bârcâi

bârcâí v vz zbârcăi

BÂRCÂÍ vb. v. căuta, cotrobăi, răscoli, scormoni, scotoci, umbla.

bîrcîi (-iésc, ít), vb. – A murdări, a mînji. – Var. zbîrcîi (cu der.). Sb. brkati, bg. bărkam „a amesteca” (Scriban). Pentru var., cf. sb. zbrka „dezordine”. – Der. bîrcîială, s. f. (acțiunea de a murdări; muncă murdară). Probabil de aceeași origine este cuvîntul zbîrci, interj., cu care copiii indică o greșeală la joc, și der. său a zbîrci „a greși, a nu nimeri”, cf. sb. zabrkati „a greși, a pierde”, care în general se confundă cu a zbîrci „a încreți, a mototoli”. Pe de altă parte, din familia bg. bărkam „a amesteca” pare a face parte brăcaci, s. n. (ceaun), cf. bg. bărkalka, bărkačka (lingură de spumă).

bî́rcîĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (vsl. brŭkati, sîrb. brkati, bg. bŭrkam, amestec, deranjez. V. obîrcuĭ, burcut, zbîrcesc. Cp. cu zbîrnîĭ). Sud. Murdăresc, mîzgălesc cu creĭonu orĭ cu condeĭu, vorbind de cărțĭ și de caĭete. V. intr. Olt. Obîrcuĭ, orbăcăĭ, rătăcesc mult pînă nemeresc. V. refl. Mă scotocesc (pin buzunare) ca să găsesc ceva. – Și zbîrcîĭ, (ca sîrb. zbrka, amestecătură, dezordine), mîzgălesc; mozolesc țîța ca să se scurgă tot laptele, vorbind de vițel dup ce s’a muls vaca. V. bodicăĭ.

zbî́rcîĭ și -ĭésc, V. bîrcîĭ.

bîrcîi vb. v. CĂUTA. COTROBĂI. RĂSCOLI. SCORMONI. SCOTOCI. UMBLA.