baltă

balt, ~ă a [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg; csnp) Turnat (în fier).

báltă sf [At: PSALT. SCH. 336 / Pl: bălți, (înv) balte și (reg) bolți / E: pbl vsl блaтo cf alb baltë] 1 Întindere (mai mare) de apă stătătoare, naturală geologic, cu adâncime mică, cu vegetație și faună acvatică specifică Cf băltoacă (1). 2 (Pex) Lac. 3 (Pfm; d. persoane; îe) Are ~ta pește Are de unde să dea (sau să plătească). 4 (Pop; îe) A râde vârșa de ~ A râde de cusururile altora, fără să le vadă pe ale sale. 5 (Pfm; îe) A da cu bâta (sau cu bățul) în ~ A face o muncă zadarnică, fără folos.6-7 (Îae) A face un gest (sau a spune o vorbă) care deranjează prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 8 (Îae) A face o gală. 9 (Pfm; îe) A sta (sau a rămâne, rar, a zăcea) ~ A lăsa ceva în părăsire. 10 (Pfm; îae) A stagna. 11 (Pfm; îae) A sta pe loc. 12-13 (Pfm; îe) A lăsa ~ (pe cineva sau ceva) A nu (se mai interesa sau a nu) se mai ocupa (de cineva sau ceva). 14 Zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa. 15 (Pop; îs) Ăl din ~ Diavolul. 16 (Pex) Lac. 17 (Bot; reg; îc) larba- bălții Iarba-vulpii (Alopecuruspratensis). 18 (Bot; reg; îae) Păiuș (Agostis tenius). 19 (Ent; reg; îc) Bou-de- sau boul bălții ori buhai-de- Insecta Bombinator igneus. 20 (Orn; reg; îc) Bou-de- Bâtlan de stuh (Botaurus stellaris). 21 (Orn; reg; îae) Bufniță (Bubo bubo). 22 Întindere de apă stătătoare, rămasă după revărsarea râurilor, în special a Dunării. 23 Apă de ploaie strânsă într-o adâncitură de pământ. 24-25 Groapă cu (apă sau cu) mocirlă. 26 (Prin exagerare) Cantitate mare de lichid vărsat pe jos Si: băltoacă (3).

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Din sl. blato. Cf. alb. baltë.

GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Compuse: găinușă-de-baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus); (Entom.) găinușă-de-seară = cărăbuș. 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 5. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Pothentilla microutha). [Pr.: gă-i-. – Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. baltë.

GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. 2. Numele mai multor păsări sălbatice de munte sau de baltă. ◊ Găinușă de baltă = pasăre migratoare acvatică, cu penaj negru, cu o pată roșie de piele golașă în frunte și cu picioarele verzui (Gallinula chloropus). 3. (Astron.; art.) Cloșca-cu-Pui. 4. Cărăbuș, corlă. 5. (La pl.) Plantă veninoasă cu tulpina lungă și subțire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 6. Plantă din familia rozaceelor cu tulpina scurtă și cu flori albe (Potentilla micrantha). [Pr.: gă-i- Pl. și: găinuși] – Găină + suf. -ușă.

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, alimentată din izvoare proprii și prin revărsările unor rîuri sau fluvii învecinate, de obicei puțin adîncă și avînd o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. Noi luăm crîsnicul și, cît fumez o lulea, ajungem la baltă. SADOVEANU, N. F. 26. Izvorul curge subțire, întinzînd în față, ca pe o năframă, o baltă mică pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, cîte o rază de soare. GÎRLEANU, L. 20. Văd cloșca păscînd bobocii de rață pe malul bălții. ODOBESCU, S. III 13. (Hiperbolic) Lacrămile-i curg pîrău. De face baltă și tău. BIBICESCU, P.P.93. ◊ Compus: bou-de-baltă v. bou. ◊ Expr. A da cu bîta-n baltă = a face o gafă. A rămîne (sau a sta, a zăcea) baltă = (despre un lucru)a fi lăsat în părăsire, neisprăvit; a sta pe loc,a stagna,a nu maiînainta. Vremea trece, flăcăul începe și el a se trece... și însurătoarea rămînea baltă. CREANGĂ, P. 142. Fost-ai și d-ta la tinerețe, nu zic, dar acum îți cred;. dă, bătrînețe nu-s? Cum n-or sta trebile baltă? CREANGĂ, P. 230. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, neterminat; a nu se mai interesa de ceva, a nu se mai ocupa cu ceva. Las-o baltă! ♦ Fig. Apă sau alt lichid vărsat în cantitate mare pe jos; băltoacă. Vinul amestecat cu sînge făcuse o baltă pe lespezile salei. NEGRUZZI, S. I 152. 2. Întindere (mai mare sau mai mică) de apă stătătoare, rămasă în urma revărsării unui rîu; (mai ales la sg.) regiunea mlăștinoasă de la țărmul Dunării (cu deosebire cea din Muntenia de răsărit). Mirosul de humă trezită se înteți. Venea dinspre Dunăre, amestecat cu mirosul de baltă. DUMITRIU, B. F. 15. De la baltă pînă la munte = de la Dunăre pînă în Carpați. ♦ (Impropriu) Regiune care a fost inundată și care, după secarea apelor, se acoperă cu o vegetație îmbelșugată, devenind loc de pășune. Turmele de oi iernează pe baltă. 3. Apă de ploaie adunată într-o adîncitură (mai mică) de teren; groapă (mică) cu apă sau cu mocirlă. V. băltoacă. Apa se adună în gropi, iar cînd calci într-o baltă ajungi cu adevărat paparudă. PAS, L. I 55. Prin bălțile de noroi... treceau niște ciubote mari, cărora nu le-ar fi păsat nici de potop. EMINESCU, N. 33.

GĂINÚȘĂ, găinușe, s. f. 1. Diminutiv al lui găină. De vînzare-ți e găinușa ceea... măi băiete? – De vînzare, moșule. CREANGĂ, A. 56. 2. (Și în forma găinușă-de-alun sau găinușă-roșie sau găinușă-de-baltă) Nume purtat de mai multe păsări sălbatice de munte sau de baltă. V. ieruncă. În trestii, măcăiau și băteau din aripi rațele, țipau lișițele și găinușele. SADOVEANU, O. I 410. Toate zburătoarele, mîndri păunași, sălbăticoși cocori, bufnițe cobitoare, șoimi dîrji, găinușe moțate, dumbrăvence cu aripi verzi... toate picau ca fermecate, cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. 3. Nume popular al constelației pleiadelor; cloșca-cu-pui. Găinușa clipea din mulțimea ei de lumini, în timp ce, la răsărit, verdele adînc al cerului abia prindea a se îngălbeni. CAMILAR, TEM. 146. Găinușa asfințise ori se scufundase în marea tălăzuită a cerului. DAN, U. 22. Găinușa-i spre asfințit, rarițile de asemine și luceafărul-de-ziuă de-acum trebuie să răsară. CREANGĂ, A. 126. 4. (Și în forma găinușă-de-seară) Cărăbuș. Găinușele bîzîiau zburînd greoaie și copilele alergau după ele să le prinză cu șorțul. DELAVRANCEA, S. 266. – Pronunțat: gă-i-.

BÁLTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, de obicei puțin adâncă și având o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în baltă = a face o gafă. Are balta pește, se spune când ceva se află din belșug. ♦ Întindere de apă stătătoare rămasă în urma revărsării unui râu; regiune mlăștinoasă de la țărmul unor râuri. 2. Apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau cu mocirlă; (prin exagerare) apă sau lichid vărsat pe jos. – V. băltoacă.

báltă s. f., g.-d. art. bắlții; pl. bălți

bou-de-báltă (bâtlan, gândac) s. m. bóul-de-báltă; pl. bói-de-báltă, art. bóii-de-báltă

!buhái-de-báltă (bâtlan) s. m., pl. buhái-de-báltă, art. buháii-de-báltă

!chimión-de-ápă/chimión-de-báltă (plantă) (-mi-on) s. m., art. chimiónul-de-ápă/chimiónul-de-báltă

coáda-mấței-de-báltă (plantă) s. f. art., g.-d. art. cózii-mấței-de-báltă

cristéi-de-báltă (pasăre) s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă, art. cristéii-de-báltă

găinúșă-de-báltă (pasăre) (gă-i-) s. f., art. găinúșa-de-báltă, g.-d. art. găinúșei-de-báltă; pl. găinúșe-de-báltă

!lúpul-bắlții (pește) s. m. art.

orzoáică-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. orzoáicei-de-báltă

!otrățélul-bắlților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățéii-bắlților

!pălămídă-de-báltă (pește) s. f., g.-d. art. pălămídei-de-báltă; pl. pălămíde-de-báltă

rugínă-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. rugínii-de-báltă

!scorpión-de-báltă (animal) (-pi-on-) s. m., pl. scorpióni-de-báltă

!scroáfă-de-báltă (pasăre) (reg.) s. f., g.-d. art. scroáfei-de-báltă; pl. scroáfe-de-báltă

báltă s. f., g.-d. art. bălții; pl. bălți

bóu-de-báltă s. m., pl. bói-de-báltă

buhái-de-báltă s. m.

chimión de báltă s. m. + prep. + s. f. (sil. -mi-on)

coáda-mâței-de-báltă (bot.) s. f.

cristéi-de-báltă s. m., art. cristéiul-de-báltă; pl. cristéi-de-báltă

găinúșă-de-báltă (pasăre migratoare) s. f., pl. găinúșe-de-báltă

lúpul-bălții (știucă) s. m.

orzoáică-de-báltă s. f.

otrățélul-bălților s. m. (sil. -tră-)

pălămídă-de-báltă s. f.

rugínă-de-báltă (bot.) s. f.

scorpión-de-báltă s. m. (sil. -pi-on)

scroáfă-de-báltă (pasăre) s. f.

BÁLTĂ s. 1. (GEOGR.) (pop.) tău, (reg.) rât, (înv.) paludă. (~ cu pește bogat.) 2. (GEOGR.) (rar) lac. (~ Snagov.) 3. v. apăraie.

BUCINIȘ-DE-BÁLTĂ s. v. cucută-de-apă, cucută-mică.

BUHAI-DE-BÁLTĂ s. v. bou-de-baltă.

CASTANE-DE-BÁLTĂ s. pl. v. cornaci.

CEL DIN BÁLTĂ s. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

CHIMION-DE-BÁLTĂ s. v. mărăraș.

CRIN-DE-BÁLTĂ s. v. roșățea.

GĂINÚȘĂ s. 1. v. ieruncă. 2. (ORNIT.) găinușă-de-baltă (Gallinula chloropus) = corlă. 3. v. păștiță. 4. (BOT.; Isopyrum thalictroides) (reg.) floarea-ciutei, turiță-albă.

LIMBA-BĂLȚILOR s. v. limbariță, pătlagină.

LINTE-DE-BÁLTĂ s. v. lintiță.

LINTEA-BĂLȚILOR s. v. lintiță.

LUPUL-BĂLȚII s. v. știucă.

MĂCRIȘ-DE-BÁLTĂ s. v. cardama, năsturel.

MĂLURA-BĂLȚII s. v. peniță.

MĂRARIUL-BĂLȚILOR s. v. mărăraș.

MICȘUNEA-DE-BÁLTĂ s. v. roșățea.

PĂLĂMIDĂ-DE-BÁLTĂ s. (IHT.; Pungitius platygaster) (rar) osar, (reg.) ghelci, moș, pietroșel, zborș, peștele-dracului, pește-țigănesc.

PIPER-DE-BÁLTĂ s. v. dintele-dracului.

PIPERUL-BĂLȚII s. v. dintele-dracului.

SCROAFĂ-DE-BÁLTĂ s. v. bâtlănaș.

TRIFOI-DE-BÁLTĂ s. v. trifoiște.

BALT, -Ă adj. Baltic. (< fr. balte)

báltă (bắlți), s. f. – 1. Mlaștină. – 2. Luncă inundabilă a Dunării. – 3. Băltoacă. – Mr., megl. baltă, istr. bote. Origine incertă. Există două teorii referitoare la istoria acestui cuvînt. Conform primei, este vorba de un cuvînt autohton, care s-ar trage dintr-o rădăcină indo-europeană *bal-, ce poate fi identificată în germ. *pol- (v. germ. de mai sus pfuol, v. eng. pol.), lituan. balá, sl. blato, celt. *palta (J. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, 1925, p. 308; REW 6177). Din aceeași rădăcină ar deriva un ilir *balton, pl. *balta; și de la această ultimă formă se consideră că pot proveni nu numai rom. baltă, ci și alb. baljtë, lom. palta, triest. paltan, piem. pauta, ngr. βάλτη, ngr. μπάλτα, βάλτα, și βάλτος, (Ascoli, Arch. glott., I, 261; G. Meyer, Neugr. St., II, 64; Berneker 70; DAR; Capidan, Raporturile, p. 461; Pascu, I, 179; Pușcariu, Lr., 180). Proveniența ilirică nu este imposibilă, chiar dacă ilirii nu ne sînt cunoscuți dat fiind că au trăit în regiuni mlăștinoase; iar extinderea cuvîntului în nordul Italiei ar fi o dovadă în favoarea acestei ipoteze. Cealaltă ipoteză, care a fost prima sub aspect cronologic, pare a fi mai puțin acceptată în prezent. Conform acesteia, baltă ar proveni din sl. blato, de unde provin și bg. blato, slov., ceh. blato, pol. bloto, rus. boloto (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; Roesler 565; Philippide, Principii, II, 698). Această ipoteză întîmpină o gravă dificultate și anume metateza bla › bal, puțin probabilă în rom.; din această cauză, mai mulți specialiști încearcă să arate că termenul rom. provine dintr-o formă slavă *balto, anterioară metatezei lichidelor. (Skok, Archiv za arb. Star., II, 114; Nandriș, Mélanges École Roumaine, II, 1-25 și Dacor., VI, 350; Sandfeld 83; Vaillant, BL, XIV, 9). Faptul în sine nu este imposibil, dar pare puțin probabil; și este curios de semnalat că forma sl. ipotetică, anterioară metatezei, nu a lăsat urme în limbile sl. moderne; că singurele forme sl. cu metateză provin din rom. (astfel rut. balta, cf. Miklosich, Wander., 12 și Candrea, Elemente, 404; de asemenea bg. medie și bg. baltina, cf. Jagic, Arch. slaw. Phil., XXII, 32, Berneker 70 și Capidan, Raporturile, 230); și pe care însuși Miklosich, o vreme partizan al originii în sl. a cuvîntului, a ajuns să-l considere străin în sl., în Neugr, 11. Astfel stînd lucrurile, ipoteza autohtonă pare a întruni cele mai multe probabilități. Ngr. μπάλτα, provin din rom. (Murnu, Rum. Lehnvörter, 34), în vreme ce ngr. βάλτη, provine din iliră, după Triandaphyllidis, 150, și din alb., după G. Meyer, Neugr. St., II, 64. Der. băltac, s. n. (baltă); băltăcăi, băltăcări, vb. (a da din picioare); băltăceală, s. f. (bătăi din picior); băltăci, vb. (a se bălăci; a se forma băltoace); băltăreț, adj. (palustru); băltăreț, s. m. (vînt dinspre lunca Dunării, vînt de miazăzi); băltărie, s. f. (baltă, mlaștină); băltău, s. n. (băltoacă); bălți, vb. (a se forma băltoace); băltig, s,n, (baltă, mlaștină); băltină, s. f. (luncă, teren inundabil); băltiș, s. n. (teren mlăștinos); băltoacă, s. f. (baltă mică; bulhac); băltoc, s. n. (băltoacă); băltos, adj. (mlăștinos).

BÁLTĂ bălți f. 1) Întindere de apă stătătoare, de adâncime mică, cu vegetație și cu faună specifică. * A lăsa (ceva) ~ a) a părăsi (ceva) fără a duce la bun sfârșit; b) a nu se mai interesa (de ceva). 2) Apă adunată într-o adâncitură în urma unei ploi mari sau a revărsării unui râu. 3) Cantitate mare de lichid vărsat pe jos. [G.-D. bălții] /<sl. blato

GĂINÚȘĂ1 ~e f. (diminutiv de la găină) 1) Pasăre sălbatică semiacvatică, migratoare, de talia unei prepelițe, cu cioc scurt și cu penaj cafeniu-verzui. * ~ de alun pasăre sedentară de talia unui porumbel, având penaj cenușiu cu puncte negre, apreciată pentru carnea ei gustoasă; ieruncă. ~ de baltă pasăre acvatică de talie medie, cu cioc scurt, roșu la bază, având picioare lungi, verzui, și penaj divers colorat; corlă. 2) Insectă de talie medie, cu elitre tari, de culoare brună-cafenie, care apare la începutul lunii mai și atacă culturile agricole; cărăbuș; gândac de mai. 3) art. astr. pop. Ansamblu de stele din constelația Taurului; Cloșca-cu-Pui; Pleiada. /găină + suf. ~ușă

Balta f. 1. V. Cetatea-de-Baltă; 2. insulă mare între Dunăre și brațul Borcea, străbătută de canaluri; 3. numele unei comune în Mehedinți și al unei plase în Doljiu, Romanați, Ialomița și Brăila.

Balta-Albă f. lac în județul Râmnicu-Sărat cu băi de ape minerale (iod, pucioasă), bune pentru răni și scrofule.

Balta-Liman n. cartier în Constantinopole unde se încheiă între Rusia și Turcia Convențiunea dela 1849, care regulă dreptul lor de intervențiune în Principatele Române.

baltă f. 1. massă de apă stătătoare; a rămânea baltă, a sta locului, a stagna; 2. massă de apă formată de ploaie. [Slav. BLATO, rut. BALTA].

bou-de-baltă m. 1. pasăre băltăreață care obișnuește a-și băga capul în apă și a sbiera ca un vițel (Ardea stellaris); 2. soiu de broască care, când e supărată, aruncă un suc alb spumos (Bombinator igneus).

sborș m. pește mic și foarte spinos numit obișnuit pălămidă de baltă. [Cf. borz: lit. sbârlit].

báltă f., pl. bălțĭ și (est) belțĭ, ĭar vechĭ balte (il. baltom, pl. balta, vsl. bg. blato, rut. rus. bolóto, rut. [d. rom.] și bálta. Tot de acĭ: ung. Balaton, germ. Pla’ten-see, lacu Balaton; dalm. balta, it. nord balta, alb. bálĭtă, ngr. báltos, mgr. bálti, bálta. V. bolătăŭ). Lac (maĭ mic saŭ chear format din ploaĭe), apă stătătoare în natură. Adv. A lăsa, a rămînea baltă (un lucru), a lăsa, a rămînea neterminat. Dun. de jos. Insulă băltoasă (ca în Ial., Br. și Tulcea): a duce vitele’n baltă. V. heleșteŭ, ĭaz.

găinúșă (est) și -úșe (vest) f., pl. ĭ și e. Găină mică. Un fel de păturniche, brădișoară. Cărăbuș. Numele unor plante ranuculacee și liliacee (V. bălușcă). Constelațiunea pleĭadelor. Găinușă de baltă, un fel de pasăre băltăreață mare cît turturica, de coloare cam cenușie (gallénula chlóropus).

BALTĂ s. 1. (GEOGR.) (pop.) tău, (reg.) rît, (înv.) paludă. (~ cu pește bogat.) 2. (GEOGR.) (rar) lac. (~ Snagov.) 3. apăraie, apărie, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătură, (pop.) udeală. (Era o ~ pe jos!)

buciniș-de-baltă s. v. CUCUTĂ-DE-APĂ. CUCUTĂ-MICĂ.

buhai-de-baltă s. v. BOU-DE-BALTĂ.

castane-de-baltă s. pl. v. CORNACI.

cel-din-baltă s. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

chimion-de-baltă s. v. MĂRĂRAȘ.

crin-de-baltă s. v. ROȘĂȚEA.

cucuțică-de-bălți s. v. MĂRĂRAȘ.

GĂINUȘĂ s. 1. (ORNIT.; Tetrastes bonasia) ieruncă, (reg.) alunar, brădioară, brădișoară, ierușcă, găinuță-roșie, gotcă-roșie, (Transilv.) pasăre-împărătească. 2. (ORNIT.) găinușă-de-baltă (Gallinula chloropus) = corlă, (reg.) găinuță. 3. (BOT.; Anemone ranunculoides) gălbenele (pl.), păștiță, dediței-galbeni (pl.), floarea-paștilor, floarea-păsărilor, floarea-vîntului-galbenă, (reg.) breabăn, păsćuță, turculeț, zlac, muscerici-galbeni (pl.), pîinea-paștelui. 4. (BOT.; Isopyrum thalictroides) (reg.) floarea-ciutei, turiță-albă.

guvidie-de-baltă s. v. GLĂVOACĂ.

limba-bălților s. v. LIMBARIȚĂ. PĂTLAGINĂ.

linte-de-baltă s. v. LINTIȚĂ.

lintea-bălților s. v. LINTIȚĂ.

lupul-bălții s. v. ȘTIUCĂ.

măcriș-de-baltă s. v. CARDAMA. NĂSTUREL.

mălura-bălții s. v. PENIȚĂ.

mărariu-bălților s. v. MĂRĂRAȘ.

micșunea-de-baltă s. v. ROȘĂȚEA.

PĂLĂMIDĂ-DE-BALTĂ s. (IHT.; Pungitius platygaster) (rar) osar, (reg.) ghelci, moș, pietroșel, zborș, peștele-dracului, pește-țigănesc.

piper-de-baltă s. v. DINTELE-DRACULUI.

piperul-bălții s. v. DINTELE-DRACULUI.

scroafă-de-baltă s. v. BÎTLĂNAȘ.

trifoi-de-baltă s. v. TRIFOIȘTE.

PUI DE BALTĂ s.m. În gastronomie, denumire înscrisă pe lista de bucate pentru broască (Rana esculenta), respectiv pentru preparatele din pulpe de broască.

balta, joc* popular românesc, mixt, răspândit în Câmpia Dunării. Este o variantă de horă (1) (pe bătaie) și se joacă în cerc, cu brațele îndoite prinse în lanț. Are ritm binar*, melodie proprie, mișcare vioaie, cu pași bătuți în contratimp* și încrucișați. În Oltenia poate fi întâlnit și în formație de linie, cu denumirea ca-la-baltă.

ca-la-baltă v. balta.

BALTA ALBĂ 1. Liman fluviatil cu apă sărată, slab sulfatată, sodică, slab magneziană, pe cursul inf. al Buzăului, în C. Rîmnicului; 10,1 km2. Ad. max.: 4 m. Rezerve de nămol sapropelic (2,45 mil. m3) din care se produce extractul „Pell-mar” ce stă la baza multor produse cosmetice și a unor medicamente antireumatice. 2. Com. în jud. Buzău; 3.402 loc. (1991). Stațiune balneoclimaterică permanentă, indicată pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, neurologice, periferice, ginecologice, dermatologice. Stație de c. f.

BALTA BRĂILEI, luncă joasă (6-10 m alt.) hidroamenajată a Dunării, cuprinsă între Dunărea Veche la E și Brațul Cremenea (respectiv Pasca) la V, inițial o alternanță de mlaștini, gîrle, lacuri și grinduri ferite de inundații, pe alocuri cu stufăriș ori cu păduri de plop și salcie, cu unele canale navigabile (Filipoiu). După îndiguirea și scoaterea de sub inundații, acest ostrov de 60 km lungime, 20 km lățime și c. 96.000 ha se cultivă în cea mai mare parte cu cereale; a fost impropriu denumit „Insula Mare a Brăilei” (nefiind o insulă în înțelesul geografic).

BALTA DOAMNEI, com. în jud. Prahova; 2.865 loc. (1991).

BALTA IALOMIȚEI, luncă hidroamenajată a Dunării, cuprinsă între Brațele Dunărea Veche (la E) și Borcea (la V); 831,3 km2; 94 km lungime (între Călărași și Hîrșova); 4-12,5 km lățime. Alt. med.: 10-17 m. Reg. de bălți, mlaștini și grinduri, azi îndiguită și desecată. Porumb, grîu, orz, ovăz, sfeclă de zahăr. Creșterea bovinelor și ovinelor. Cunoscută și sub numele de Balta Borcei.

CETATEA DE BALTĂ, com. în jud. Alba, pe Tîrnava Mică; 3.406 loc. (1991). Expl. de gaze naturale și argile. Prefabricate din beton. Stație de c. f. Veche cetate, menționată pentru prima oară în 1204; biserică reformată (sec. 13-15); castel construit în anii 1615-1624, refăcut în sec. 18. Împreună cu terit. înconjurător, a constituit, începînd din 1489, pînă în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanu, un apanaj al domnilor Moldovei.

CRISTEI DE BALTĂ (< sl.) s. m. Pasăre călătoare din ordinul gruiformelor, cu viață ascunsă, mai mult nocturnă, strîns legată de mediul acvatic, bună înotătoare, de c. 28 cm, cu penaj cenușiu-brun, pătat pe spate și cu dungi brune pe flancurile cenușii-deschise, avînd ciocul mai lung decît capul (Rallus aquaticus).

BALTĂ subst. 1. – b. (Ard II 38; Arh); Gr., mold. (Sd VI 116). 2. Bălti escu (Puc); -ești s. (Sd XVI); Baltiscu (sic) (ib.). 3. Băltin (16 A VI 234). 4. Baltac, VI. (RI VII 178); Isaac (Puc 67); Băltac, A. (AO XVII 314), cf. subst. băltac 1° „vînt violent”, 2° „baltag”. 5. Băltei, I. (Tel 58). 6. Cf. Bîlta și Bîltanele ss.; Bîltanul t. 7. V. și Balț, nume ce se poate explica din subst pl. bălți.

NUPHAR Smith, NUFĂR DE BALTĂ, fam. Nymphaeaceae. Gen originar din Europa, Asia, Statele Unite, cca 25 de specii erbacee, acvatice, perene, mai puțin frumoase decît adevărații nuferi. Plutesc în ape adînci (1-1,80 m), la umbră sau soare. Flori (corolă cu petale galbene, număr mare de stamine, ovarul poartă in creștet stigmatul în formă de disc) solitare, globuloase, galbene sau roșii, parfumate, dispuse terminal pe un peduncul cilindric, lung. Semințele galbene se află într-un țesut alb, spongios. Frunze submerse, cordate, marginile încrețite, cele plutitoare aspre, ovate sau lanceolate.

STRATIOTES L., STRATIOTES, FOARFECA BĂLȚII, fam. Hydrocharitaceae. Gen care are o singură specie: Stratiotes aloides L. Originară din Europa, Caucaz, Siberia de V, plantă erbacee, perenă, acvatică, pînă la 0,50 m înălțime. Frunze erecte, rigide, liniar-lanceolate, cu 3 muchii, dințat-spinoase pe margine, așezate în rozete bazilare, vîrfurile ies din apă. Înflorește vara. Flori dioice, albe, se deschid la suprafața apei. Plantele mascule au 2 sau mai multe flori pe un peduncul prelungit, 3 sepale lunguiețe, 3 petale mai mari, rotund-invers-ovate, 12 stamine înconjurate de cca 30 filamente galbene. Plantele femele au flori solitare, uneori cîte 2 scurt-stile crestate, înconjurate de cca 30 filamente, pedunculate, ovar lunguieț aproape sesil, 6 stile crestate, înconjurate de cca 30 filamente. Fruct, capsulă zemoasă, ovată, cu 4 muchii.

a da cu bâta-n baltă expr. (pop.) a face o gafă.

a lăsa (ceva) baltă expr. a abandona (ceva), a renunța (la ceva).

a lăsa baltă (pe cineva) expr. a retrage (cuiva) sprijinul, a refuza (cuiva) un ajutor.

a vinde peștele din baltă / pielea ursului din pădure expr. 1. a promite un lucru pe care nu-l ai. 2. a face planuri în legătură cu un lucru care încă nu-ți aparține.

are balta pește expr. folosită ca formulă de consolare a unui îndrăgostit abandonat de partener

baltă mare expr. (intl.) loc de unde se pot fura multe lucruri de valoare mare.

de baltă expr. 1. de calitate inferioară. 2. penibil.

husăn de baltă expr. (intl.) persoană naivă / credulă provenită din mediul rural.