blegi

bleg, -eagă [At: COSTINESCU / V: -ec, -eacă a, -eahă sf / Pl: ~egi, -ege / E: ns cf srb bleka] 1 a (D. animale) Cu urechi care atârnă Si: (fam) blegit², clăpăug. 2-3 a (D. urechi) Care atârnă sau sunt depărtate de cap. 4 a (D. oameni) Cu urechi blegi (3). 5-6 a (D. oameni) Moale (și cam prost). 7 a (Pop; îe) Cu capul ~ Cu mintea slabă. 8 av (Fig) Toropit. 9 av (Fig) Trist. 10 smi (Reg; prt; îf bleahă) Prost.

blegí [At: TDRG / V: ~ / Pzi: ~egesc / E: bleg] 1 vr (D. urechi) A deveni bleg (2). 2 (Pex) vr A deveni bleg. 3 vt (Înv) A spune cuiva „blegule”.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug, blegit; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. sb. bleka.

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (1). 2. (Despre oameni) A deveni bleg (2); a se bleojdi². – Din bleg.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. scr. bleka.

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (1). 2. (Despre oameni) A deveni bleg (2); a se bleojdi². – Din bleg.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -e, adj. 1. (Despre urechile animalelor) Care atîrnă moale în jos; (despre urechile oamenilor) îndepărtat de cap și îndoit; pleoștit, fi (Despre unele obiecte) Cu marginile atîrnînd în jos; pleoștit. La un semn al baghetei sale magice, [scamatorul] făcea să apară din pălăria lui bleagă doi porumbei albi. SAHIA, N. 66. 2. (Despre ființe) Moale, molatic, molîu; (numai despre oameni) prost, tont, nătărău. Te-ai gîndit că ți-ar fi tare rușine dacă te-ar vedea, așa bleg și speriat... prietenii tăi. PAS, Z. I 266. Fără să pricep cum dintr-un pui auriu și micuț poate să iasă o găină bleagă și pestriță. CAMIL PETRESCU, T. II 157. Al treilea, spînatec, mai plin decît ei, însă bleg și cu privirile adormite: era cel mai bogat om din sat. SADOVEANU, P. M. 31. ◊ (Adverbial) Tocmai atunci băgă de seamă că un soldat din compania dinainte nu călca de loc a erou, umblînd bleg, trăgîndu-și picioarele după el. D. ZAMFIRESCU, R. 225. ◊ (Substantivat) Noi stăm ca blegii în cafenele. CARAGIALE, O. II 138.

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg, a se moleși, a se prosti. V. ramoli. 2. (Despre urechile animalelor) A se face bleg, a se lăsa în jos, a se pleoști.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Moale, molâu; (despre oameni) prost, nătărău. 2. (Despre urechile animalelor) Care atârnă moale în jos; (despre urechile oamenilor) îndepărtat de cap și îndoit. – Comp. sb. bleka „prost”.

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg (1). 2. (Despre urechi) A se face bleg (2). – Din bleg.

bleg adj. m., pl. blegi; f. bleágă, pl. blége

blegí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegésc, imperf. 3 sg. blegeá; conj. prez. 3 să blegeáscă

bleg adj. m., pl. blegi; f. sg. bleágă pl. blége

blegí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegésc, imperf. 3 sg. blegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. blegeáscă

BLEG adj., s. 1. adj., s. v. prost. 2. adj. indolent, lălâu, moale, molatic, molâu, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieț, mămăligos. (O ființă ~eagă.) 3. adj. v. clăpăug.

BLEGÍ vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. 2. v. pleoști.

Bleg ≠ deștept, căpățănos, căpos, cuminte, înțelept, isteț, mintios

bleg (bleágă), adj. – 1. Buhăit, molatic, puhav. – 2. Cu urechile căzute. – 3. (S. m.) Paiață. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 182), cf. bleandă, bleau, bleot. S-a explicat uneori prin sl. blagŭ „bun”, sb. blag „bun, pașnic” (Berneker 58; Bogrea, Dacor., IV, 794; Procopovici, RF, II, 133); cf. și sb. blek „tont”, cu care coincide întîmplător. – Der. blegi (var. bleji), vb. (a înmuia, a fleșcăi); bleojdi, vb. (a fleșcăi, a decădea; a face ochii cît cepele; a-și aținti privirea spre ceva), cf. pleoști (DAR se gîndește la o der. din sl. blistati „a străluci”, „a vedea”, ipoteză ce pare inutilă; cf. mai curînd sl. bljusti „a vedea”; dar mijloacele expresive ale rom. explică suficient această formație); bleoncos, adj. (cu urechile căzute), der. cu infix nazal; bleoncăni, vb. (a clătina, a legăna). Probabil aceleiași rădăcini expresive îi aparține bloj, adj. (murdar, pătat; mascat, travestit, deghizat), care se folosește în Banat; der. bloji, vb. (Maram., a murdări); blojori, vb. (a calomnia), folosit de Cantemir.

BLEG bleágă (blegi, blége) 1) (despre animale) Care are urechi mari, lăsate în jos; clăpăug. 2) (despre urechi) Care este moale și atârnă în jos; pleoștit. 3) fig. fam. (despre persoane) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; tont; nătâng. /cf. sb. bleka

A SE BLEGÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A deveni bleg. 2) (despre urechi) A se face bleg; a se lăsa în jos sau într-o parte (pierzându-și poziția sau forma); a se pleoști; a se bleojdi. /Din bleg

bleg a. 1. (despre câini sau porci) cu urechile mari și lăsate în jos; 2. fig. molatic, nătărău, prost. [Origină necunoscută].

bleg, bleágă adj., pl. blegĭ (cp. cu germ. welk, veșted, saŭ rus. blèklyĭ, veștejit, palid, d. germ. bleich. Cp. și cu fleac și vgr. blax, blakös, bleg). Moleșit, clăpăug, care atîrnă în loc să stea drept; urechĭ blegĭ. Fig. Prost, gogoman. – Și blec (Șez, 3, 151). În Olt, și bleonc, bleoancă, și flenc, fleancă.

blegésc v. tr. Prefac în bleg. V. refl. Mă moleșesc. Fig. Mă prostesc.

BLEG adj., s. 1. adj., s. nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tătălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai este!) 2. adj. indolent, lălîu, moale, molatic, molîu, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieț, mămăligos. (O ființă ~.) 3. adj. atîrnat, blegit, clăpăug, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.)

BLEGI vb. 1. a se moleși, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (Ce te-ai ~ așa?, nu te simți bine?) 2. a se pleoști, (pop.) a se blegoșa, (Mold.) a se clăpăugi, (Transilv., Mold. și Bucov.) a se dăbălăza. (I s-au ~ urechile.)

bleagă, blege s. f. 1. femeie proastă. 2. femeie molâie / lălâie.

bleg, blegi s. m. 1. (peior.) cap. 2. om naiv. 3. bărbat impotent.

blegi, blegesc v. r. 1. a se muia 2. a se pleoști

pulă bleagă expr. individ neînsemnat / fără personalitate