anecdotă

anecdótă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 197 / Pl: ~te / E: fr anecdote] 1 (Ant; îvr) Fapt curios, nepovestit de alți istorici de mai înainte. 2 Istorioară hazlie și scurtă, de multe ori batjocoritoare Cf snoavă. 3 Totalitatea elementelor care formează intriga unei povestiri.

ANECDÓTĂ, anecdote, s. f. Scurtă povestire hazlie sau picantă cu final neașteptat. – Din fr. anecdote.

ANECDÓTĂ, anecdote, s. f. 1. Istorioară cu poantă hazlie. 2. Întâmplările descrise într-o operă literară; intrigă, scenariu, acțiune epică. – Din fr. anecdote.

ANECDÓTĂ, anecdote, s. f. Istorioară hazlie, cu un final neașteptat, care caracterizează în chip spiritual o persoană sau o situație și care se transmite mai ales pe cale orală; întîmplare deosebită. Radu cînta din gură, recita poezii frumoase, spunea anecdote. VLAHUȚĂ, O. A. I 110. Domnul N. Colescu este un vînător vestit. Viața lui este plină de anecdote vînătorești. BOLINTINEANU, O. 329.

ANECDÓTĂ, anecdote, s. f. Istorioară hazlie cu un final neașteptat (care se transmite mai ales pe cale orală). – Fr. anecdote (< gr.).

anecdótă s. f., g.-d. art. anecdótei; pl. anecdóte

anecdótă s. f., pl. anecdóte

ANECDÓTĂ s. glumă, spirit, (reg.) polojenie, (fam.) banc. (A spus o ~ reușită.)

ANECDÓTĂ s.f. 1. Fapt puțin cunoscut din viața particulară a unei personalități. 2. Scurtă povestire hazlie, spirituală, cu un sfârșit deosebit, neașteptat. ♦ (Rar) Povestire, poveste. [< fr. anecdote, cf. gr. anekdotos – inedit].

ANECDÓTĂ s. f. 1. fapt puțin cunoscut din viața particulară a unei personalități. 2. scurtă povestire hazlie, spirituală, cu un sfârșit deosebit, neașteptat. (< fr. anecdote, gr. anekdota)

ANECDÓTĂ ~e f. Scurtă povestioară cu poantă hazlie și cu un final neașteptat. /<fr. anecdote

anecdotă f. 1. particularitate curioasă, istorioară puțin cunoscută; 2. (populară) povestire scurtă și spirituală a unor păreri hazlii sau a unor întâmplări mărunte.

*anecdótă f., pl. e (vgr. anékdotos, inedit, nescos). Mic fapt istoric puțin știut. Povestire scurtă și spirituală. V. znoavă.

ANECDOTĂ s. glumă, spirit, (reg.) polojenie, (fam.) banc. (A spus o ~ reușită.)

calambur-anecdotă² (fr. calembour), figură de compoziție realizată cu ajutorul celorlalte figuri (simple) generate de echivocul fonologic și lexical și încadrate într-o mică relatare, al cărei final îl reprezintă o expresie sau un enunț cu efect de poantă (P): „Tot asemine voi păstra cea mai adâncă taină asupra unui război omeric [hiperbolă] avut cu niște amazoane [metaforă] în catrințe, care culegeau poame într-o livadă, și care văzându-ne că sărim peste un gard și că înaintăm spre ele ca niște zmei [comparație hiperbolică], spre a le lua câteva poame, au început a ne împroșca cu coarne, râzând și strigându-ne: «Nu șuguiți, domnilor, cu coamele, că vi se pot prinde de frunte». Noi am răspuns cu mărinimie că nu, suntem însurați.” (V. Alecsandri)