6 (Fam; fig) Păcălit1. 7 (Fam) Lăudat.

BĂRBIERÍ, bărbieresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) rade. 2. Refl. Fig. A se lăuda cu lucruri neadevărate; a minți. [Pr.: -bi-e-] – Din bărbier.

BĂRBIERÍT s. n. Acțiunea de a (se) bărbieri. [Pr.: -bi-e-] – V. bărbieri.

BĂRBIERÍ, bărbieresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) rade. 2. Refl. Fig. A se lăuda cu lucruri neadevărate; a minți. [Pr.: -bi-e-] – Din bărbier.

BĂRBIERÍT s. n. Acțiunea de a (se) bărbieri. [Pr.: -bi-e-] – v. bărbieri.

BĂRBIERÍ, bărbieresc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia barba, a rade. Potrivise ciobul de oglindă pe marginea unei polițe și-și bărbierea cu greutate barba mare, încîlcită. GALAN, Z. R. 388. Pentru un gologan din cei căpătați i-a bărbierit un meșter. PAS, L. I 62. ◊ Refl. Eu taman mă bărbieream pe prispă. PREDA, Î. 117. ◊ Refl. reciproc. Se tunseseră și se bărbieriseră ei între ei. PAS, L. I 73. 2. Refl. (Familiar) A se lăuda pe sine, mințind. Taci, măi, nu te bărbieri! STANCU, D. 350. – Pronunțat: -bi-e-.

BĂRBIERÍT s. n. Acțiunea de a (se) bărbieri. – Pronunțat: -bi-e-.

BĂRBIERÍ, bărbieresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (-și) tăia barba; a (se) rade. 2. Refl. (Fam.) A se lăuda în mod exagerat; a minți. [Pr.: -bi-e-] – Din bărbier.

BĂRBIERÍT s. n. Acțiunea de a (se) bărbieri. [Pr.: -bi-e-]

bărbierí (a ~) (-bi-e-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bărbierésc, imperf. 3 sg. bărbiereá; conj. prez. 3 să bărbiereáscă

bărbierít (-bi-e-) s. n.

bărbierí vb. (sil. -bi-e-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bărbierésc, imperf. 3 sg. bărbiereá; conj. prez. 3 sg. și pl. bărbiereáscă

bărbierít s. n. (sil. -bi-e-)

BĂRBIERÍ vb. a (se) rade.

BĂRBIERÍ vb. v. atinge, bate, lovi, minți.

BĂRBIERÍT adj. ras. (Față ~.)

BĂRBIERÍT s. ras, (rar) răsătură. (Cât costă ~ul?)

A BĂRBIERÍ ~ésc tranz. 1) (părul, mustățile) A tăia de la rădăcină (cu briciul sau cu o mașină de bărbierit); a rade. 2) (persoane) A lipsi de păr (cu ajutorul briciului); a rade. [Sil. -bi-e-] /Din bărbier

A SE BĂRBIERÍ mă ~ésc intranz. fam. A relata lucruri inventate; a se lăuda peste măsură cu lucruri ireale. [Sil. -bi-e-] /Din bărbier

bărbierì v. a tunde sau a rade pe cineva.

2) bărbierésc v. tr. (d. bărbier; ngr. barberizo). Fam. Rad barba. V. refl. Mă rad. Fig. Mă laud, torn la palavre.

BĂRBIERI vb. a (se) rade.

bărbieri vb. v. ATINGE. BATE. LOVI. MINȚI.

BĂRBIERIT adj. ras. (Față ~.)

BĂRBIERIT s. ras, (rar) răsătură. (Cît costă ~?)

bărbieri, bărbieresc v. r. a se lăuda cu lucruri neadevărate; a minți