avenă

avén sn vz avenă

avénă sf [At: DN³ / V: aven sn / Pl: ~ne / E: fr aven] Prăpastie circulară formată din roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață.

AVÉN s. n. v. avenă.

AVÉNĂ, avene, s. f. Prăpastie circulară formată în roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață. [Var.: avén s. n.] – Din fr. aven.

AVÉN s. n. v. avenă.

AVÉNĂ, avene, s. f. Prăpastie circulară formată în roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață. [Var.: avén s. n.] – Din fr. aven.

avénă s. f., g.-d. art. avénei; pl. avéne

avénă s. f., g.-d. art. avénei; pl. avéne

AVÉNĂ s. (GEOGR., GEOL.) pâlnie. (~ se formează în rocile solubile.)

AVÉN s.n. v. avenă.

AVÉNĂ s.f. Prăpastie, abis în regiunile calcaroase, prin care se scurg apele subterane. [Var. aven s.n. / < lat. avena, cf. fr. aven].

AVÉNĂ s. f. prăpastie, abis în regiunile calcaroase, prin care se scurg apele subterane. (< fr. aven)

AVÉN ~e f. Prăpastie circulară în regiunile calcaroase, în care se scurg apele de suprafață. /<lat. avena

AVENĂ s. (GEOGR., GEOL.) pîlnie. (~ se formează în rocile solubile.)

avén s. n. (geol.) ◊ „E.M. și A. M., cei doi speologi francezi care [...] și-au propus să studieze un aven (puț adânc, cu pereți abrupți) nu departe de Grenoble.” R.l. 12 IX 75 p. 6 (din fr. aven; DEX, DN3)

AVÉN (< fr.) s. n. (GEOL., GEOGR.) Puț format în roci solubile (în special calcare), constituind o formă carstică de dizolvare. În partea inferioară poate comunica cu o grotă, cu galerii subterane, cu rîuri subterane etc.; favorizează evacuarea spre adînc a apelor de suprafață; pîlnie.