advocatură

advocatúră sf vz avocatură

avocatúră sf [At: VLAHUȚĂ, D 215 / V: adv~ / Pl: ~ri / E: avocat + -ură] 1 Profesie de avocat (1). 2 Practicare a profesiei de avocat (1).

ADVOCATÚRĂ s. f. v. avocatură.

AVOCATÚRĂ s. f. Profesiunea de avocat. [Var.: (rar) advocatúră s. f.] – Din germ. Advokatur.

ADVOCATÚRĂ s. f. v. avocatură.

AVOCATÚRĂ s. f. Profesiunea de avocat. [Var.: advocatúră s. f.] – Din germ. Advokatur.

ADVOCATÚRĂ s. f. v. avocatură.

AVOCATÚRĂ s. f. Profesiunea de avocat. Deși înscris în baroul local, nu profesa avocatura. BUJOR, S. Știi ce-aș zice? Să lași pensionul și să te-apuci de avocatură. VLAHUȚĂ, O. A. III 129. – Variantă: advocatúră s. f.

ADVOCATÚRĂ s. f. v. avocatură.

AVOCATÚRĂ s. f. Profesiunea de avocat. [Var.: advocatúră s. f.] – Germ. Advokatur.

avocatúră s. f., g.-d. art. avocatúrii

avocatúră s. f., g.-d. art. avocatúrii

AVOCATÚRĂ s. (înv., în Transilv. și prin Ban.) procatorie, (înv., prin Transilv.) procatorit. (Practică ~.)

ADVOCATÚRĂ s.f. v. avocatură.

AVOCATÚRĂ s.f. Profesiunea de avocat. [Var. advocatură s.f. / cf. germ. Advokatur, it. avvocatura].

AVOCATÚRĂ s. f. profesiunea de avocat. (< germ. Advokatur)

AVOCATÚRĂ f. Profesiunea de avocat. [G.-D. avocaturii] /<germ. Advokatur, it. avvocatura

*advocatúră și (ob.) av- f., pl. ĭ (d. advocat cu sufixu -ură, ca’n literatură; germ. advokatur). Profesiunea de avocat.

AVOCATURĂ s. (înv., în Transilv. și prin Ban.) procatorie, (înv., prin Transilv.) procatorit. (Practică ~.)