bețivan

bețiván, ~ă [At: N. XENOPOL, ap. TDRG / V: (îvr) -vlan, vier, -voi, -voaie / Pl: ~i, ~e / E: bețiv + -an] 1-2 smf, a Bețiv (1-2). 3-4 smf Bețiv (1) mare.

BEȚIVÁN, -Ă, bețivani, -e, adj., s. m. și f. Augmentativ al lui bețiv. – Bețiv + suf. -an.

BEȚIVÁN, -Ă, bețivani, -e, adj., s. m. și f. Augmentativ al lui bețiv. – Bețiv + suf. -an.

BEȚIVÁN, -Ă, bețivani, -e, s. m. și f. Augmentativ al lui bețiv. Nerușinaților! vă mustrau ai voștii, scoși din curți de ocările bețivanei. PAS, Z. I 55. Ar fi putut... să-l trimeată la circiumă, cu toți bețivanii tineri și bătrîni după el. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 1S6.

BEȚIVÁN, -Ă, bețivani, -e, adj., s. m. și f. Augmentativ al lui bețiv.

bețiván adj. m., s. m., pl. bețiváni; adj. f., s. f. bețivánă, pl. bețiváne

bețiván adj. m., s. m., pl. bețiváni; f. sg. bețivánă, pl. bețiváne

BEȚIVÁN ~i m. peior. v. BEȚIV. /bețiv + suf. ~an

bețivan a. și m. bețiv mare, bețiv împărătesc.

bețiván, -că s. Fam. Mare bețiv.