apoftegmă

apoftégmă sf [At: CANTEMIR, IST. 8 / V: (înv) ~thegma / Pl: ~me, (înv) -mate / E: fr apophtegme, gr ἀπόφθεγμα] (Grî) 1-2 Vorbă înțeleaptă, sentențioasă a (sau atribuită de obicei) unei personalități.

APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.) Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din Antichitate). – Din fr. apophtegme.

APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livr.) Maximă, sentință formulată de obicei de o personalitate celebră (din antichitate). – Din fr. apophtegme.

APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. (Livresc) Maximă, sentință, adagiu.

APOFTÉGMĂ, apoftegme, s. f. Maximă, sentință. – Fr. apophtegme (< gr.).

apoftégmă (livr.) s. f., g.-d. art. apoftégmei; pl. apoftégme

apoftégmă s. f., g.-d. art. apoftégmei; pl. apoftégme

APOFTÉGMĂ s. v. aforism, cugetare, dicton, maxima, sentință.

APOFTÉGMĂ s.f. Maximă, sentință, adagiu. [< fr. apophtegme, gr. apophthegma].

APOFTÉGMĂ s. f. formulare aforistică memorabilă; maximă, sentință, adagiu. (< fr. apophtegme, gr. apophthegma)

apoftégmă (apoftégme), s. f. – Maximă, sentință. Gr. ἀπάφυεγμα (Gáldi 149). Sec. XVII; modern se întîlnește cu fr. apophtegme.

apoftegmă f. sentență memorabilă a unui bărbat ilustru: apoftegmele celor șapte înțelepți ai Greciei.

*apoftégmă f., pl. e (vgr. apóphthegma). Sentență, părere memorabilă a vre-unuĭ om ilustru: apoftegmele celor șapte înțelepțĭ aĭ Greciiĭ.

apoftegmă s. v. AFORISM. CUGETARE. DICTON. MAXIMĂ. SENTINȚĂ.

apoftegmă v. maximă