boț

boț3 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: rs boț] Bucată de parâmă sau de lanț cu care se manevrează lanțurile ancorei.

boț2 sn [At: ZILOT, CRON. / Pl: ~uri / E: nct] Boroboață.

boț1 [At: CANTEMIR, IST. 142 / Pl: ~uri, ~ i / E: mpl *bottium (bottila)] 1 sn Bucată de materie aproximativ rotundă. Cf (reg) bulgăre, cocoloș, bulz, boboloș, gogoloș, golomez, mototol, totoloț. 2 sn (Pop; îe) A face (ceva) ~ A da formă rotundă (cu mâinile). 3 sn (Pop; îe) A face (ceva) ~ A strânge ghem în mâini Si: a mototoli. 4 sn (Pop; îs) ~ cu ochi Om (gras), cu față inexpresivă și cam prostuț. 5 sn Mâncare consistentă căreia i se dă forma rotundă sau ovală Si: bulz Cf cocoloș, dodoc, gâscă, urs. 6 sn (Trs) Pâine mică Si: (reg) pup, donț, țipău. 7 (Abrud) Gălușcă. 8 sm (Lpl; reg) Aluat pentru supă Si: frecăței, pisături. 9 sn (Pan; reg) Nod de ață. 10 sn(Med; pop) Tumoare abdominală. 11 (Nob) Bobiță. 12 (Iht; suspect) Zglăvoacă (Cottus gobio).

BOȚ1, boțuri, s. n. Cocoloș. – Et. nec.

BOȚ2, boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore. – Din rus. boț.

BOȚ1, boțuri, s. n. Cocoloș. – Et. nec.

BOȚ2, boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore. – Din rus. boț.

BOȚ, boțuri, s. n. (Rar la pl.) Bucată mică, de formă rotundă, dintr-o materie care se poate face bulgăre sau cocoloș. Și tu, flăcăuaș sărăcuț de la țară, Care-ți fărîmai bucuria sub sapă Pe un boț de mămăligă cu ceapă... Tu n-ai cunoscut niciodată Dreptul. DEȘLIU, G. 53. [în desagi] avea două-trei cepe și un boț de mămăligă veche. PAS, L. I 34. Vede pe-o Ieșitură un hoț de mămăligă. CREANGĂ, P. 145. Parcă-s un boț de aur. ALECSANDRI, T. 794. ◊ Expr. A face (ceva) boț = a da (unui lucru, cu mîinile) formă rotundă; a strînge, a ghemui, a mototoli. I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită și, făcînd-o boț, a zis... CREANGĂ, P. 143. Boț cu ochi = copil mic, prunc. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită, din Humulești. CREANGĂ, A. 71.

BOȚ1, boțuri, s. n. Bucată mică, rotundă, dintr-o materie; cocoloș.

BOȚ2, boțuri, s. n. Bucată de parâmă sau de lanț care servește la manevrarea lanțurilor unei ancore.

boț (pop.) s. n., pl. bóțuri

boț (cocoloș, bucată de parâmă) s. n., pl. bóțuri

BOȚ s. v. bulz.

BOȚ s. v. măsea.

BOȚ ~uri n. 1) Bucată sferică de dimensiuni reduse dintr-o materie; cocoloș. ~ de mămăligă. ◊ A face ~ a) a da formă rotundă unui lucru; b) a face să-și piardă integritatea; a mototoli. 2) Bulgăre de făină sau de mălai, rămas nefiert într-o mâncare; cocoloș; bulz; bol. /Orig. nec.

boț n. 1. orice massă rotundă: bulgăre de pământ, cocoloș de zăpadă, bulz de brânză; 2. orice lucru turtit, ghem: făcând mămăliga boț; 3. fig. boroboață. [Origină necunoscută].

boț n., pl. urĭ și (vechĭ, rar azĭ) m. (cp. cu moț maĭ degrabă decît cu it. bosso, bolovan răŭ cĭoplit, bozza, unflătură; pv. bossa, fr. bosse). Est. Grămadă de pastă: un boț de aluat, de brînză, de unt, de mămăligă (care poate fi și umplut cu brînză, bulz). Mototol, ghĭomotoc. Fam. Un boț cu ochĭ, un copilaș. Vest. Chilimoț. V. bulgăre.

BOȚ s. bulz, cocoloș, (pop.) golomoz, (reg.) dodoc, gîscă, urs, (prin Mold.) totoloț. (Un ~ de mămăligă.)

boț s. v. MĂSEA.

boț, boțuri, s.n. – 1. Cocoloș; obiect rotund, în general. ♦ Un fel de cocă, din aluat, de mărimea unei nuci, folosit de fete pentru ritualul ursitului (Memoria, 2001: 11). 2. Umflătură, bubă, cucui. ♦ (onom.) Boț, nume de familie frecvent în zona Lăpuș (139 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. pop. *bottium (bottila) (MDA).

boț, -uri, s.n. – 1. Cocoloș; obiect rotund, în general. Un fel de cocă, din aluat, de mărimea unei nuci, folosit de fete pentru ritualul ursitului (Memoria 2001: 11). 2. Umflătură, bubă, cucui. – Lat. pop. *bottium (bottila) (MDA).

BOȚ subst. 1. Boț (Ștef); -u ar. (Cara 34); -ul, mold. (Isp II1; Sd V 34; Vr; 16 A III 26; 17 A IV 356); Boțulescu, Vlad (Sd X). 2. Boț/a, olt. (16 B VI 339); -an, (Paș; Băl III; Arh). 3. Boțea, fam., ard., 1696 (Paș); neg. (Ț-Rom 145; 17 B I 383) zis și Boțochi; Boț/ești s.; -escu (Bîr I). 4. Boțari, Tușia, ar. (Cara 23). 5. + -ia: Boția b., mold. (17 A V 284); Boție (17 B II 271); + -ia, -an: Boțiean, V. (Sd XIX 93); Boțiu, ard. 6. Boțone, ard. (Paș). 7. + oc: Boțoc, fam., ard. (Paș); – olt. (AO IV 462; V 29); munt. (16 B V 103); -u, R. (BCI XV 165); -ul (17 B III 322). 8. Boțocan (17 A II 271). 9. Boțoacă (Sd XXII 65); Boțoaică, T. (Isp III1). 10. Boțoagă, P., act. Cf. și Boțoroga, Gh. (Bîr I). Etimologia din subst. boț a acestor nume, este valabilă pentru numele moldovene și ardelene, mai puțin pt. cele muntene, care se pot referi și la blg. Бoцo sint. din Bogdan (Weig).