atestare

atesta vt [At: ALEXANDRESCU, M. 161 / Pzi: atest și -téz / E: fr attester, lat attestari] 1 A confirma 2 A depune mărturie. 3 A dovedi că ceva există. 4 A figura într-un text. 5 A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate.

atestáre sf [At: (sec. XIX) URICARIUL X, 375 / Pl: ~tări / E: atesta] 1 Confirmare. 2 Depunere a unei mărturii Si: atestat¹ (2), atestăluire (2), atestăluit¹. 3 Dovedire a existenței unui obiect Si: atestat¹ (3), atestăluire (3), atestăluit¹. 4 Apariție într-un text Si: atestat¹ (4), atestăluire (4), atestăluit¹ (4). 5 Confirmare a cuiva într-o anumită funcție sau calitate Si: atestat¹ (5), atestăluire, atestăluit¹ (5).

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a confirma un adevăr. ♦ A exista în scris. ♦ A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc. – Din fr. attester, lat. attestari.

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei. – V. atesta.

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a confirma un adevăr. ♦ A exista în scris. ♦ A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc. – Din fr. attester, lat. attestari.

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei. – V. atesta.

ATESTÁ, atest, vb. I. Tranz. A face dovada, a dovedi; a confirma. Diferitele specii [de sturzi]... sînt foarte mîncăcioase: însuși Orațiu ne-o atestă. ODOBESCU, S. III 27. ♦ A dovedi existența unui lucru. Termeni atestați în documente vechi. Cuvînt atestat în formă regională.

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei; mărturie scrisă sau orală, dovadă; confirmare.

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi existența unui lucru. – Fr. attester (lat. lit. attestari).

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei; mărturie, dovadă.

atestá (a ~) vb., ind. prez. 3 atéstă

atestáre s. f., g.-d. art. atestắrii; pl. atestắri

atestá vb., ind. prez. 1 sg. atést, 3 sg. și pl. atéstă

atestáre s. f., g.-d. art. atestării; pl. atestări

ATESTÁ vb. 1. v. confirma. 2. v. denota.

ATESTÁRE s. 1. v. confirmare. 2. v. dovadă.

A atesta ≠ a contesta

ATESTÁ vb. I. tr. A face dovadă, a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi că ceva există; (la pasiv) a figura într-un text. ♦ A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. [P.i. atést, 3,6 -tă. / < fr. attester, cf. lat. attestari < testis – martor].

ATESTÁRE s.f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei; mărturie, dovadă. ♦ Prezență a unui cuvânt într-un text scris, mărturie a existenței sale în limbă. [<atesta].

ATESTÁ vb. tr. 1. a dovedi, a confirma. ◊ a exista, a figura într-un text. 2. a confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. (< fr. attester, lat. attestari)

atestá (-téz, atestát), vb. – A face dovada, a confirma. Fr. attester. Conjug. eu atest este înv. – Der. atestat, s. n. (certificat); atestație, s. f. (atestare); atestator, adj. (care dovedește).

A ATESTÁ atést tranz. 1) A dovedi prin raționamente sau prin fapte concrete; a arăta; a proba; a demonstra. ~ semnătura. 2) A întâlni într-un text. 3) (cadre didactice, cercetători științifici etc.) A confirma într-o funcție sau într-un post, stabilind gradul de pregătire profesională. /<fr. attester, lat. attestari

atestà v. 1. a asigura, a încredința despre adevărul unui lucru; 2. a lua de martor.

*atést și -éz, a -á v. tr. (lat. attestari, d. testis, martur. V. contest). Certific, asigur, dovedesc: a atesta un fapt.

ATESTA vb. 1. a adeveri, a arăta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 2. a arăta, a denota, a indica, a releva, a trăda, a vădi. (Proiectul întocmit ~ competența autorului lui.)

ATESTARE s. 1. adeverire, arătare, certificare, confirmare, demonstrare, demonstrație, dovedire, întărire, probare, probă, (livr.) coroborare. (~ celor spuse.) 2. (concr.) dovadă, mărturie, probă. (Iată o ~ pentru cele arătate.)