arhivă

arhívă sf [At: P. MAIOR, IST. 252/2 / V: (îrg) ~iv sn / S: (înv) archi- / Pl: ~ve, (îrg) -vuri / E: fr archives, ger Archiv] 1 Totalitatea actelor sau documentelor care se referă la activitatea trecută a unei instituții, unui oraș, unei familii etc. 2 Instituție, serviciu etc. care păstrează arhiva (1).

ARHÍVĂ, arhive, s. f. 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2. Birou, cameră, instituție etc. unde se păstrează asemenea acte. – Din fr. archives.

ARHÍVĂ, arhive, s. f. 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2. Birou, cameră, instituție etc. unde se păstrează asemenea acte. – Din fr. archives.

ARHÍVĂ, arhive, s. f. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș sau unui sat, care se referă la activitatea lor din trecut; secție a unei instituții unde se păstrează asemenea acte sau documente. Un colț întunecos... din arhiva unei cancelarii și atmosfera... cafenelei – asta era toată viața lui. EMINESCU, N. 36. Un proiect ce se făcuse pentru teatru zace îngropat în arhivele Ministerului de Externe. NEGRUZZI, S. I 346. ◊ Arhivele statului = instituție care se ocupă cu păstrarea, sistematizarea și studiul științific al documentelor importante referitoare la trecutul țării.

ARHÍVĂ, arhive, s. f. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc., care se referă la activitatea lor trecută; birou, cameră unde se păstrează asemenea acte. ◊ Arhivele statului = instituție care se ocupă cu păstrarea și studiul științific al documentelor importante privitoare la trecutul țării. – Fr. archives (lat. lit. archivum).

arhívă s. f., g.-d. art. arhívei; pl. arhíve

arhivá vb., ind. prez. 1 arhivéz, 3 sg. și pl. arhiveáză

arhívă s. f., g.-d. art. arhívei; pl. arhíve

ARHÍVĂ s. (turcism înv.) caid. (~ unei instituții.)

ARHÍVĂ s.f. Depozit de acte sau de documente privitoare la o țară, la un oraș, la o instituție etc.; totalitatea acestor acte și documente; loc, serviciu unde se găsesc aceste acte. [Var. archivă s.f. / cf. germ. Archiv, rus. arhiv < lat. archivum].

ARHIVÁ vb. tr. A clasa documentele în arhive după criterii prestabilite. (< fr. archiver)

ARHÍVĂ s. f. 1. totalitatea actelor și documentelor privitoare la o țară, la un oraș, la o instituție etc. 2. local, serviciu, depozit unde se păstrează aceste documente. (< fr. archives, germ. Archiv, lat. archivum)

arhívă (arhíve), s. f. – 1. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții care se referă la activitatea ei trecută. – 2. Birou, cameră, instituție unde se păstrează asemenea acte. Var. (înv.) arhiv. Fr. archive (sec. XVIII). – Der. arhivar, s. m.; arhivist, s. m., arhivistică, s. f.

ARHÍVĂ ~e f. 1) Totalitate a actelor sau a documentelor unei instituții, a unui oraș etc. care se referă la activitatea lor trecută. 2) Instituțiile (încăpere, cameră) unde se păstrează asemenea acte. [G.-D. arhivei] /<fr. archives, germ. Archiv

arhivă f. 1. colecțiune de acte și documente privitoare la istoria unui popor, a unui oraș, a unui așezământ public sau particular; 2. locul unde se conservă: Arhivele Statului.

*arhívă f., pl. e (fr. archives, f. pl., lat. archivum și archium, d. vgr. arheîon. Cp. cu mozaic). Colecțiune de acte și documente relative la istoria unuĭ popor, a unuĭ oraș, a unuĭ așezămînt public saŭ privat. Locu unde se conservă.

ARHIVĂ s. (turcism înv.) caid. (~ unei instituții.)

arhivă fonogramică, totalitatea documentelor de muzică și literatură populară înregistrate pe cilindri de fonograf* și sistematizate după diferite metode. Prima a. a fost înființată la Viena (1899), urmând cea de la Berlin (1902), cea din Canada (1919) etc. La București, ca urmare a memoriilor și propunerilor repetate ale lui D.G. Kiriac, ia ființă, în 1927 a. Ministerului cultelor și artelor, condusă de G. Breazul, iar în 1928, a. de folklore a Societății compozitorilor români, condusă și organizată de C. Brăiloiu; aceasta din urmă era considerată, în 1943, cea mai bogată a. în documente etnice muzicale din Europa (30.000 melodii înregistrate și un considerabil număr de informații auxiliare – inclusiv iconografia – referitoare la genuri, artiști populari, obiceuiri etc.). În 1949, cele două a. sunt unificate în Institutul de folclor din București, cu o filială la Cluj-Napoca. V. colecție; culegere de folclor; etnomuzicologie; înregistrare; transcriere.

ARCHIVU PENTRU FILOLOGIA ȘI ISTORIA, prima revistă periodică românească cu caracter științific. Editată lunar de Timofei Cipariu, la Blaj, între 1867-1872, cu întreruperi.

ARHIVA, revistă apărută la Iași între 1889 și 1940. Întemeiată ca organ al Societății Științifice și Literare din Iași; între 1921 și 1940 a fost organul Societății Istorico-Filologice din aceeași localitate.

ARHIVA ISTORICĂ A ROMÂNIEI, publicație periodică de documente privind istoria României. Editată la București în 1864-1865 și în 1867 de B.P. Hasdeu.

ARHIVA PENTRU ȘTIINȚĂ ȘI REFORMĂ SOCIALĂ, revistă de sociologie, politică și filozofie, apărută la București între 1919 și 1938. Fundată și condusă de D. Gusti.

ARHIVA ROMÂNEASCĂ, prima publicație periodică românească de istorie, apărută la Iași în anii 1840 și 1845, sub redacția lui M. Kogălniceanu; a reapărut între 1939 și 1945/1946; tomurile I și II au fost reeditate în 1860 și 1862.

ARHIVELE STATULUI, instituție înființată la București în 1831 și la Iași în 1832. Unificată în 1862 la București. În Transilvania datează din evul mediu. Editează „Revista arhivelor” (1924-1947; serie nouă din 1958), precum și studii istorice de arhivistică și publicații de documente.

ARHIVĂ FONOGRAMICĂ s. f. + adj. (cf. fr. archives phonogrammiques, germ. Archiv, rus. arhiv): corpus de texte dialectale înregistrate pe teren cu mijloace mecanice (gramofon, magnetofon, casetofon) și consemnate pentru generațiile viitoare de cercetători, ca un adevărat muzeu sonor al unei limbi. Centrul de cercetări fonetice și dialectale din București posedă o bogată colecție de înregistrări, efectuate în cadrul Arhivei fonogramice a limbii române.