alai

alái sn [At: NECULCE, ap. LET. I, 269/35 / V: h-/ Pl: ~uri, (rar) / E: tc alay] 1 (Înv) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. 2 Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc. 3 Mulțime de oameni care se ia după cineva. 4 (Pex) Gălăgie provocată de alai (3). 5 Ceartă cu vorbe injurioase. 6 (Îlav) Cu (sau în) ~ Cu solemnitate.

ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Din tc. alay.

ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o persoană de seamă etc.; paradă, pompă. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Din tc. alay.

ALÁI, alaiuri, s. n. 1. Mulțime mare de oameni care însoțesc o ceremonie, o paradă, o procesiune etc. Eh! viață, viață, tînără și nouă, Cu oameni, flori și steaguri în alai. Cum s-ar putea să nu ne placi tu nouă? BENIUC, în POEZ. N. 67. Și ca la mîndre nunți de crai, ieșit-a-n cale-ales alai De sfetnici mulți și mult popor, Cu muzici multe-n fruntea lor. COȘBUC, P. I 56. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu pompă mare, cu fast deosebit. Cu mare alai Vine-ntîi Mai. BANUȘ, B. 103. Ajutat de mișcările scenei turnante ◊ [Stanislavski] putea să schimbe, fără lăsarea cortinei; străzi, case, dîndu-ți mereu impresia de cartiere noi – pe unde nunta lui Figaro trecea în plin alai, SAHIA, U.R.S.S. 152. Ea-i mireasa unui crai Și se duce cu alai Peste munte, peste plai. ALECSANDRI, P. II 51. (Poetic) [Toamna] pleacă mai departe, Pustiind cărările, Cu alai de frunze moarte Să colinde zările. TOPÎRCEANU, B. 52. Dar iată că vara în zări Apare-n alai de crăiasă. NECULUȚĂ, Ț. D. 59. 2. Mulțime de oameni care însoțesc o persoană considerată de seamă. I se spunea [doctorului] cîte cevă și el mormăia și trecea mai departe, cu alaiul în urma, lui. PAS, Z. I 217, Dulce-i viața de isprăvniceasă!... Cînd ieși la plimbare ai alai pe lîngă trăsură. ALECSANDRI, T. I 195. ◊ Gloată zgomotoasă care se ia după cineva; gălăgie provocată de această gloată. Ca pe-o bufniță-o-nconjoără Și-o petrec cu chiu-cu vai Și se țin de dînsa scai. Plină-i strîmta ulicioară De alai. COȘBUC, P. I 226. ◊ Expr. A face (cuiva) alai = a primi sau a însoți (pe cineva) cu gălăgie, cu zgomot. Împreună cu ea [cu dădaca] am făcut alai unchieșului, petrecîndu-l pînă la grajd. SADOVEANU, N. F. 170. ◊ (Urmat de determinări introduse, prin prep. «de», arîtînd din cine se compune cortegiul) Cu alai de lume adunată de pe străzi... hoțul a fost dus la secție. PAS, Z. I 8, Acest alai de moșnegi, femei, bărbați și copii... se duc încărcați de traiste cu mălai, cu tingiri, tigăi și căldări. DELAVRANCEA, S. 202. Fig. Vînătoarea falnică și zgomotoasă de cerbi, cu tot alaiul ei de ogari, de vînători călări... ODOBESCU, S. III 154. 3. (Învechit) Cortegiu, suită alcătuită din căpetenii de oști și demnitari care întîmpinau sau întovărășeau un domnitor. [împăratul] le ieși înainte, cale d-o zi... Intrind în orașul împărătesc, alaiul se orîndui astfel: întîi venea pedestrimea, apoi calul lui Făt-Frumos.... ISPIRESCU, L. 197. În ziua aceea era paradă domnească... Cîte un zapciu... oprea carele, să nu se vîre pînă după trecerea alaiului. NEGRUZZI, S. I 29.

ALÁI, alaiuri, s. n. Mulțime de oameni care însoțește o ceremonie, o paradă, o persoană de seamă etc. ◊ Loc. adv. Cu (sau în) alai = cu solemnitate, cu fast. ♦ Mulțime de oameni care se ia după cineva; p. ext. gălăgie provocată de această mulțime. ♦ (Înv.) Suită care întovărășea sau întâmpina un domnitor. – Tc. alay.

alái s. n., pl. aláiuri

alái s. n., pl. aláiuri

ALÁI s. 1. cortegiu, suită, (înv.) ecpaia, paradă, saltanat, tacâm. (~ domnesc.) 2. v. procesiune. 3. v. fast.

alái (aláiuri), s. n. – 1. Cortegiu, suită. – 2. Pompă, ceremonial. – 3. Adunare zgomotoasă, șleahtă. Mr. alae. Tc. alay (Șeineanu, II, 14; Roesler 581; Lokotsch 51); cf. ngr. ἀλάϊ, bg., sb. alai.

ALÁI ~iuri n. Grup de persoane care însoțește o ceremonie sau un demnitar; suită; cortegiu; escortă; convoi. ◊ ~ domnesc suită care întâmpină sau petrece un domnitor. Cu (mare) ~ cu pompă; cu fast. [Sil. a-lai] /<turc. alay

alaiu n. 1. pompă, paradă: îl petrecu cu cinste și alaiu; 2. (ironic) gălăgie, țipete multe: făcând alaiu toți câinii PANN; 3. cortej: alaiu domnesc; 4. convoiu de înmormântare: un alaiu de jale. [Turc. ALAY, regiment, parada unui regiment, pompă domnească: termen tehnic militar cu sensul generalizat în limba modernă].

aláĭ n., pl. urĭ (turc. alaĭ). Pompă, cortegiŭ. Procesiune. Iron. L-a dat afară cu alaĭ, l-a dat afară cu gălăgie. V. escortă.

ALAI s. 1. cortegiu, suită, (înv.) ecpaia, paradă, saltanat, tacîm. (~ domnesc.) 2. convoi, cortegiu, procesiune. (Un lung ~.) 3. fast, pompă, (înv.) parisie, politie, vîlvă. (A fost primit cu mare ~.)

ALAI, culme muntoasă în Kirghizia și Tadjikistan (C.S.I.), alcătuită din roci cristaline. Lungime: 400 km. Alt. max.: 5.064 m (vf. Skobeleva). Ghețari.

a ieși cu alai expr. a se isca o ceartă / un scandal / o încăierare (între mai multe persoane).