afund

afúnd, ~ă [At: MOXA, 356/16 / Pl: ~uri (2); -nzi, -de (1) / E: a + fund] 1 a (Pfm) Adânc. 2 sn (Pfm) Adâncime. 3 av (Pfm) La o distanță (relativ) mare în adâncime Si: adânc, departe. 4 av (Pfm; îe) A (se) da ~ A (se) cufunda într-o apă. 5 av (Pfm; îae) A (se) ascunde. 6 av (Înv; îe) A trage ~ A trage la fund. 7 av (Reg; îlav) De- ~ elea Profund. 8 av (Reg; îe) A dormi ~ A dormi adânc, profund. 9 av (Îvp; pe lângă vb. „a cunoaște”, „a ști”) Temeinic.

afundá [At: VARLAAM, C. 310 / Pzi: afúnd și (îvr) -déz / E: lat affundare] 1-4 vtr (Pfm) A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale Si: a (se) adânci, a (se) cufunda. 5-6 vtr A pătrunde sau a face să pătrundă adânc. 7 vi A dispărea. 8-9 vtr (Fig) A (se) izola. 10-11 vtr (Înv) A (se) îneca. 12 vr (Înv; d. ape curgătoare) A se vărsa. 13 vt (Reg) A ponegri pe cineva (în fața altuia). 14-15 vtr (Fig) A (se) cufunda într-o acțiune. 16-17 vtr (Rar) A (se) înfunda.

AFÚND, -Ă, afunzi, -de, adj., adv. (Rar) 1. Adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime (2). 2. Adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. (Reg.) A dormi afund = a dormi profund, adânc. – A³ + fund.

AFUNDÁ, afúnd, vb. I. 1. Tranz. și refl. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) cufunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A pătrunde adânc; fig. a se pierde în depărtări, a dispărea. ♦ Fig. A se cufunda într-o acțiune. – Lat. affundare (< ad + fundum).

AFÚND, -Ă, afunzi, -de, adj., adv. 1. Adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime (2). 2. Adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. (Reg.) A dormi afund = a dormi profund, adânc. – A³ + fund.

AFUNDÁ, afúnd, vb. I. 1. Tranz. și refl. A intra sau a face să intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) cufunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A pătrunde adânc; fig. a se pierde în depărtări, a dispărea. ♦ Fig. A se cufunda într-o acțiune. – Lat. affundare (< ad + fundum).

AFÚND¹ adv. La o distanță (relativ) mare în adîncime (în special în fundul unei ape); departe (ca punct considerat în spațiu); adînc. Parii se înfig afund în pămînt. ◊ De-a dreapta-mi stau Carpații ascunși afund în ceață. Din aburi cu încetul încep a se ivi. BOLLIAC, O. 73. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă; (prin analogie) a (se) înfunda într-o depărtare situată în spațiu. Unii plănuiau să se dea afund în pădurile mai depărtate. GALACTION, O. I 277. Pescarul... dădu coșurile afund și le legă de țăruși. DELAVRANCEA, V. V. 191. Leșițele speriete se da afund și se ascundeau în stuful și în papura de pe mal. ODOBESCU, S. I 142. ◊ (Determinînd verbul «a dormi») Adînc, profund. Dormea încă afund, nici nu i se auzea răsufletul. SADOVEANU, P. M. 244.

AFÚND², -Ă, afunzi, -de, adj. Adînc. Mi-am lepădat ghetele; mi-am suflecat pînă la genunchi pantalonii. Apa nu părea mai afundă decît pînă la glezne. SADOVEANU, N. F. 59. Și-mbujorîndu-te la față Treceai prin văile afunde, Încovoindu-ți îndărătnic Mărețul tău grumaz de unde. GOGA, P. 18. Groapă afundă i-au făcut. RETEGANUL, P. II 64. ◊ (Rar, în legătură cu noțiuni de timp) Ceea ce fusese oraș a rămas zugrăvit departe, pe un cer de furtună, ca într-un veac afund. SADOVEANU, M. C. 86. ♦ (Substantivat) Adîncime. Vîntul umplea cîteodată afundurile depărtate ale codrului de vuiet de ape. SADOVEANU, O. I 20. El a venit Dintr-un afund de răsărit. COȘBUC, P. I 54. Norul trece și dispare În afundul cerului. ALECSANDRI, P. II 126. ◊ Fig. În glasul uscat și egal al meșterului răzbea ca un răsunet din afundul suferințelor trecute. SADOVEANU, M. C. 174. ◊ Loc. adv. Din afund = din adînc, din adîncime. [Cîinele] închide ochii triști și adoarme oftînd greu, din afund. CARAGIALE, O. I 77.

AFUNDÁ, afúnd, vb. I. Refl. 1. A se cufunda (într-un lichid). Greu le vine a străbate Lunecuș de frunze moarte, Că se-afundă roatele, Lunecă cioboatele, Se taie suflările Și trosnesc spinările. DEȘLIU, M. 24. Fiecare picior i se afundă parcă în pămîntul umezit. SAHIA, N. 88. Un sloi de gheață care se afundă-n apă sub picioarele celui ce calcă pe el. RETEGANUL, P. 111 61. ◊ Fig. Pe străzi își trece toamna șopîrle de aramă, Grădinile se-afundă în fluvii de frunziș. DRAGOMIR, P. 59. ◊ Tranz. Mere (= merge) nora la fîntînă Cu cămașa soacrii-n mină Și-o afund-o dată-n baltă Și o țîpă peste poartă: Na-o, soacră, că-i spălată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455. 2. A se face mai adînc, a se adînci. Ploaie mare s-a vărsat... Groapa i s-a afundat Și mormîntu-i s-a stricat. TEODORESCU, P. P. 625. 3. A pătrunde adînc (de obicei într-o pădure); fig. a se pierde în zare, în depărtări, a dispărea. Mă afund printre salcîmii din arie și citesc. STANCU, D. 321. Spre seară cîrduri lungi de păsări Tăcut s-afundă-n depărtări. DEMETRESCU, O. 72. Sărind cu veselie Pe-al său cal de voinicie, În văzduh s-au afundat. ALECSANDRI, P. I 50. Fig. A se cufunda într-o acțiune, a fi absorbit de o muncă. Cînd te-afunzi în paginile ei [ale legii], Prinzi putere proaspătă în luptă! POEZ, N. 453.

AFÚND¹ adv. La o distanță (relativ) mare în adâncime; departe; adânc. ◊ Expr. A (se) da afund = a (se) cufunda într-o apă. A dormi afund = a dormi profund, adânc. – Din a³ + fund.

AFÚND², -Ă, afunzi, -de, adj. Adânc. ♦ (Substantivat, n.) Adâncime. – Din a³ + fund.

AFUNDÁ, afúnd, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) cufunda (într-un lichid). 2. Refl. A pătrunde adânc; fig. a se pierde în depărtări; a dispărea. ♦ Fig. A se cufunda într-o acțiune. 3. Refl. A se face mai adânc, a se adânci. – Lat. affundare (< ad + fundum).

afúnd¹ (rar) adj. m., pl. afúnzi; f. afúndă, pl. afúnde

afúnd² (rar) s. n., pl. afúnduri

afundá (a ~) vb., ind. prez. 3 afúndă

afúnd adj. m., pl. afúnzi; f. sg. afúndă, pl. afúnde

afúnd s. n., pl. afúnduri

afundá vb., ind. prez. 1 sg. afúnd, 3 sg. și pl. afúndă

AFÚND adj., s. 1. adj. v. adânc. 2. s. v. adânc. 3. s. adânc, adâncime, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ul pământului.)

AFUNDÁ vb. 1. a (se) adânci, a (se) cufunda, a (se) înfunda, a (se) scufunda. (Picioarele i se ~ în zăpadă.) 2. v. cufunda. 3. v. înfunda. 4. a(-și) cufunda, a(-și) înfunda, (fig.) a(-și) îngropa. (Își ~ fruntea în palme.)

afundá (afúnd, afundát), vb. – 1. A adînci. – 2. A scufunda. – 3. (refl.) A cădea la fund. – Mr. afundu, afundare. De la fund. Der. directă din lat. affundāre pare a se baza pe prezența it. affondare (sard. affundare), v. fr. afonder, v. sp. afondar, port. afundar (Pușcariu 36; Pascu, I, 89; REW 269); este însă posibil ca toate cuv. rom. să fie der. neol., cum remarcase deja REW. – Der. afundător, s. m. (scufundător); afundătură, s. f. (ascunzătoare); afundiș, s. n. (adîncime); afunzime, s. f. (adîncime, prăpastie).

AFÚND¹ adv. Cu intensitate; adânc; tare; greu. A dormi ~. /a + fund

AFÚND² ~dă (~zi, ~de) Care are fundul depărtat (mult) de suprafață; adânc. Apă ~dă. /a + fund

AFÚND³ ~uri n. Loc ascuns, depărtat. ~ în pădure. /a + fund

A AFUNDÁ afúnd tranz. A face să se afunde; a cufunda. /<lat. affundare

A SE AFUNDÁ mă afúnd intranz. 1) A se lăsa la fund; a intra cu totul (într-un lichid, într-o substanță moale etc.); a se cufunda. 2) A pătrunde adânc cu mintea. 3) fig. A se face nevăzut; a dispărea; a se cufunda. /<lat. affundare

afund n. adâncime: în afundul pământului; fig. norul trece și dispare ’n afundul cerului AL. [Lat. AD FUNDUM]. ║ a. (rar) adânc: râu afund, văi afunde. ║ adv. 1. până la fund: toți s’au înecat, la afund s’au dat; 2. fig. adânc, deplin: știe afund istoria.

afundà v. 1. a împinge până la fund, a băga afund: în prăpastie îl afundă; 2. a intra afund sau a pătrunde: s’afund’ mereu în taina nopții AL.; 3. fig. a peri din ochi, a dispare: în văzduh s’au afundat AL. [Lat. AFFUNDARE].

2) afúnd, -ă adj. (d. a 4 și fund). Rar. Adînc, profund: La fîntîna cea rătundă, Unde-i apa maĭ afundă (Trans. P.P. și’n bibl. 1819 și la Sadov. VR. 1926,1,62: buzunările afunde ale giubeleĭ). Adv. Să mă’ngroape maĭ afund, Să nu putrezesc curînd (P.P.). A da afund, a da la fund, a cufunda. A te da afund, a te cufunda.

1) afúnd n., pl. urĭ (d. a 4 și fund). Rar. Adîncime (Delv. Cjb).

3) afúnd, a -á v. tr. (d. a 4 și fund orĭ lat. affŭndare, it. affondare, vfr. afonder, sp. afondar, pg. afundar. V. cu- și în-fund). Rar. Cufund: a afunda o corabie V. refl. Mă cufund: rațele se afundaŭ în baltă. Mă înfund: hoțiĭ s’aŭ afundat în pădure. Fig. Mă adîncesc: a te afunda în cugetări.

AFUND adj., s. 1. adj. adînc, profund, (rar) adîncos. (Oceanul ~.) 2. s. adînc, adîncime, fund, profunzime, străfund. (Din ~ lacului.) 3. s. adînc, adîncime, fund, măruntaie (pl.), profunzime, străfund, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (inv. fig.) mațe (pl.) (În ~ pămîntului.)

AFUNDA vb. 1. a (se) adînci, a (se) cufunda, a (se) înfunda, a (se) scufunda. (Picioarele i se ~ în zăpadă.) 2. a cufunda, (reg.) a acufunda. (A ~ un obiect într-un lichid.) 3. a se adînci, a se cufunda, a se înfunda, (Transilv.) a se zgăura. (Ochii i se ~ în orbite.) 4. a(-și) cufunda, a(-și) înfunda, (fig.) a(-și) îngropa. (Își ~ fruntea în palme.)

afúnd, -ă, adj., adv. – Adânc, pătrunzător: „...îl bagă într-un somn atâta de afund, că nu sâmțește nimică” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 108). – Din afunda (< lat. *affundare „apă afundă, adâncă”) sau lat. ad fundum (Farcaș, 2009); din a + fund (< lat. fundus) (DLRM, Scriban).