brâușor

brâușór sn [At: MARIAN, V. 42 / Pl: ~oare / E: brâu + -ușor] 1-2 (Șhp) Brâuleț (1-2).

BRÂUȘÓR, brâușoare, s. n. Brâuleț (1). [Pr.: brâ-u-] – Brâu + suf. -ușor.

BRÂUȘÓR, brâușoare, s. n. Brâuleț (1). [Pr.: brâ-u-] – Brâu + suf. -ușor.

BRÎUȘÓR, brîușoare, s. n. 1. Brîuleț (1). Străjerii văd peste zăvoaie Șiretul curgînd împuținat: pare un brîușor de argint. SADOVEANU, F. J. 262. 2. Brîuleț (2). Nuntașii se prind la joc... cam cu următoarele jocuri:... brîul de doi, brîul de mină, brîul nevestei, brîușorul. SEVASTOS, N. 281. – Pronunțat: brî-u-.

BRÂUȘÓR, brâușoare, s. n. Brâuleț. – Din brâu + suf. -(u)șor.

brâușór (brâ-u-) s. n., pl. brâușoáre

brâușór s. n. (sil. brâ-u-), pl. brâușoáre

BRÂUȘÓR s. brâuleț, (pop.) brânișor. (Un ~ strâns pe talie.)

BRÂUȘORUL-VÂNTULUI s. v. piedicuță.

BRÎUȘOR s. brîuleț, (pop.) brînișor. (Un ~ strîns pe talie.)

brîușorul-vîntului s. v. PIEDICUȚĂ.