băltău

băltắu sn [At: CREANGĂ, GL. / Pl: ~taie / E: baltă + -ău] (Reg) 1-2 Băltoi (1-2).

BĂLTẮU, băltaie, s. n. (Reg.) Băltoi. – Baltă + suf. -ău.

BĂLTẮU, băltaie, s. n. (Reg.) Băltoi. – Baltă + suf. -ău.

BĂLTẮU, băltaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui baltă. Cînd ajunse la locul de luptă, văzu un băltău de sînge. ISPIRESCU, L. 134.

BĂLTẮU, băltaie, s. n. Băltoi. – Din baltă + suf. -ău.

băltắu (reg.) s. n., art. băltắul; pl. băltáie

băltău s. n., art. băltăul; pl. băltáie

BĂLTĂU s. băltoi. (O baltă mare se numește ~.)

băltău n. baltă mare: văzu un băltău de sânge ISP.

băltắŭ n. pl. ăĭe. Munt. Rar. Băltoagă.

BĂLTĂU s. băltoi. (O baltă mare se numește ~.)