atenție

atenție sf [At: CONTEMPORANUL VI, II, 198 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr attention] 1 Activitate psihică complexă (conștientă sau inconștientă) de orientare și concentrare în mod clar și precis asupra unui obiect sau a unei activități, selecționate din mediul ambiant Si: băgare-de-seamă Vz seamă, luare-aminte, luare. 2 (Îs) ~ spontană Atenție (1) provocată instantaneu, involuntar, de un obiect care iese în evidență. 3 (Îe) ~ la...! Ia seama la...! 4 (Îae) Ascultă! 5 (Îs; arg) ~ la cotitură! Pericol! 6 Însușire care constă în capacitatea de atenție (1). 7 Interes. 8 Preocupare specială a cuiva pentru ceva. 9 Îndreptare a bunăvoinței către cineva sau ceva. 10 (Îe) A (nu) da ~ la... A (nu) arăta solicitudine față de... 11 (Îae) A (nu) da importanță unui fapt. 12 (Ccr) Flori, obiecte oferite cuiva în semn de considerație, recunoștință etc. 13 (Prt) Mită.

atențiúne sf vz atenție

ATÉNȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă. ◊ Loc. vb. A da (sau a acorda) atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Flori, obiecte etc. oferite cuiva în schimbul unor mici servicii; dar, cadou. [Var.: atențiúne s. f.] – Din fr. attention, lat. attentio -onis.

ATENȚIÚNE s. f. v. atenție.

ATÉNȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Însușire care constă în orientarea și în concentrarea activității psihice într-o anumită direcție. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă. ◊ Loc. vb. A da (sau a acorda) atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou. [Var.: atențiúne s. f.] – Din fr. attention, lat. attentio, -onis.

ATENȚIÚNE s. f. v. atenție.

ATÉNȚIE, atenții, s. f. 1. Proces psihic complex, conștient și voluntar sau involuntar, prin care, din mai multe impresii simultane, percepem în mod deosebit de clar numai cîteva. Atenție dispersată. Intrînd în sala de expoziție, atenția îi fu atrasă de o pictură în ulei. ▭ Exigența mereu crescîndă față de activitatea științifică, cerințele mereu sporite pe care opera de construire a socialismului le pune în fața științei țin îndreptată atenția întregului popor asupra muncii desfășurate pe tărîmul științei și învățămîntului. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 1/1. ◊ Expr. A atrage (cuiva) atenția v. atrage. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultați! băgați de seamă! Atenție! îl înștiința, cu aceeași voce scăzută, caporalul. SADOVEANU, M. C. 95. ◊ Expr. Atenție la... = fii atent! ia seama! Atenție la stop! Atenție la trepte! 2. Interes, grijă, preocupare. Atitudine lipsită de atenție față de munca tovarășilor lui. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamînd luarea-aminte specială a cuiva. În atenția propagandiștilor. (A fi, a sta, a pune etc.) în centrul atenției cuiva = (a fi, a sta etc.) în centrul preocupărilor cuiva. În centrul atenției organizațiilor de bază trebuie să stea problemele producției. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important, a pune în centrul preocupărilor. Partidul și guvernul acordă cea mai mare atenție formării de cadre de ingineri mineri din rîndurile clasei muncitoare. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 27, 3/4. A îndrepta atenția (asupra unei ființe sau a unui lucru) = a-și concentra luarea-aminte. 3. (Adesea la pl.) Atitudine de bunăvoință sau de amabilitate; solicitudine. E plin de atenții față de oamenii în vîrstă. ▭ În singurătatea în care trăiesc mi s-ar cuveni poate un cuvînt, o atenție. SADOVEANU, N. F. 139. ◊ Expr. A da atenție (unei persoane) = a fi amabil, prevenitor, curtenitor (față de cineva). Vă mulțumesc că-mi dați atîta atenție. CONTEMPORANUL, VII 198. ♦ (Concretizat) Dar, cadou. Cu prilejul aniversării sale a primit o atenție din partea prietenilor. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: atențiúne (ALECSANDRI, T. 274) s. f.

ATENȚIÚNE s. f. v. atenție.

ATÉNȚIE, (3) atenții, s. f. 1. Proces psihic complex, conștient și voluntar sau involuntar, prin care, din mai multe impresii simultane, percepem în mod deosebit de clar numai câteva. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ascultă! bagă de seamă! ia seama! 2. Interes, grijă, preocupare. ◊ Expr. În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. A da (sau a acorda) atenție (unei probleme) = a considera ca important. A-și îndrepta atenția = a-și concentra luarea-aminte. 3. Atitudine de bunăvoință, de amabilitate; gest, faptă amabilă; (concr.) cadou, dar. ◊ Expr. A da atenție (unei persoane) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). [Var.: atențiúne s. f.] – Fr. attention (lat. lit. attentio, -onis).

ATENȚIÚNE s. f. v. atenție.

aténție (-ți-e) s. f., art. aténția (-ți-a), g.-d. art. aténției; (atitudini, gesturi, cadouri) pl. aténții, art. aténțiile (-ți-i-)

aténție s. f. (sil. -ți-e), art. aténția (sil. -ți-a), g.-d. art. aténției; (dovezi de bunăvoință, gesturi, obiecte) pl. aténții, art. aténțiile (sil. -ți-i-)

ATÉNȚIE s., interj. 1. s. v. interes. 2. s. v. grijă. 3. s. v. migală. 4. s. v. prudență. 5. s. v. vigilență. 6. s. v. bunăvoință. 7. s. v. curtoazie. 8. s. v. apreciere. 9. s. v. cadou. 10. interj. (fam.) păzea!, (arg.) piua!, șase!, șest!, zexe! (~!, vine profesorul!)

Atenție ≠ neatenție

ATÉNȚIE s.f. 1. Proces psihic complex care contribuie la perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe impresii simultane, prin orientarea și concentrarea conștiinței într-o anumită direcție. 2. Interes, preocupare, grijă. ◊ În atenția cuiva = reclamând luarea-aminte specială a cuiva. 3. (La pl.) Atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. ◊ A da atenție (cuiva) = a fi amabil, curtenitor (cu cineva). ♦ (Concr.) Dar, cadou. [Var. atențiune s.f. / cf. fr. attention, it. attenzione, lat. attentio].

ATENȚIÚNE s.f. v. atenție.

ATÉNȚIE I. s. f. 1. perceperea distinctă numai a anumitor impresii din mai multe simultane, prin orientarea și concentrarea conștiinței într-o anumită direcție. 2. interes, preocupare, grijă. 3. (pl.) atitudine binevoitoare; solicitudine, amabilitate. ♦ a da ~ (cuiva) = a fi amabil, curtenitor. ◊ dar, cadou oferit cuiva în schimbul unor mici servicii. II. interj. fii atent! bagă de seamă! (< fr. attention, lat. attentio)

ATÉNȚIE f. 1) Concentrare a conștiinței într-o anumită direcție, asupra unui anumit lucru. ~ dispersată. ◊ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi în centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua în seamă. 2) Atitudine binevoitoare, amabilă. ◊ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fără plată în semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atenției] /<fr. attention, lat. attentio, ~onis

atenți(un)e f. 1. încordarea spiritului: băgare-de-seamă, luare aminte; 2. pl. prevenințe, îngrijiri îndatoritoare.

*atențiúne f. (lat. at-téntio, -ónis. V. in-tențiune). Ațintirea mințiĭ, luare aminte: a da atențiune cuĭva. Fig. Pl. Preveniențe, îngrijirĭ: ĭ-a arătat miĭ de atențiunĭ, a avut miĭ de atențiunĭ pentru el. Atențiune! Fiĭ atent, dă atențiune. – Și aténție.

ATENȚIE s., interj. 1. s. curiozitate, interes, luare-aminte, (înv.) perierghie, privire. (I-a stîrnit ~.) 2. s. grijă, interes, preocupare, sinchiseală, sinchisire, sinchisit, (pop.) păsare, (înv., în Ban. și Transilv.) cîștigă. (Fără nici o ~ pentru...) 3. s. grijă, meticulozitate, migală, migăleală, minuțiozitate, scrupulozitate, (livr.) minuție, (pop.) piguleală, scumpătate, (reg.) migoroșeală, milcoșeală. (Lucrat cu multă ~.) 4. s. circumspecție, grijă, precauție, prevedere, prudență, băgare de seamă, luare-aminte, (pop.) fereală, pază, priveghere, (înv.) socotință, veghere. (Să procedați cu multă ~.) 5. s. grijă, vigilență. (Manifestă o ~ crescută.) 6. s. amabilitate, bunăvoință, prietenie, solicitudine. (Ne-a arătat o ~ deosebită.) 7. s. amabilitate, curtoazie, galanterie, gentilețe, politețe, (rar) curtenie, (înv.) libov. (~ față de femei.) 8. s. apreciere, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, stimă, trecere, vază, (livr.) condescendență, deferență, reverență, (înv. și reg.) seamă, (reg.) prețuială, (Mold.) lefterie, (înv.) laudă, socoteală, socotință, (grecism înv.) sevas, (înv. fam.) baftă, (fig.) credit. (Se bucură de multă ~ din partea tuturor.) 9. s. cadou, dar, surpriză, (înv. și pop.) peșcheș, (pop.) plocon, (înv.) cinste, dărușag, prezent, prosfora. (I-a făcut o frumoasă ~ de ziua lui.) 10. interj. (arg.) piua!, șase!, șest!, zexe! (~!, vine profesorul!)

ATENȚIE. Subst. Atenție, concentrare; luare-aminte, băgare de seamă, spirit de observație; privire atentă; atenție concentrată; atenție dispersată. Vigilență, spirit de vigilență, veghe (rar); precauție, prudență, circumspecție (livr.); previziune, prevedere. Supraveghere, control, pază, strajă, veghere, pîndă. Observare, observație, cercetare, iscodire, iscodeală, scrutare. Supraveghetor, controlor; paznic, pîndar, jitar (reg.); pîndaș (înv. și reg.); caraulă, caraulaș (reg.). Adj. Atent, numai ochi și urechi; prudent, precaut, circumspect (livr.), prevăzător, vigilent, vegheat (înv.), băgător-de-seamă, cu ochii în patru, scrutător, observator, pînditor, pîndaci (rar), veghetor (rar). Vb. A fi atent, a fi cu luare-aminte, a fi cu băgare de seamă, a fi numai ochi și urechi, a avea ochi la spate, a-și ciuli urechile, a-și deschide urechile, a nu pierde din vedere, a ține sub ochi, a nu scăpa din ochi, a fi cu ochii-n patru, a-și încorda atenția, a vedea tot, a avea ochii deschiși. A se concentra. A observa, a supraveghea, a veghea, a sta de veghe (de strajă); a păzi, a pîndi, a sta la pîndă. Adv. Cu atenție, cu ochii în patru, cu urechile ciulite; pîndiș. V. pază, precauție, privire.

atenție, atenții s. f. 1. cadou. 2. (eufem.) mită

ATENȚIE! atalica!, bungheală la nasolu’!, bungheală la nasolu’ că ne bunghește de la pandaimos!, șase!, șase-șase!, șestul!, zexe!

A ABATE ATENȚIA (CUIVA DE LA CEVA): A distrage de la o preocupare.