asociere

asociá [At: NEGRUZZI, S. I, 341 / P: ~ci-a / V: (gmî) -ția / Pzi: ~iezi E: fr associer, lat associare] 1-2 vtr A (se) grupa cu cineva pentru atingerea unui scop comun. 3 vr A se alătura altora, la o acțiune comună. 4 vr (Pex) A susține opinia exprimată de altcineva. 5-6 vtr (Spc; d. idei sau stări sufletești) A (se) lega între ele după anumite legi psihologice. 7 vt (Nob) A face pe cineva sociabil.

asociére sf [At: MAIORESCU, L. 41 / V: -iare / Pl: ~ri / E: asocia] 1 (D. oameni) Grupare pentru atingerea unui scop Si: asociat¹. 2 (D. oameni) Alăturare către un grup, la o acțiune comună Si: asociat¹. 3 Susținere a opiniei exprimată de altcineva Si: asociat¹. 4-5 (D. idei, stări sufletești) (Auto)relaționare după anumite legi psihologice.

ASOCIÁ, asociez, vb. I. Refl. A se uni, a se grupa cu cineva pentru atingerea unui scop comun. ♦ Refl. și tranz. A lua parte sau a face să ia parte, împreună cu alții, la o acțiune, la o inițiativă etc. [Pr.: -ci-a] – Din fr. associer, lat. associare.

ASOCIÉRE, asocieri, s. f. Acțiunea de a (se) asocia și rezultatul ei. [Pr.: -ci-e-] – V. asocia.

ASOCIÁ, asociez, vb. I. Refl. A se uni, a se grupa cu cineva pentru atingerea unui scop comun. ♦ Refl. și tranz. A lua parte sau a face să ia parte, împreună cu alții, la o acțiune, la o inițiativă etc. [Pr.: -ci-a] – Din fr. associer, lat. associare.

ASOCIÉRE, asocieri, s. f. Acțiunea de a (se) asocia și rezultatul ei. [Pr.: -ci-e-] – V. asocia.

ASOCIÁ, asociez, vb. I. Refl. 1. (Cu sens reciproc) A se întovărăși, a se grupa (de obicei pe baza unor condiții stabilite) în vederea unui scop comun. Ajutorul acordat de S.M.T. țăranilor săraci și mijlocași care se asociază în tovărășii sau cooperative de muncă agricolă trebuie să fie însoțit de sfaturi și îndrumări practice pentru ridicarea nivelului agrotehnic. REZ. HOT. I 101. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «la», mai rar în dativ) A se alătura unei acțiuni, unei idei etc. Mă asociez propunerii făcute de tovarășul care a vorbit înaintea mea. ◊ Tranz. Probabil că a moștenit cherestegia de la tatăl său ori de la stăpînul său care, la un moment dat, l-a asociat la afacere. IBRĂILEANU, S. 41. – Pronunțat: -ci-a.

ASOCIÉRE, asocieri, s. f. Acțiunea de a (s e) asocia și rezultatul ei. 1. Întovărășire, reunire. Cetățenilor Republicii Populare Romîne li se asigură dreptul de asociere în organizații obștești, în sindicate profesionale, uniuni cooperatiste, organizații de femei, de tineret, organizații sportive, asociații culturale, tehnice și științifice. CONST. R.P.R. 40. 2. Asociație (3). – Pronunțat: -ci-e-.

ASOCIÁ, asociez, vb. I. Refl. A se întovărăși, a se grupa în vederea unui scop comun. ♦ Refl. și tranz. A (se) alătura unei acțiuni, unei idei etc. [Pr.: -ci-a] – Fr. associer (lat. lit. associare).

ASOCIÉRE, asocieri, s. f. Acțiunea de a (se) asocia și rezultatul ei. [Pr.: -ci-e-]

asociá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 asociáză, 1 pl. asociém (-ci-em); conj. prez. 3 să asociéze; ger. asociínd (-ci-ind)

asociére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. asociérii; pl. asociéri

asociá vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. asociéz, 3 sg. și pl. asociáză, 1 pl. asociém (sil. -ci-em); conj. prez. 3 sg. și pl. asociéze; ger. asociínd (sil. -ci-ind)

asociére s. f. (sil. -ci-e-), g.-d. art. asociérii; pl. asociéri

ASOCIÁ vb. 1. a se grupa, a se însoți, a se întovărăși, a se uni, (înv. și pop.) a se prinde, (reg.) a se ortăci, (Mold. și Transilv.) a se însâmbra, (prin Transilv.) a se soți, (înv.) a intra. (Vino să te ~ cu mine.) 2. a (se) înlănțui, a (se) lega. (Idei care se ~ între ele.)

ASOCIÉRE s. asociație, întovărășire, tovărășie, (înv. și reg.) sâmbră, soție, (reg.) ortăcie, simbrie, soțiire. (O ~ durabilă între ei.)

A (se) asocia ≠ a (se) disocia

Asociere ≠ disociere

ASOCIÁ vb. I. refl. 1. A se întovărăși, a se uni (într-un anumit scop). 2. A se alătura (unei acțiuni, unei idei etc.); a urma. 3. A se lega, a se înlănțui (pe bază de asociații). [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. associer, it., lat. associare].

ASOCIÉRE s.f. Acțiunea de a se asocia și rezultatul ei. [< asocia].

ASOCIÁ vb. I. tr. a pune laolaltă, împreună. II. refl. 1. a se întovărăși, a se uni (într-un anumit scop). 2. a se alătura. 3. a se lega (pe bază de asociații). (< fr. associer, lat. associare)

asociá (asociéz, asociát), vb. – A se uni, a se grupa cu cineva. Fr. associer. – Der. (din fr.) asociați(un)e, s. f.; asociaționism, s. n.; disocia, vb.; coasociat, s. m.

A ASOCIÁ ~éz tranz. 1) (idei, imagini, reprezentări) A uni în baza unei asociații. 2) A face să se asocieze. [Sil. -ci-a] /<fr. associer, lat. associare

A SE ASOCIÁ mă ~éz intranz. (despre persoane) 1) A deveni asociat; a se face membru al unei asociații. 2) A acționa alături de altcineva (la realizarea unui lucru; a unei acțiuni); a lua parte; a participa. [Sil. -ci-a] /<fr. associer, lat. associare

asocià v. 1. a lua sau a da de asociat; 2. fig. a împreuna; 3. a forma o asociațiune cu cineva.

*asociéz v. tr. (lat. associare, d. socius, soț). Fac asociat, coleg, tovarăș. Unesc, pun la un loc. Fig. Leg: asociez ideile. V. refl. Intru în societate, formez o asociațiune, mă întovărășesc.

ASOCIA vb. 1. a se grupa, a se însoți, a se întovărăși, a se uni, (înv. și pop.) a se prinde, (reg.) a se ortăci, (Mold. și Transilv.) a se însîmbra, (prin Transilv.) a se soți, (înv.) a intra. (Vino să te ~ cu mine.) 2. a (se) înlănțui, a (se) lega. (Idei care se ~ între ele.)

ASOCIERE s. asociație, întovărășire, tovărășie, (înv. și reg.) sîmbră, soție, (reg.) ortăcie, simbrie, soțiire. (O ~ durabilă între ei.)

asociere (fr. association „comunicare în vorbire”), figură care constă în procedeul gramatical prin care vorbitorul se solidarizează cu alții ori îi solidarizează pe alții între ei, ori chiar cu sine însuși, în expunerea unui eveniment, folosind „pluralul solidarității” (A): 1. Oratorul solidarizează pe auditorii săi cu propria-i opinie: „Iată, domnilor, care e opiniunea mea: opiniunea mea e negreșit cum că banii comunelor acelora [...] trebuie să se întoarcă [...] la comunele creditoare [...]; nu avem dreptul să dispunem de banii particularilor; tot astfel nu avem dreptul să dispunem de punga comunelor.” (Mihai Kogălniceanu) 2. Vorbitorul se solidarizează cu interlocutorul: Achile răspunde lui Agamemnon, care, pentru a salva pe fiica sa, Ifigenia, îi ceruse să renunțe la expediția contra Troiei: „Ah! ne nous forgeons point ces indignes obstacles. Le ciel parie, il suffit; ce sont là nos oracles. Les Dieux sont de nos jours les maître souverains; Mais, Seigneur, notre gloire est dans nos propres mains. Pourquoi nous tourmenter de leurs ordres suprêmes?” ( → F., p. 130) 3. vorbitorul solidarizează cu el pe toată lumea: Cezar răspunde lui Dolabella, care îl rugase să amâne încoronarea, făcându-l să înțeleagă că îl poate amenința chiar moartea: „Les Dieux, du haut du ciel, ont compté nos années: Suivons, sans reculer, nos hautes destinées”. ( → F., p. 132) Adjectivul posesiv etic nostru ar fi, după Fontanier, ca și dativul etic ți o specie a figurii a. Sin. nominativ etic.