bașcă

báșcă² sf vz baștă

báșcă¹ sn vz bașca

BÁȘCĂ, băști, s. f. 1. (Înv. și reg.) Beci. 2. (Înv.) Ridicătură de pământ întărită care proteja o fortificație; redută. [Var.: báștă s. f.] – Din pol. baszta.

BÁȘTĂ s. f. v. bașcă.

BÁȘCĂ, băști, s. f. 1. (Înv. și reg.) Beci. 2. (Înv.) Ridicătură de pământ întărită care proteja o fortificație în afara zidurilor ei; redută. [Var.: báștă s. f.] – Din pol. baszta.

BÁȘTĂ s. f. v. bașcă.

BÁȘCĂ, băști, s. f. Încăpere subterană boltită; beci, subsol. Un individ a fost vîrît de un sfert de ceas în bașca primăriei. SADOVEANU, P. S. 62. Toate aceste încăperi, precum și deosebitele băști sau cămări boltite... răspundeau toate în horă. ODOBESCU, S. I 128.

BÁȘCĂ, băști, s. f. (Înv. și reg.) Beci, subsol. – Pol. baszta.

báșcă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. bắștii; pl. băști

báșcă s. f., g.-d. art. băștii; pl. băști

BÁȘCĂ s. v. beci, pivniță.

bașcă f. 1. odinioară, bastion: în noaptea aceea soldații făcură băști BĂLC.; 2. boltă, cămară boltită: intrarea în bașca rotundă OD. [Vechiu-rom. baștă = ung. BÁSTYA (din it. bastia)].

báșcă f. pl. băștĭ (din băștĭ, pl. luĭ baștă, după bumașcă, -ăștĭ). Est. Subsol de casă.

báștă și băște f., pl. băștĭ (pol. baszta, ung. bástya, germ. bastei, d. it. bastia. V. bașcă). Vechĭ. Bastion.

bașcă s. v. BECI. PIVNIȚĂ.