asemănare

asemăná [At: COD. VOR. 110/11 / V: (înv) asămă-, (reg) asămâna, (îrg) -ăra, (reg; sst) ~ma / Pzi: asemăn / E: ml assimilare] 1-2 vtr (Înv; d. terenuri denivelate) A (se) aduce la același nivel Si: (reg) a (se) asemeni. 3 vt (Pop) A așeza lucrurile astfel încât să nu mai rămână locuri goale între ele. 4 vi (Înv; îe) A ~ cu pământul A face una cu pământul. 5-6 vtr A (se) face sau a fi asemenea cu... 7 vt (Înv; nob) A face să pară. 8 vt (înv; d. vise) A interpreta. 9 vr A se considera la fel ca altul Si: a (se) asemui.

asemănáre sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 42/21 / V: (înv) săm-, asăm-, (reg) asămân- / Pl: ~nări / E: asemăna] 1 (Înv) Nivelare. 2 Faptul de a semăna cu cineva sau ceva Si: (înv) asemănătură, (pop) semănătură, similitudine. 3 (Pfm; îlav) După (sau, înv, pre) chipul și ~ a cuiva întocmai după imaginea cuiva. 4 (Înv; ccr) Chip. 5 (Înv) Comparație. 6 (Îlv) A face ~ între... A compara. 7-8 (Îlav; îla) Fără ~ Incomparabil. 9 (Îvr; îlav) Cu ~ Aproape (ca...). 10 (Mat) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant.

ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A avea însușiri, trăsături comune cu cineva sau cu ceva; a semăna². 2. Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) asemui. – Lat. assimilare.

ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. ♦ (Bis.) Postulat al antropologiei religioase exprimând starea de desăvârșire proprie primului om creat de Dumnezeu înainte de căderea în păcat și spre care tinde creștinul. – V. asemăna.

ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A avea însușiri, trăsături comune cu cineva sau cu ceva; a semăna². 2. Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) asemui. – Lat. assimilare.

ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cineva sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. – V. asemăna.

ASEMĂNÁ, asémăn și (3) asemănez, vb. I. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau, mai rar, la dativ) 1. Refl. A avea aceeași structură sau același caracter cu altcineva sau altceva, a fi la fel, analog, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. Atît de fragedă, te-asemeni Cu floarea albă de cireș. EMINESCU, O. I 117. Pasărea numită de latini «turdus»... se aseamănă cu mierla. ODOBESCU, S. III 26. Cu cine te aduni, te asemeni. 2. Tranz. A socoti la fel cu altul, a așeza pe același plan, a compara, a asemui, a asimila. Gardul, în copilărie, Veșnic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. COȘBUC, P. I 261. ◊ Refl. pas. Este un sunet cărui altul nu se poate asemăna. NEGRUZZI, S. I 243. ◊ Refl. (În forma asămăna) Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toți, S-ar naște iarăși oameni! EMINESCU, O. I 177. 3. Tranz. (Învechit; cu privire la un teren) A face asemenea cu altul, a aduce la același nivel, a nivela, a netezi. (Refl. pas.) Dacă fața drumului nu este netedă, se asemănează, umplind cu pămînt tocurile în care ar putea să se strîngă apa. I. IONESCU, M. 318. ◊ Expr. A asemăna (o clădire) cu pămîntul = a distruse cu desăvîrșire, a face asemenea (sau una) cu pămîntul. Era atunci Tîrgoviștea oraș foarte mare... Ale lui mărețe ziduri vremea le-a ruinai și le-a asemănat cu pămîntul. BĂLCESCU, O. II 99. – Variantă: asămăná, asámăn, vb. I.

ASEMĂNÁRE asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei. 1. Analogie, similitudine. Avea drepturi asupra unei moșteniri. Dovezi erau asemănarea cu portretul și multe alte împrejurări... legate însă de originea pînă acum obscură a lui Dionis. EMINESCU, N. 77. Nu e nici o asemănare între voi amîndoi: capul tău e de poet și al lui de oștean. NEGRUZZI, S. I 64. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva sau după chip și asemănare = întocmai, leit, la fel cu cineva. Și-și ia un suflet de noră întocmai după chipul și asemănarea celei dintîi. CREANGĂ, P. 7. ♦ Raport între două sau mai multe figuri care au respectiv unghiurile egale și laturile omoloage proporționale. Cele trei cazuri de asemănare a triunghiurilor. 2. Comparație, comparare. Asemănarea ce-o faci nu-i potrivită. ◊ Loc. adj. Fără asemănare = fără egal, fără comparație, foarte frumos, extraordinar. ◊ Loc. adv. (Neobișnuit) În asemănare cu... = în comparație cu... Cît mă simțeam de mic in asemănare cu băietul acel ce scria sară și vie în trei osebite feluri? NEGRUZZI, S. I 6. ◊ Expr. A face o asemănare între... = a stabili o paralelă între..., a compara. – Variantă: (învechit și regional) asămănáre (DRĂGHICI, R. 109) s. f.

ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A fi la fel, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. ♦ Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) compara. 2. Tranz. (Înv.) A nivela, a netezi. ◊ Expr. A asemăna (o clădire etc.) cu pământul = a distruge cu desăvârșire. – Lat. assimilare.

ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei; analogie, similitudine. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel cu cineva. ♦ Comparație. ◊ Loc. adj. Fără asemănare = extraordinar, fără comparație.

asemăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asémăn, 2 sg. asémeni, 3 aseámănă; conj. prez. 3 să asémene

asemănáre s. f., g.-d. art. asemănắrii; pl. asemănắri

asemăná vb., ind. prez. 1 sg. asémăn, 2 sg. asémeni, 3 sg. și pl. aseámănă; conj. prez. 3 sg. și pl. asémene

asemănáre s. f., g.-d. art. asemănării; pl. asemănări

ASEMĂNÁ vb. 1. v. semăna. 2. v. compara. 3. v. potrivi. 4. v. confunda.

ASEMĂNÁ vb. v. netezi, nivela.

ASEMĂNÁRE s. 1. v. potrivire. 2. (MAT.) similitudine.

A (se) asemăna ≠ a (se) deosebi, a (se) diferenția, a distinge

Asemănare ≠ deosebire, neasemănare

asemăná (aseámăn, asemănát), vb. – 1. a egala, a nivela. – 2. A face să semene, a asemui. – 3. (Refl.) A avea însușiri comune, a semăna. – 4. A compara. Lat. *assĭmĭlāre (Diez, Gramm., I, 189; Pușcariu 134; DAR); cf. it. assembiare, fr. assembler, sp. asemblar, cu evoluția semantică diferită de rom. Cf. semăna. – Der. asemănător, adj. (care seamănă).

A ASEMĂNÁ asémăn tranz. A face să se asemene; a asemui. /<lat. assimilare

A SE ASEMĂNÁ mă asémăn intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemui. 2) A se considera la fel (cu altul); a se asemui. /<lat. assimilare

ASEMĂNÁRE ~ări f. 1) v. A ASEMĂNA și A SE ASEMĂNA. 2) Similitudine între lucruri sau între acțiuni; analogie. ◊ Fără ~ extraordinar, incomparabil. 3) mat. Corespondență între punctele a două figuri, astfel încât raportul lungimilor segmentelor omoloage să fie constant. /v. a (se) asemăna

asemănà v. 1. a face asemenea, a asimila; 2. a compara, a egala. [Lat. ASSIMILARE].

asemănare f. fapta de a asemăna și rezultatul ei: similitudine, comparațiune.

asémăn și (vechĭ) aseámăn, a asemăná v. tr. (lat. ad-similo, -similáre. – Se conj. ca semăn. V. asimilez și seamăn 2). Compar. Asimilez. Egalez.

asemănáre f. Acțiunea de a semăna: cînele are mare asemănare cu lupu. Fără de asemănare, incomparabil. V. asămănăcĭune.

asemăna vb. v. NETEZI. NIVELA.

ASEMĂNA vb. 1. a aduce, a se apropia, a se asemui, a semăna, (înv. și pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (Se ~ cu sora lui.) 2. a (se) apropia, a (se) asemui, a (se) compara, (înv.) a (se) asemălui, a (se) semălui, (prin Ban.) a (se) bărăbări. (Îl ~ pe... cu un vultur.) 3. a se asemui, a se compara, a se potrivi, (pop.) a se lovi, (înv.) a se tocmi. (Socoteala de acasă nu se ~ cu cea din tîrg.) 4. a asemui, a confunda, a semui (L-a ~ cu altcineva.)

ASEMĂNARE s. 1. afinitate, analogie, apropiere, concordanță, corespondență, înrudire, potriveală, potrivire, similaritate, similitudine, (înv. și reg.) semuială, (reg.) semeniș, (înv.) potroz, semănare, semănătură, semuire. (Există o evidentă ~ între aceste elemente.) 2. (MAT.) similitudine.

ASEMĂNARE. Subst. Asemănare, asemuire, asemăluire (pop.), semănare (înv.) analogie; similitudine, consubstanțialitate, consimilitudine (rar), potrivă, identitate, egalitate, paritate, echivalență. Sinonimie, sinonimitate (rar); sinonim. Omonimie; omonim; omofonie; omofon; omografie; omograf. Paronimie; paronim. Potrivire, potriveală (pop.), asortare, armonie; concordanță, concordie (înv.), conformitate; acord, congruență, corespondență, coincidență, suprapunere, paralelism; izomorfism. Comparație, comparare. Facsimil. Copie, imitație, dublet, duplicat, plagiat, plagiere, dublură, simulacru, pastișă, pastișare. Gemeni, frați siamezi, surori siameze; pereche, seamăn, semen, omolog, egal, alter ego; omonim, tiz. Simili- (similigravură; similipiatră etc.). Adj. Asemănător, asemănat (înv.), leit, identic, consubstanțial, analog, similar, consimil (rar), egal, echivalent, omolog, asemenea, potrivit, la fel, potrivelnic (pop.), (croit) pe același calapod, de aceeași teapă, de același soi, din același aluat, două căpățîni într-o căciulă, tot dintr-o căciulă, de seama cuiva, de-o seamă, deopotrivă, bucățică ruptă (tăiată), ruptă bucățică; geamăn. Conform, potrivit, nimerit, corespunzător, adecvat, concordant, coincident (rar), paralel; congruent; izomorf; sinonim, sinonimic; omonimic; omofon, omofonic; omograf; omoform; literal, textual. Vb. A se asemăna, a se asemui, a semăna, a se potrivi, a fi la fel, a fi identic, a semăna (a fi) leit cu..., ase potrivi întocmai, a fi pe măsură; a se asorta, a corespunde, a se potrivi, a concorda; a coincide, a se suprapune. A semăna (cu cineva), a aduce cu cineva, a se nimeri (pop.); a semăna ca două picături de apă, a semăna cu cineva (cuiva) bucățică ruptă, a fi cap tăiat (cu cineva), a fi leit cu cineva, a fi o apă și un pămînt, a purta portul cuiva, a fi de-o pănură cu cineva. A asemăna, a asemui, a asemălui (reg.). A compara. A imita, a plagia, a pastișa (depr.). Adv. (În mod) asemănător, analog, asemănat (înv.); după chipul și asemănarea cuiva; în conformitate, conform cu..., în concordanță; idem, deasemenea, la fel, leit, deopotrivă, într-o potrivă (înv.), aidoma, tot așa; asemenea, asemeni, așișderea (înv. și pop.), tocmai, întocmai, taman (pop.) Cuvînt cu cuvînt, ad litteram. V. aranjare, clasificare, coeziune, formă, imitație, opoziție, relație, simultaneitate.

PARES CUM PARIBUS FACILLIME CONGREGANTUR (lat.) cei ce se asemănă se adună extrem de ușor – Cicero, „De senectute”, 3, 1. Cuvinte devenite, prin traducere în toate limbile, expresie proverbială cu sens peiorativ. În românește: spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești.

asemănáre, asemănări s. f. 1. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitudine. 2. (Teol.) Starea de desăvârșire la care este chemat să ajungă omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, pe care a pierdut-o prin căderea în păcat, dar pe care o recuperează în Iisus Hristos. Pentru părinții Bisericii, asemănarea este o răsfrângere în suflet a frumuseții chipului lui Dumnezeu prin iluminarea Sfântului Duh, reprezentând, potrivit sfântului Vasile cel Mare, însăși esența creștinismului, fiind echivalentă cu îndumnezeirea. – Din asemăna.

după chipul și asemănarea cuiva expr. asemănător cu cineva.