biștar

bíștar sm [At: STANCU, D. 294 / V: chiștăr, pi- / Pl: ~i / E: nct] (Arg; lpl) Bani.

biștári s. m. pl. – Bani. Țig. bišto „al douăzecilea” (cf. cuvîntul în Wlislocki 76), probabil folosit la început, în arg., ca echivalent al lui „pol”, monedă de 20 lei. Bogrea, Dacor., VII, 36, indicare acest etimon, a cărui autenticitate este combătută de Graur, 130, care propune în loc biš star „24”, care se înțelege mai puțin (cf. Juilland 159). Un țig. bištari, la Vasiliu, GS, VII, 104.

biștárĭ m. pl. V. piștari.

piștárĭ și (maĭ des) biștárĭ m., pl. (alb. pištar, sfeșnic, policandru, d. bg. svieštar, a. î., după cum fr. éclairer, a lumina, înseamnă și „a arăta banĭ, a plăti, a mitui”, adică: baniĭ produc lumină!). Munt. Mold. Fam. Banĭ, lovele.

jos biștarii! expr. (vulg.) scoate banii!