bura

bur¹ sn [At: RĂDULESCU-CODIN / Pl: ? / E: bura] (Rar) Bură² (1).

bur², ~ă [At: DEX² / Pl: ĭ, ~e / E: eg boer] 1 sm (Lpl) Populație în Africa de Sud, urmașă a coloniștilor europeni (olandezi) stabiliți în secolul al XVII-lea. 2 smf, a (Persoană) care aparține acestei populații.

burá¹ vi [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: (3) ~ ează / E: bură²] (Rar) A ploua mărunt și des Si: a burnița, (reg) a burlița.

bura² vt [At: DEX / Pzi: ~ réz / E: fr bourrer] 1 A astupa cu un material special (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de exploziv, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2 A îndesa balastul sub traversele liniei de cale ferată.

burá³ vi [At: MINEIUL (1776) 189 2/2 / Pzi: ~ rez / E: vsl бopгa] (Iuz) A lupta.

búră¹ sf [At: CORESI, PS. 125 / V: búria, buránă, boránă / Pl: ~re / E: vsl бypгa] Furtună.

búră² sf [At: MARDARIE, L. 2779 / Pl: ~re, ~ ri / E: ns cf it buriana] 1 (Dob complinit prin de ploaie) Ploaie măruntă, deasă și scurtă Si: burniță, (rar) bur, burat² (2), (reg) bureală, burlă, burliță, burnă. 2 (Reg; pex) Ceață. 3 (Reg; pan) Aburul care iese din mâncarea caldă. 4 (Reg; pex) Chiciură. 5 (Reg; pex) Promoroacă. 6 (Reg; pex) Polei. 7 (Reg) Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 8 (Reg) Melodie după care se execută bura (7). 9 (Reg) Instrument de pescărie nedefinit mai îndeaproape.

búră⁴ sf [At: ALRM I/II, h. 415 / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Pânză care se pune pe fața mortului.

búră³ sf [At: ANTIPA, P. 313 / Pl: ~re / E: nct] (Reg) Cârlig cu coadă pentru prins peștii din năvod Si: buret.

búră⁵ [At: STOICA, VÎN. 4 / Pl: ~re / E: fr bourre] Dop de carton, pâslă sau ceară, care se așază în cartuș pe pulbere.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în sec. XVII; (la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține burilor (1), privitor la buri. – Din engl. Boer, germ. Bur.

BURÁ¹ pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a țârâi. Din bură.

BURÁ², burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material de buraj (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de explozive, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Din fr. bourrer.

BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică. – Cf. sb. bura.

BUR, -Ă, buri, -e, s. m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul al XVII-lea; (la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din pronunțarea bur a cuv. engl. boer.

BURÁ¹, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a țârâi. – Din bură.

BURÁ², burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material de buraj (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de explozive, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Din fr. bourrer.

BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică, – Cf. scr. bura.

BURÁ, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A. ploua mărunt și des, a burnița, a cerne, a țîrîi. Prindea iar a bura, și cu cît bura mai des, pădurea către care mergea se întuneca mai tare. CAMILAR, N. I 235. Spre miezul nopții începuse a bura și a tuna mai tare. CONTEMPORANUL, IV 303. Începe a bura, apoi o întoarce în lapoviță, pe urmă o dă în frig și ninsoare. CREANGĂ, A. 30.

BÚRĂ s. f. 1. (De obicei determinat prin «de ploaie») Ploaie măruntă și deasă, burniță. Vîntul sufla mai friguros, desfundînd iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. REBREANU, P. S. 87. Vîntul suna în brazi ca o bură de ploaie. IBRĂILEANU, A. 155. Pulbere de diamante cade fină ca o bură. EMINESCU, O. I 142. ◊ Fig. Pe fața albă, sticleau ochii în bură de lacrimi. SADOVEANU, O. I 250. Tremurînd ea licurește și se pare a se rumpe. Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. EMINESCU, O. I 76. 2. Ceață amestecată cu ploaie foarte măruntă. ◊ (Poetic) Cumnate Manole, a grăit uncheșul, de-acu dusu-m-am și eu. Mă întorc în bură și negură, cum spune cîntecul din bătrîni. SADOVEANU, N. F. 187. Bura piscului = ceața care acoperă vîrful unui munte sau al unui deal mai înalt, în zilele ploioase (uneori și în zilele senine).

BURÁ¹, pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a cerne, a țârâi. – Din bură.

BURÁ², burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material o gaură în care a fost introdus un exploziv. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Fr. bourrer.

BÚRĂ s. f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță. – Comp. sb. bura.

!bur adj. m., s. m., pl. buri; adj. f., s. f. búră, pl. búre

burá¹ (a ~) (a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 3 bureáză

burá² (a ~) (a burnița) vb., ind. prez. 3 sg. bureáză

búră s. f., g.-d. art. búrei

bur s. m., adj. m., pl. buri; f. sg. búră, pl. búre

burá (a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 1 sg. buréz, 3 sg. și pl. bureáză

burá (a ploua mărunt) vb. unipers., ind. prez. 3 sg. bureáză

búră s. f., g.-d. art. búrei

buri s. m. pl.

BUR s. afrikaander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

BURÁ vb. (MET.) a burnița, a țârcâi, a țârâi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)

BÚRĂ s. v. burniță.

BÚRĂ s. v. chiciură, furtună, promoroacă, vifor, vijelie.

BURÁ vb. I. tr. 1. A astupa cu un material inert o gaură de mină după introducerea explozivului. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. [P.i. -rez, 3,6 -rează. / < fr. bourrer].

BURÁ vb. tr. 1. a astupa cu un material inert o încărcătură de exploziv pentru a mări efectul de distrugere. 2. a îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3. (inform.) a bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate. (< fr. bourrer)

búră (buri), s. f. – 1. (Înv.) Furtună. – 2. Ceață; burniță. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 și Densusianu, Rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja „furtună”, cf. bg., rus. bura, sb. bura „vînt dinspre nord” (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας,, lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de „vînt dinspre nord” cat. boira, „ceață”, lituan „búris” „aversă”, alb. borë „zăpadă”, ngr. μπόρα „vînt puternic” (cf. tc. bora, cu același sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existența unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alți cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicație nu este decît ipotetică. Der. bura, vb. (a ploua mărunt; a bruma); burniță, s. f. (ploaie măruntă și deasă); buracă, s. f. (ceață); buratec, s. n. (burniță); burh(ăi)ală burniță, burliță, bîrnă, s. f. (burniță); burnițos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).

A BURÁ¹ pers. 3 ~eáză intranz. A ploua mărunt și des; a burnița; a cerne. /v. bură

A BURÁ² ~éz tranz. 1) (găuri de mine după introducerea unui exploziv) A astupa cu un material inert (nisip, lut etc.). 2) (balastul de sub traversele unei linii de cale ferată) A apăsa cu forță (pentru a întări). /<fr. bourrer

BÚRĂ ~i f. Ploaie măruntă și deasă; ploaie ciobănească; burniță. /<sb. bura

burá², buréz, vb. I (înv.) a (se) lupta.

Boeri pî. (cit. Buri, lit, «Țărani»), coloni olandezi din Africa australă, susținură timp de aproape trei ani (1899-1902) o luptă eroică pentru independență în contra Englezilor. V. Transvaal.

burà v. a cădea bură, a ploua mărunt.

bură f. 1. ploaie cu furtună; 2. ploaie măruntă și rece: pulberea de diamante cade fină ca o bură EM. [Vechiu-rom. bură, vifor = serb. BURA].

Buri pl. trib Dac, care locuia în Oltetenia și Banatul Temișoarei. ║ V. Boeri.

1) búră f., pl. ĭ (sîrb. bura, furtună [înț. pe care îl avea și vrom.], vsl. și rus. búrĕa, furtună; turc. bora, un vînt violent. V. zbîrlesc. Cp. cu boare. Bern. 1, 103). Vechĭ. Furtună. Azĭ. Început de ploaĭe, ploaĭe slabă. O bură de ploaĭe, o ploaĭe scurtă. Nord. Chiciură. V. burniță, ropot.

*2) búră f., pl. e (fr. bure, stofă foarte groasă de lînă). Rotocol de pîslă foarte groasă care se pune în cartuș pentru pulbere și alice în locu fultuĭeliĭ primitive: un pachet de bure.

bureáză v. intr. impers. (d. bură). Se zice despre ploaĭe cînd începe saŭ cînd e slabă. – În Olt. burnițează.

buréz V. burează.

BUR s. afrikander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

BURA vb. a burnița, a țîrcîi, a țîrîi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)

BURĂ s. (MET.) burniță, burnițeală, țîrcîială, țîrîială, (reg.) buruială, roureală.

bură s. v. CHICIURĂ. FURTUNĂ. PROMOROACĂ. VIFOR. VIJELIE.

búră, (bur), s.f. – Chiciură, burniță; stur de omăt (Rona), premug (Săpânța). – Cf. srb. bura (DEX); sl. burja „furtună”, cf. rus. bura, srb. bura „vânt dinspre nord” (Cihac); Lat. boreas, veneț. bora „vânt dinspre nord”.

BURI (< fr., engl.) s. m. pl. Afrikaanderi.

PORT SAID (BŪR SA’ῙD), oraș în NE Egiptului, pe țărmul lagunei Bubayrat al Manzilah și al M. Mediterane, la intrarea în canalul Suez; 349 mii loc. (1996). Porto-franco. Nod de comunicații. Aeroport. Ind. chimică (cauciuc), a sticlăriei, cosmeticii, textilă și alim. Rafinărie de petrol. Șantiere navale. Construcții de computere, componente de generatoare electrice și de baterii pentru automobile. Centru comercial. Export de bumbac, orez, sare. Fundat în 1859 de Compania Canalului Suez. Aici au debarcat trupele franco-britanice în timpul crizei Suez (1956). Ocupat de Israel (malul estic) în timpul „Războiului de șase zile” (1967). În 1975 Canalul de Suez a fost redeschis.

PORT SUDAN (BUR SUDAN), oraș în NE Sudanului, port la Marea Roșie, situat la 645 km NE de Khartoum; 308,2 mii loc. (1993). Ind. de prelucr. a petrolului, textilă (bumbac) și alim. Reparații navale. Export de bumbac, piei de animale, arahide, gumă arabică etc. Legat prin pipe-line de Khartoum. Orașul a fost construit în anii 1905-1909, pe vatra așezării Sawakin (Suakin).

BUR(A) cf. subst. bur, -ă „ploaie, ceață”. 1. Bur b. (Ard). Bura b. (Dm; Bîr I; Sd XVI 157); – ard. (Paș); – f. (16 A I 115, 428); Bură, P., olt. (Hur 33); – ar. (Ant Ar). Bura la aromîni, după Capidan, vine din alb. bure, „bărbat, mire” (Dr II). 2. Bura f. (16 A II 66); f., țig. (ib. 132); Burae f. (Ștef) < marital *Buraia. 3. Buraiu băn. (An Com). 4. Burănescu, M. 1823, munt. (RA II 21; Fii A 35) 5. Bur/ea (Dm; G Ștef); -ești s. 6. Forma masc. Burul mold. (Dm; Ștef; Drăg), uneori poate rezulta și din Bunul cu n > r (rotacism). 7. Burúlea (Paș); Burulean în poezia pop. (G Dem 600); -u, Fl. (AO XV 74). 8. Buracu ar. < alb. burak „omuleț” (Capidan DR II); forma apare și în Banat (LB) și Ardeal (Paș). 9. + -enciu, Burenciu (Paș). 10. Buri. C. (A Gen I 61 – 65); Burie, T. (Isp IV²); Buriașu s.; cf. și subst. buriu; Buriu, spătar, 1461 (13 – 15 B 13, 131). 11. Buril/ă, nume de bou, olt.; -a s., olt.; Burălești s. (17 B II 195). 12. Burilea, Fătul (Drj 34); Burileni, fam., olt. (AO XV 65). 13. Burița (Am).