becher

bechér² sm vz bicher

bechér¹ sm [At: (a. 1823) IORGA, S. D. XII, 180 / Pl: ~i / E: tc bekâr] 1 (Fam) Burlac. 2 (Fig; reg) Ticălos.

BECHÉR, becheri, s. m. (Fam.) Burlac, holtei¹. – Din tc. bekâr.

BECHÉR, becheri, s. m. (Fam.) Burlac, holtei¹. – Din tc. bekâr.

BECHÉR, becheri, s. m. (Familiar) Bărbat neînsurat; celibatar, burlac, holtei. Cum becher? – Adică necăsătorit. CARAGIALE, O. I 177. Cîți becheri zgîrciți nu vor fi lingușit slugărește pe bătrînul monah. ODOBESCU, S. A. 273.

BECHÉR, becheri, s. m. (Fam.) Burlac. – Tc. bekâr.

bechér (înv.) s. m., pl. bechéri

bechér s. m., pl. bechéri

BECHÉR s., adj. v. burlac, cavaler, celibatar, flăcău, holtei, necăsătorit.

bechér (bechéri), s. m. – Burlac, holtei. – Mr., megl. bichiar. Tc. bekar (Roesler 589; Șeineanu, II, 42; Lokotsch 284; Ronzevalle 50); cf. ngr. μπεϰιάρης, alb. betsar, bg. bekjar. – Der. becherie, s. f. (burlăcie). Cf. bicher.

BECHÉR ~i m. fam. Bărbat adult necăsătorit; flăcău tomnatic; holtei; burlac; celibatar. /<turc. bekâr

becher a. și m. 1. flăcău, neînsurat; 2. cal de poștă spetit. [Turc. BEKIAR, lit. fără ocupațiune (cf. burlac)].

bechér adj. m. și s. (turk. bekiar, celibatar, d. pers. bikiar, fără ocupațiune). Sud. Holteĭ, burlac.

becher s., adj. v. BURLAC. CAVALER. CELIBATAR. FLĂCĂU. HOLTEI. NECĂSĂTORIT.

BECHER subst. holtei < tc. bek’ar. 1. Becher/iul (Ard; Sd XXII); -eie, olt. (T-Jiu). 2. Bicheru Ienache, 1831 (Acte Sc). Pentru ambele forme, cf. var. ard. bicher „scandalagiu, tîlhar” < magh, betyár „hoț, hoinar”, cuvînt înrudit cu cel turcesc (com. Al. Cristurean).