balama

balamá sf [At: (a. 1805) IORGA, S. D. VIII, 41 / V: (înv) bagi-, (rar) blaga-, (reg) băgl-, -lemare, bălămari / Pl: ~le / E: tc balama] 1 Dispozitiv metalic (mic) format din două plăci metalice unite pe un ax, dintre care cel puțin una este mobilă împrejurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială Si: șarnieră, (pop) țâțână. 2 (Fam; fig; lpl) Articulații ale corpului Si: încheieturi. 3-9 (Îe) A-i (sau a i se) slăbi ori a i se (în)muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva -alele A-și pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). 10 (Îe) A-i tremura (cuiva) -Iele A se teme. 11 (Îe) A scoate (pe cineva) din ~le A enerva. 12-13 (Îe) A ieși (sau a sări) din -Ie A-și pierde firea. 14 (Îe) A strânge (pe cineva) în -le A constrânge.

BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate, utilizat pentru a lega un panou care se rotește în jurul unei muchii de un cadru, de o ușă, de o fereastră etc.; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi ori a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (ori ține) pe cineva balamalele = a(-și) pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.

BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate pe un ax, dintre care cel puțin una se învârtește după montare în jurul axului, spre a permite unei uși, unei ferestre, unui capac de ladă etc. să se închidă și să se deschidă prin rotire parțială; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama.

BALAMÁ, balamale, s. f. (Mai ales la pl.) Mic dispozitiv metalic compus din două piese articulate între ele pe un ax, una putînd fi prinsă pe un cadran fix, iar cealaltă pe o piesă mobilă, cu scopul de a permite acesteia o mișcare de închidere și deschidere; țîțînă. O fereastră deschisă scîrțîia în balamale. SADOVEANU, O. 428. [Ivan] cumpără unelte de teslărie: două lăturoaie groase, patru balamale, cîteva piroane, două belciuge și un lăcătoi zdravăn, și se aruncă de-și face el singur o drăguță de raclă. CREANGĂ, P. 321. ♦ (Familiar, la pl.) Încheieturi, articulații (ale corpului). ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) balamalele = a-și pierde vigoarea, a fi fără putere; a îmbătrîni. Grecul, îngrozit, dă să se repează pe scenă, dar nu-l ajută balamalele. CARAGIALE, N. S. 92. Lasă, bine ai făcut de nu te-ai potrivit lui, e om bătrîn, ș-apoi i s-au cam slăbit balamalele capului. GHICA, S. 219. A-i tremura (cuiva) balamalele = a-i fi frică, a se teme. De bine ce se poartă cu noi, [arnăuților] le cam tremură balamalele. PAS, L. I 101. A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva, a scoate (pe cineva) din sărite. A-și ieși (sau a sări) din balamale = a-și pierde firea, a o lua razna. A strînge (pe cineva) în balamale = a sili (pe cineva) să facă ceva, a-l constrînge.

BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic, compus din două piese articulate între ele pe un ax, una putând fi prinsă de un cadran fix, iar cealaltă de o piesă mobilă, căreia îi permite o mișcare de închidere și de deschidere; țâțână. ♦ Fig. (Fam., la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia cuiva sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva. A (sau a-și) ieși (sau a-și sări) din balamale = a-și ieși din fire. A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Tc. baglama.

balamá s. f., art. balamáua, g.-d. art. balamálei; pl. balamále, art. balamálele

balamá s. f., art. balamáua, g.-d. art. balamálei; pl. balamále

BALAMÁ s. șarnieră, (pop.) țâțână, (Transilv. și Maram.) pipă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șarc. (~ la ușă.)

BALAMÁLE s. pl. v. articulație, încheietură.

balamá (balamále), s. f. – 1. Țîțînă, șarnieră. – 2. Balama. Tc. balama (Șeineanu, II, 30; Lokotsch 173), de unde provin și alb. bagljamë, bg., sb. baglama.

BALAMÁ ~le f. 1) Dispozitiv metalic constând din două plăci unite între ele, care, prinse respectiv de un cadru fix și de un panou mobil, fac posibilă închiderea și deschiderea panoului; țâțână. 2) la pl. pop. Legătură mobilă între două oase și locul acestei legături; încheietură; articulație. * A scoate (pe cineva) din ~le a enerva (pe cineva). A-și ieși (sau a sări) din ~le a se enerva tare; a-și ieși din fire. A-i tremura (cuiva) ~lele a avea frică; a se teme. [Art. balamaua; G.-D. balamalei ] /<turc. baglama

balamà f. 1. țâțână la ușă sau la obloane; 2. pl. fig. încheieturile corpului, articulațiunile: mi-o slăbit balamalele AL. [Turc. BALAMA, bantă].

balamá f. (turc. baghlama). Mecanizmu în prejuru căruĭa se învîrtește ușa, țîțînă. Fig. Articulațiunile corpuluĭ: ĭ-aŭ slăbit balamalele. – În Gorj blagama. V. pafta.

BALAMA s. șarnieră, (pop.) țîțînă, (Transilv. și Maram.) pipă, (prin Ban. și sud-vestul Transilv.) șarc. (~ la ușă.)

balamale s. pl. v. ARTICULAȚIE. ÎNCHEIETURĂ.

a nu-l mai ține balamalele (pe cineva) expr. a-și pierde vigoarea.

a strânge (pe cineva) în clește / în balamale expr. v. a strânge cu ușa.

a tremura din toate balamalele expr. a dârdâi de frică.