autoritate

autoritáte sf [At: (a. 1817) URICARIUL IV, 300/21 / P: a-u~ / Pl: ~tăți / E: fr autorité, lat auctoritas, -atem] 1-2 (Drept sau) putere de a impune cuiva ascultare. 3 (Jur; îs) ~a lucrului judecat Principiu în baza căruia o pricină judecată definitiv nu poate fi readusă în fața justiției. 4-5 (Ccr; mpl) Putere (politică sau) administrativă. 6 Instituție a statului care are dreptul de a impune cuiva ascultare. 7 (Ccr) Conducător al unei autorități (6). 8 Reprezentant al forței publice. 9-10 Putere de a se impune altora prin (capacitate sau) merite. 11 Prestigiu de care se bucură cineva datorită calităților sale. 12 (Înv; îe) A face ~ A se impune. 13 (Înv; îs) Argument de ~ Argument neîntemeiat logic, ci bazat pe un citat dintr-un autor (6) cunoscut. 14 (Ccr) Persoană cu puterea de a se impune. 15 (Ccr) Persoană cu prestigiu. 16 Prestigiu. 17 (Ccr) Specialist.

AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Putere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.

AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. au[c]toritas, -atis.

AUTORITÁTE, (2) autorități, s. f. 1. Drept, putere de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politică sau administrativă într-un stat; stăpînire, cîrmuire. ♦ Instituție, organ (central sau local) al puterii de stat. La ora trei, convoiul mortuar trebuie să pornească. Autoritățile portului s-au opus, interzicind întreruperea muncii. SAHIA, N. 41. ♦ (Concretizat) Reprezentant al puterii de stat. Autoritățile au ocupat loc în tribună. 3. Puterea de a se impune cuiva prin capacitatea, meritele sau calitățile sale; prestigiu, trecere, vază, considerație. A avea (sau a se bucura de) autoritate = a se bucura de prestigiu sau considerație. Creat și crescut de Lenin și Stalin, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice se bucură de cea mai mare autoritate și influență în mișcarea revoluționară și muncitorească internațională. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2647. ♦ (Concretizat) Persoană care se impune prin prestigiul sau cunoștințele sale. – Pronunțat: a-u-.

AUTORITÁTE, (2, 4) autorități, s. f. 1. Drept, putere de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politică sau administrativă într-un stat; cârmuire; instituție, organ al puterii de stat. ♦ (Concr.) Reprezentant al puterii de stat. 3. Prestigiu; trecere, vază, considerație. 4. Persoană care se impune prin prestigiul sau cunoștințele sale. [Pr.: a-u-] – Fr. autorité (lat. lit. au[c]toritas, -atis).

autoritáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autoritắții; (instituții, persoane) pl. autoritắți

autoritáte s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autorității; (instituții, persoane) pl. autorități

AUTORITÁTE s. 1. for, organ. (~ățile superioare de stat.) 2. putere, (astăzi, rar) stăpânire. (Reprezentantul ~ății.) 3. v. putere. 4. (la pl.) v. oficialități. 5. (înv.) stăpânire. (Cârmuiește cu deplină ~.) 6. dominare, dominație, hegemonie, putere, stăpânire, supremație, (înv.) puternicie, stăpânie, tărie, țiitură, (latinism înv.) potestate. (Și-a întins ~; se afla sub ~ romană.) 7. v. calitate. 8. ascendent, considerație, influență, înrâurire, prestigiu, reputație, respect, stimă, trecere, vază, (înv.) înrâurită, (fig.) credit. (Se bucură de o mare ~.) 9. v. somitate.

AUTORITÁTE s.f. 1. Putere sau drept de comandă, de a porunci, de a fi ascultat. 2. Putere politică sau administrativă într-un stat; cârmuire; organ al puterii de stat. ♦ Reprezentant al puterii de stat. 3. Influență, ascendent, ascendență, prestigiu (prin merite sau calități personale); persoană care se bucură de această influență, de acest prestigiu. [Pron. a-u-. / cf. fr. autorité, it. autorità, lat. auctoritas].

AUTORITÁTE s. f. 1. putere, drept de a comanda, de a da dispoziții, de a impune ascultare. 2. organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții. ◊ reprezentant al acestei puteri. 3. influență, ascendent, prestigiu. ◊ cel care se bucură de această influență, de acest prestigiu; somitate. (< fr. autorité, lat. auctoritas)

AUTORITÁTE¹ f. 1) Drept, putere de a da dispoziții, de a impune cuiva ascultare. 2) Influență, prestigiu unanim recunoscut. A avea ~. A se bucura de ~. [G.-D. autorității] /<fr. autorité, lat. autoritas, ~atis

AUTORITÁTE² ~ăți f. 1) Persoană care se impune prin prestigiu, prin cunoștințele sale. O mare ~ în chimie. 2) Organ sau instituție de stat care reprezintă puterea politică și administrativă. ~ățile locale. [G.-D. autorității] /<fr. autorité, lat. auctoritas, ~atis

autoritate f. 1. puterea sau dreptul de a comanda: autoritatea părinților; 2. administrațiune publică, guvern: reprezentant al autorității; autoritățile civile și militare, magistrații, funcționarii și ofițerii superiori învestiți cu autoritate; 3. fig. influență morală, considerațiune: ei se bucură de o mare autoritate; 4. autor cu greutate, persoană de încredere: e o autoritate; 5. sentimentul unui autor: autoritatea lui Cicerone.

*autoritáte f. (fr. autorité, d. lat. auctóritas, -átis). Putere legitimă căreĭa trebuĭe să i te supui: autoritatea legilor, a părinților. Administrațiune publică, guvern: reprezentant al autoritățiĭ. Autoritățile civile și militare, funcționariĭ civilĭ și militarĭ. Fig. Putere morală, considerațiune: se bucură de mare autoritate. Opiniunea unuĭ scriitor serios: autoritatea lui Platone. Scriitoru serios însuși: Platone e o autoritate. A face autoritate, a-țĭ impune părerea într’o știință.

AUTORITATE s. 1. for, organ. (~ile superioare de stat.) 2. putere, (astăzi, rar) stăpînire. (Reprezentantul ~.) 3. putere, (înv.) tărie. (Însemnele ~.) 4. (la pl.) oficialități (pl.). (Au fost de față și ~ile.) 5. (înv.) stăpînire. (Cîrmuiește cu deplină ~.) 6. dominare, dominație, hegemonie, putere, stăpînire, supremație, (înv.) puternicie, stăpînie, tărie, țiitură, (latinism înv.) potestate. (Și-a întins ~; se afla sub ~ romană.) 7. calitate, cădere, competență, drept, îndreptățire, (înv.) volnicie. (Nu am ~ să mă pronunț.) 8. ascendent, considerație, influență, înrîurire, prestigiu, reputație, respect, stimă, trecere, vază, (înv.) înrîurită, (fig.) credit. (Se bucură de o mare ~.) 9. (concr.) forță, putere, somitate. (Este o adevărată ~ în materie.)

AUTORITATE AERONAUTICĂ CIVILĂ organ de stat care reglementează, coordonează și controlează întreaga activitate aeronautică civilă.

autoritáte, autorități s. f. 1. Drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. 3. (Bis.) Capacitatea de a exercita puterea sau harul primit în Sfintele Taine, în special în hirotonie; p. restr. exercițiul celor trei slujiri sacerdotale (sacramentală, misionară și pastorală) de către ierarhia bisericească, manifestat mai cu seamă în procesul de apărare a credinței creștine împotriva ereziilor. – Din fr. autorité, lat. au(c)toritas, -atis.