buhă

búhă sf [At: JAHRESBER. III, 55 / V: buf sm, buh sm, ~hnă / Pl: ~he / E: fo] 1 Cea mai mare pasăre de noapte de pe teritoriul țării, cu capul mare, cu urechile ascuțite și cu ochii bulbucați Si: bufniță, (pop) joimăriță, bou-de-noapte Cf cucuvea, (pop) ciucurete, cucuveică, huhurez, strigă. 2 (Îc) ~ha-mare Specie de buhă Si: (reg) strigă. 3 (Îc) ~cu-cârpă Specie de buhă nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) strigă. 4 (Pop, îs) Puiul ~ hii Copil urât. 5 (Pop, îe) A sta ca o ~ A sta îmbufnat. 6 (Pop, fig) Fată urâtă și nepieptănată. 7 (Pop) Cap nepieptănat. 8 (Pop) Moț la păsări. 9 (Pop) Oaie cu lână multă la fălci. 10 (Îc) ~ha ciumei Fluturele Acherontia Aropos Si: (pop) strigă. 11 (Îc) ~de-curechi Fluturele Mamestra brassicae Si: (pop) bohoci. 12 (Îc) ~ha-semănăturilor Fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum).

BÚHĂ, buhe, s. f. 1. (Ornit.) Bufniță. 2. (Entom.; în compusele) Buha-semănăturilor = fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum); buha-verzei = fluture nocturn de culoare cenușie, ale cărui larve distrug varza, conopida, sfecla etc. (Mamestra brassicae). – Formație onomatopeică.

BÚHĂ, buhe, s. f. 1. (Ornit.) Bufniță. 2. (Entom.; în compusele) Buha-semănăturilor = fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum); buha-verzei = fluture nocturn de culoare cenușie, ale cărui larve distrug varza, conopida, sfecla etc. (Mamestra brassicae). – Formație onomatopeică.

BÚHĂ, buhe, s. f. 1. Bufniță. Strigă buha între hotară Și s-aude-a noua țară (Tunetul). SADOVEANU, P. C. 8. Buha bea numai apă de ploaie. ȘEZ. V 128. Ești dragă flăcăilor Ca buha găinilor. ALECSANDRI, P. P. 340. ◊ Fig. Păr zbîrlit. Piaptănă-ți buha! MARIAN, O. I 215. 2. Cucuvea.

BÚHĂ, buhe, s. f. Bufniță. – Onomatopee.

búha-semănătúrilor (fluture) s. f. art., g.-d. art. búhei-semănătúrilor

búha-vérzei (fluture) s. f. art., g.-d. art. búhei-vérzei

búhă s. f., g.-d. art. búhei; pl. búhe

búha-semănătúrilor s. f.

búha-vérzei s. f.

búhă s. f., g.-d. art. búhei; pl. búhe

BUHA-CIÚMEI s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.

BÚHĂ s. v. bufniță.

BÚHĂ s. v. păpădie.

BUHĂ-CU-CÂRPĂ s. v. strigă.

BUHĂ-DE-CURÉCHI s. v. bohoci.

BÚHĂ ~e f. pop. v. BUFNIȚĂ. /Onomat.

buha f. stomacul boului. [Origină necunoscută].

buhă f. 1. (pl. buhe), păsări de noapte, cu cap mare stufos și ochi mari îndreptați înainte; ziua o petrec prin ruine, crăpături de stânci, și numai de cu seară ies la vânătoare; aerul lor trist și țipătul lor jalnic au făcut pe popor să le considere ca prevestitoare de nenorociri (Strix): când buha se plânge prin triste suspine BOL.; 2. fig. muiere ce umblă nepieptenată, cu părul vâlvoiu. [Onomatopee, ca și buf, bufnă, buhnă, care exprimă trista lor strigare].

buhă f. 1. femeiușcă bufului; 2. semn făcut de secerător între holde: un mănunchiu de iarbă sau grâu legat la vârf cu alt mănunchiu de fire rupte (aducând întru câtva cu capul sbârlit al ciufului: buhele serviau înainte la vânatul păsărilor).

buhă și búhnă f., pl. e (rudă cu buf 2, bufniță ș.a., ca ngr. búfos, bufniță, lat. bubo, bufniță, bufo, broască rîĭoasă, sp. buho, pg. bufo, bufniță; ung. buhu, bufniță. Cp. cu boncăĭ, puhav). Rar. Bufniță.

buha-ciumei s. v. CAP-DE-MORT. FLUTURE-CAP-MORT. STRIGĂ.

buhă s. v. PĂPĂDIE.

BUHĂ s. (ORNIT.; Bubo bubo) bufniță, (înv. și reg.) bogză, puhace, (reg.) boaghe, bufnă, joimăriță, bou-de-noapte.

buhă-cu-cîrpă s. v. STRIGĂ.

buhă-de-curechi s. v. BOHOCI.

búhă, buhe, s.f. – (ornit.) Bufniță (Bubo bobo); pasăre nocturnă cu ochii mari și cu privirea fixă, sedentară, ce trăiește în pădurile bătrâne din Carpați. Specie cu efectiv redus în Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000). „Nu te-ai lăsat, buhă, nu / Nici asară, nici amu” (Lenghel, 1979: 166). ♦ (top.) Buhăescu Mare, vf. (2.118 m) în Masivul Rodnei. ♦ (onom.) Buha, poreclă în Dragomirești și Săcel (ALRRM, 1969: XXII, XXIII); Buhu, „om mare, brunet și cu ochii mari, bulbucați”, poreclă în Tăuții Măgherăuș (Crâncău, 2004); Neamul lui Buhău și neamul Buhățenilor, în Borșa (Mihali, Timiș, 2000, 106). – Formație onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA); din rădăcina expresivă buh- „umflătură” (DER).

búhă, -e, s.f. – (ornit.) Bufniță (Bubo bobo); pasăre nocturnă cu ochii mari și cu privirea fixă, sedentară, ce trăiește în pădurile bătrâne din Carpați. Specie cu efectiv redus în Maramureș (Ardelean, Bereș 2000). ♦ Buha, poreclă în Dragomirești și Săcel (ARL, I, 1969, XXII, XXIII). Buhă, „femeie murdară, cu părul ciufulit, cu îmbrăcămintea neîngrijită” (Candrea, 2001, 179). Buhu, „om mare, brunet și cu ochii mari, bulbucați”, poreclă în Tăuții Măgherăuș (Crâncău 2004). Neamul lui Buhău și neamul Buhățenilor, în Borșa (Mihali, Timiș 2000, 106): „Nu te-ai lăsat, buhă, nu / Nici asară, nici amu” (Lenghel 1979: 166). – Formație onomatopeică (DEX); Din rad. buh-, cu sensul de „umflătură” (DER).

a freca buha (ca să faci copii cu pene) expr. (adol.) a lenevi, a trândăvi, a pierde vremea de pomană.

a fute buha / vântul expr. (obs.) a lenevi, a trândăvi.