behliță

behlíță sf [At: ȘEZ. V, 37 / V: blehni-, behlit (Pl: ~iți) sm -lini- / Pl: ~țe / E: nct] (Iht) 1 (Buc) Lăteț. 2 (Mol) Obleț. 3 (Mol) Boarcă. 4 (Mol) Plevușcă.

BEHLIȚĂ, behlițe, s. f. Nume dat mai multor specii de pești mici.

BÉHLIȚĂ, behlițe, s. f. Nume dat mai multor specii de pești mici. – Comp. rus. bieglyi „repede”.

béhliță (reg.) (be-hli-) s. f., g.-d. art. béhliței; pl. béhlițe

béhliță s. f. (sil. -hli-), g.-d. art. béhliței; pl. béhlițe

BÉHLIȚĂ s. (IHT.; Rhodeus amarus) (reg.) râbiță, (prin Mold.) boarcă.

behlit (behliță) m. și f. V. blehniță.

blehniță f. Mold. pește ce aduce cu un puiu de plătică sau de caracudă (Rhodeus amarus). [Și behliță, behlit = bâhlit, împuțit, acest pește mic fiind rău la gust].

bégliță, béhliță și béldiță f., pl. e (cp. cu rus. bĭeglyĭ, răpede, fugitiv. V. belhiță). Est. Numele a doi peștĭ; unu lătăreț, verzui, lung pînă la 8 c.m. și trăitor pin bălțĭ (rhódeus amarus), altu ceva maĭ mare, albicĭos și trăitor pin apele de munte (alburnus bipunctatus), numit și albioară în sud.

béhliță V. begliță.

BEHLIȚĂ s. (IHT.; Rhodeus amarus) (reg.) rîbiță, (prin Mold.) boarcă.