arnăuțime

arnăuțíme [At: ZILOT, CRON. 66 / P: ~nă-u- / E: arnăut + -ime] 1-3 sf (Înv) Mulțime de arnăuți (1-3). 4-6 sfa Totalitate a arnăuților (1-3).

ARNĂUȚÍME s. f. Mulțime de arnăuți, totalitatea arnăuților. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -ime.

ARNĂUȚÍME s. f. Mulțime de arnăuți, totalitatea arnăuților.[Pr. -nă-u-] – Arnăut + suf. -ime.

ARNĂUȚÍME s. f. Mulțime de arnăuți, totalitatea arnăuților. Ajungînd la Golești lîngă Pitești, Tudor găsește pe Iordache și pe Farmache instalați acolo cu arnăuțimea lor. GHICA, S. 110.

ARNĂUȚÍME s. f. Mulțime de arnăuți, totalitatea arnăuților.- Din arnăut² + suf. -ime.

arnăuțíme (-nă-u-) s. f., g.-d. art. arnăuțímii

arnăuțíme s. f. (sil. -nă-u-), g.-d. art. arnăuțímii

arnăuțime f. 1. mulțime de Arnăuți; 2. corp de Arnăuți: arnăuțimea Curții domnești.

arnăuțíme f. Mulțime de Arnăuțĭ. Gloată de Arnăuțĭ mercenarĭ.