ală

ála, áia pron vz ăl

álă2 sf [At: DEX2 / Pl: ale / E: lat ala] Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare).

álă1 sf [At: JAHRESBER. III, 313 / V: h- / Pl: nct / E: srb ala, hala] Balaur.

ÁLA, alae, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). [Pl. pr.: ale. – Var.: álă s. f.] – Din lat. ala.

ÁLĂ s. f. v. ala.

ÁLĂ s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

ÁLĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)

!ála (lat.) s. f., pl. álae [ae pron. e] (-lae)

álă (unitate romană de cavalerie) s. f., g.-d. art. álei; pl. ále

ÁLĂ s.f. Unitate romană de cavalerie. [< lat. ala].

ÁLĂ s. f. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari. (< lat. ala)

álă (ále), s. f. – Monstru care dezlănțuie furtunile, în credința pop. – Var. hală. Bg. sb., (h)ala.

ală f. 1. în Oltenia, un fel de balaur ce stârnește vântul turbat sau furtunile; 2. Tr. (hală) duh rău, incub (v. haluit). [Serb. ALA, balaur aducător de nor și grindină].