arboret

arborét sn [At: P. ANTONESCU, A. 76 / Pl: ~uri / E: lat arboretum] 1 (Sil) Porțiune de pădure cu vegetație omogenă, deosebită de restul zonei forestiere Si: masiv de arbori. 2 Partea superioară a catargului.

ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum.

ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum.

ARBORÉT, arboreturi, s. n. Totalitatea arborilor sau a unei anumite specii de arbori care cresc laolaltă pe o anumită întindere a unui teren forestier. ♦ Porțiune de pădure sau de plantație, deosebită de restul acesteia prin condiții speciale de vegetație (specie, vîrstă, structură).

ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Totalitatea arborilor care cresc pe o anumită suprafață de pădure; suprafața de pădure pe care cresc acești arbori. 2. Partea superioară a catargului. – Lat. arboretum.

arborét¹ (parte a catargului) s. m. / s. n., pl. arboréți/arboréte

!arborét² (teren cu arbori) s. n., pl. arboréte

arborét (nav.) s. m., pl. arboréți

arborét (silv.) s. n., pl. arboréturi

ARBORÉT s.n. 1. Porțiune dintr-o pădure omogenă din punctul de vedere al speciei, al vârstei și al condițiilor de vegetație. 2. s.m. (Mar.) Partea de sus a unui catarg. [Pl. -eturi, -ete, (s.m.) -eți. / < it. arboretto].

ARBORÉT I. s. n. teren plantat cu numeroase specii de arbori și arbuști și destinat studiului condițiilor lor de dezvoltare. II. s. m. partea superioară a unui catarg. (< lat., fr. arboretum)

ARBORÉT ~uri n. Totalitate a arborilor de același soi care cresc pe o porțiune de pădure. /<lat. arboretum, it. arboretto

*1) arborét n., pl. e (d. arbore, după it. albereto, copăcel). Mar. Vîrfu adăugat al catarguluĭ.

*2) arborét n., pl. urĭ și e (lat. arboretum). Mulțime de arborĭ, copăcărie (pădure).