arendășesc

arendășésc, -eáscă a [At: CONV. LIT. IX, 34, ap. TDRG / V: (reg) arân- / Pl: ~ești / E: arendaș + -esc] 1 Care aparține unui arendaș. 2 Care este specific unui arendaș. 3 Care provine de la un arendaș. 4 Referitor la un arendaș.

arendășí vi [At: SANDU-ALDEA, D. N. 211 / Pzi: ~șesc / E: arendaș] (Îvr) 1 A fi arendaș. 2 (Im) A face pe arendașul.

ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. – Arendaș + suf. -esc.

ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș.

ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține arendașului. – Arendaș + suf. -esc.

ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A avea ocupația de arendaș. – Din arendaș.

ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține unui arendaș. Dintr-o potecă lăturată (= din apropiere)... izbucni în drumul mare o brișculiță arendășească, tîrîtă de trei călușei. ODOBESCU, S. A. 243.

ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. A fi arendaș, a avea îndeletnicirea de arendaș. El nu mai voia să arendășească. Era hotărît să se mute în București. SANDU-ALDEA, D. N. 211.

ARENDĂȘÉSC, -EÁSCĂ, arendășești, adj. De arendaș, care aparține unui arendaș. – Din arendaș + suf. -esc.

ARENDĂȘÍ, arendășesc, vb. IV. Intranz. A fi arendaș. – Din arendaș.

arendășésc adj. m., f. arendășeáscă; pl. m. și f. arendășéști

arendășí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 să arendășeáscă; ger. arendășínd

arendășésc adj. m., f. arendășeáscă; pl. m. și f. arendășéști

arendășí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arendășésc, imperf. 3 sg. arendășeá; conj. prez. 3 sg. și pl. arendășeáscă; ger. arendășínd

arendășesc a. ce ține de arendaș: brișcă arendășească OD.

arendășésc, -eáscă adj. (d. arendaș). De arendaș: casă arendășească.