bât

bât¹ sn vz bâtă

bât², ~ă a [At: M. CHIRIȚESCU, CONV. LIT. XLIV, I 38 / E: pbl bătrân] 1 (Reg; mai ales în limbajul copiilor; Taica- (sau tata-) -u, maica- (sau mama-) -a Bătrân sau bătrână. 2 (Reg; îae) Bunic sau bunică.

BÂT, -Ă, bâți, bâte, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. Bătrân. 2. S. m. și f. Bunic. – Cf. bătrân.

BÂT, -Ă, bâți, bâte, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. Bătrân. 2. S. m. și f. Bunic. – Cf. bătrân.

BÎT s. m. (Regional, numai în forma articulată) Bunic. Bună dimineața, bîtule!... – Bună dimineața, Darie... – Ce mai faci, bîtule? – Bine, Darie... STANCU, D. 88.

BÂT, bâți, s. m. (Reg.) Bunic.

bât s. m., pl. bâți

BÂT s. v. bătrân, bunic, moș, moșneag, tată mare.

bît s. v. BĂTRÎN. BUNIC. MOȘ. MOȘNEAG. TATĂ MARE.

BÎT, -A substantive: bît scurtare familiară din „bătrînul, bunicul”, și subst. bîlă (măciucă). 1. Bît b. (Drj 29). 2. Bîtă, Gh. mold. 3. Bîte fam. act., ard., în f. s. Gîrba (r. Oradea).