bălai

bălai, ~e [At: ALECSANDRI, P. I, 26 / V: ~ae sf, af / E: băl + -ai(e)] 1 a (D. părul oamenilor) Blond. 2 a (D. oameni) Blond la păr și albicios la față. 3 a (D. animale, mai ales d. vaci și oi) Bălan (4) Cf plăvan. 4-5 sf (Vacă sau) iapă albă Si: bălan (7). 6 sf (Fam; îe) A înțărcat ~a S-a terminat cu traiul în abundență și fără multă osteneală din partea cuiva. 7 sf (Îae) S-a isprăvit cu ceva bun sau avantajos. 8 sf (Pop; îe) A intrat ~a în sat S-a luminat de ziuă. 9-10 sf (Pop) (Fată sau) femeie blondă. 11 a (Pop; îe) Ba (sau că) e laie, ba (sau că) e ~e Ba una, ba alta. 12 a (Pop; îe) Ori laie, ori ~e Ori una, ori alta. 13 a (Reg; îlav) Nici (e) laie, nici ~e Neclar. 14 (Îal) Nici așa, nici așa. 15 (Îrg; d. stabilirea unui preț; îe) Nici lupul pe ~e, nici ~a pe lup Nici una, nici alta ci la mijloc. 16 sf (Reg; fig; în înjurături) Mamă. 17 sf (Reg) Varietate de struguri nedefinită mai îndeaproape. 18. sf (Iht; reg) Ocheană (Rutitus rutitus).^[1] corectată

BĂLÁI, -ÁIE, bălai, -aie, adj. 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Plăvan. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se dă vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. (Fam.) A înțărca bălaia = s-a isprăvit cu posibilitatea de a profita de slăbiciunea sau de munca altuia, s-a terminat cu foloasele ușor obținute. (Pop.) A intrat bălaia în sat = s-a luminat de ziuă. – Băl + suf. -ai.

BĂLÁI, -ÁIE, bălai, -aie, adj. 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Plăvan. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se dă vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. (Fam.) A înțărcat bălaia = s-a isprăvit cu posibilitatea de a profita de slăbiciunea sau de munca altuia, s-a terminat cu foloasele ușor obținute. (Pop.) A intrat bălaia în sat= s-a luminat de ziuă. Ori laie, ori bălaie v. laie. – Băl + suf. -ai.

BĂLÁI, -E, bălai, -e, adj. 1. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Blond, bălan. O fată... a răsărit, bălaie ca toamna, printre clăi. DEȘLIU, G. 49. Eu am simțit în nări... acea mireasmă care îmi plăcea s-o respir din părul bălai și de la iia leliței Anica. SADOVEANU, N. F. 13. Un băiat frumos, cu barbă mare, bălaie. SADOVEANU, M. 120. Copilă... Cu vineți ochi, cu păr bălai, Tot sufletu-mi te cere... IOSIF, PATR. 58. Dragă mi-i oița laie Și lelița cea bălaie. ȘEZ. I 213. ◊ (Poetic) Maci roșii... năpădiră grînele bălaie. BENIUC, V. 75. Veneau, cu fața către soare, zvîrlind cu dreapta sămînță bălaie de orz. SANDU-ALDEA, D. N. 287. Luna... luna iese-n- treagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie. EMINESCU, O. I 154. 2. (Mai ales la f. despre culoarea părului unor animale, cu deosebire a vacilor și a oilor) Alb, bălan, băl (2). V. plăvan. Oaie bălaie. ◊ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; ba albă, ba neagră; așa și pe dincolo. Gura babei umbla cum umblă melița: că fata lui nu ascultă, că-i ușernică, că-i leneșă, că-i soi rău, că-i laie, că-i bălaie. CREANGĂ, P. 285. Ori laie, ori bălaie = (în chip de concluzie la o discuție mai lungă) ori una, ori alta; ori în bine, ori în rău; să s-aleagă o dată. Nici laie, nici bălaie = (în legătură cu luarea unei atitudini) nici așa, nici așa. D-apoi cînd or veni... ai noștri [bărbați]? Atunci voi să vă faceți moarte-n păpușoi, să nu spuneți nici laie, nici bălaie. CREANGĂ, P. 13. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se dă vacilor sau iepelor albe. Spre cireadă tot alerg, Pe bălaie să-mi aleg. ȘEZ. VIII 84. ◊ Expr. Nici lupul pe bălaie, nici bălaia pe lup, se zice cînd se tocmesc doi oameni și se învoiesc la un preț mijlociu care nu-i nici cel cerut, nici cel oferit. A înțărcat bălaia = s-a isprăvit cu posibilitatea de a profita de slăbiciunea sau de munca altuia; s-a dus chilipirul, avantajul. A intrat bălaia în sat = s-a luminat de ziuă. – Pl. f. și: bălăi (SADOVEANU, N. F. 6).

BĂLÁI, -ÁIE, bălai, -aie, adj. 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Cu părul alb, bălan, plăvan. ◊ Expr. Că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie = ba una, ba alta; așa și pe dincolo. Ori laie, ori bălaie = ori una, ori alta; să se decidă într-un fel. Nici laie, nici bălaie = nici așa, nici așa. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se dă vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. A înțărcat bălaia = s-a isprăvit cu posibilitatea de a profita de slăbiciunea sau de munca altuia, s-a dus chilipirul. A intrat bălaia în sat = s-a luminat de ziuă. – Din băl + suf. -ai.

bălái adj. m., pl. bălái; f. sg. și pl. băláie

bălái adj. m., pl. bălái; f. sg. băláie, pl. băláie/bălăi

BĂLÁI adj. v. blond.

Bălai ≠ negricios, negru, oacheș, smolit, tuciuriu

BĂLÁI ~áie adj. 1) (despre păr) Care este de culoare deschisă; blond; gălbui, gălbior. 2) (despre persoane) Care are părul și tenul de culoare deschisă; blond. 3) și substantival (despre animale) Care are părul sau lâna de culoare albă-gălbuie sau albă-cenușie. * A înțărcat ~aia s-a sfârșit cu posibilitatea de a trage foloase nemeritate. /băl + suf. ~ai

bălaiu a. 1. cam bălan: părul tău bălaiu și moale EM.; 2. bălaia, vacă aproape albă: a înțărcat bălaia, nu mai e îndestulare; el nu știe nici ce-i laie nici ce-i bălaie PANN. [V. bălan].

bălan a. de coloare între alb și galben sau auriu (se zice mai ales de față și de păr). [Derivat din băl cu sufixul an: varianta bălaiu e analogică (cf. laiu)]. ║ m. bou sau cal cu părul aproape alb: hi! bălane!

băláĭ, -áĭe adj., pl. m. bălaĭ, f. bălăĭ (d. băl, infl. de laĭ ș.a. V. bălan). Blond (ob. mai mult la fem.): fată, vacă bălaĭe. Prov. A’nțărcat Bălaĭa (numele vaciĭ), nu maĭ dă lapte, adică „s’a sfîrșit cutare chilipir”. Orĭ laie, orĭ bălaĭe. V. laĭ 1.

BĂLAI adj. bălan, blond, galben, (pop.) gălbior, (înv. și reg.) plăviț, (reg.) plăvai, plăvan, plăviu, (Ban.) băl. (Cu părul ~.)

bălái, -aie, bălai, -aie, adj. – (ref. la animale) Cu părul sau lâna albă sau alb-gălbui: „Cu oile bălăiele” (Lenghel, 1985: 217). ♦ (onom.) Bălai, Bălaiu, nume de familie (22 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Bălaia, nume care se dă vacilor albe. – Din băl „alb” + suf. -ai (MDA). Cuv. rom. > magh. baláj (Bakos, 1982).

bălái, bălaie, adj. – 1. (ref. la părul oamenilor) Blond. 2. (ref. la animale) Cu părul sau lâna albă sau alb-gălbui: „Cu oile bălăiele” (Lenghel 1985: 217). Bălaia, nume care se dă vacilor albe. – Din băl „alb” + -ai; Cuv. rom. preluat în magh. (baláj) (Bakos 1982).

a înțărcat bălaia! expr. gata!, s-a terminat!; nu mai sunt resurse!

ori e laie, ori bălaie! expr. alege una din două!