apogeu

apogéu sn [At: NEGRUZZI, S. I, 201 / Pl: ~ee, -ri / E: fr apogée, lat apogeus] 1 (Ast; îoc perigeu) Punctul la care un astru se află la cea mai mare depărtare de pământ. 2 (Fig) Culme. 3 Punct culminant.

APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de Pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.

APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Din fr. apogée.

APOGÉU, apogee, s. n. 1. (Mai ales în legătură cu verbele «a fi» sau «a ajunge la») Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen; culme. Hamlet bănuiește pe unchiul său, această bănuială și ură contra unchiului său trebuie să crească pînă ce bănuiala ajunge o certitudine, ura ajunge la apogeul său și atunci el trebuie să «acționeze», răzbunînd moartea tatălui său. GHEREA, ST. CR. II 281. (Precedat de prep. «în», învechit) Puterea otomanilor... era pe atunci [în 1600] în apogeul său. NEGRUZZI, S. I 201. 2. (Astron.) Punctul cel mai depărtat de pămînt al orbitei reale a lunii sau al orbitei aparente a soarelui. Luna este la apogeu.

APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen; culme. 2. Punctul cel mai depărtat de pământ la care se află un astru pe orbita sa. – Fr. apogée (< gr.).

apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée

apogéu s. n., art. apogéul; pl. apogée

APOGÉU s. (fig.) culme, culminație, zenit. (Cântăreț aflat la ~l carierei.)

Apogeu ≠ perigeu

APOGÉU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul de pe orbita unui astru care se găsește la cea mai mare distanță de Pământ. 2. (Fig.) Cel mai înalt punct al evoluției unui fenomen, a unei situații etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -ge-e), -euri. / < fr. apogée, cf. it. apogeo, gr. apogeios < apo – departe de, ge – pământ].

APOGÉU s. n. 1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial. 2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situații etc.; culme. (< fr. apogée, gr. apogaion)

APOGÉU ~e n. 1) Punct de pe orbita unui astru situat la cea mai mare depărtare de Pământ. 2) fig. Punct culminant în evoluția unui fenomen, a unei situații sau a unei acțiuni; culme. /<fr. apogée

apogeu n. 1. Astr. punctul în care soarele sau luna se află la cea mai mare depărtare de pământ; 2. fig. gradul cel mai înalt: puterea să ajungă la apogeu.

*apogéŭ n., pl. eĭe (lat. apogéum, d. vgr. apógeion, depărtat de pămînt [subînț. diástema, distanță], d. apó, de la, și gê, pămînt). Astr. Punct în care soarele orĭ luna e maĭ departe de pămînt, în opoz. cu perigeŭ. Fig. Culme, cel maĭ înalt grad: a fi la apogeu frumusețiĭ, gloriĭ, averiĭ.

APOGEU s. (fig.) culme, culminație, zenit. (Cariera lui a ajuns la ~.)