admirație

admirație sf [At: MAIORESCU, CR. II, 93 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii^[1] E: fr admiration, lat admiratio] Sentiment de încântare, stimă, apreciere față de ceva sau de cineva Si: (înv) admirare, admirat¹. corectată

ADMIRÁȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încântare, de stimă, de apreciere etc. față de cineva sau de ceva; admirare. – Din fr. admiration, lat. admiratio.

ADMIRÁȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încântare, de stimă, de apreciere etc. față de cineva sau de ceva; admirare. – Din fr. admiration, lat. admiratio.

ADMIRÁȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încîntare; prețuire, respect, stimă (față de oameni sau de manifestările lor). Vorbea la tribună un tînăr din comitet și erai cuprins de admirație că știa lucruri atît de noi pentru tine. PAS, Z. 1 317. Am aruncat undițile cu un meșteșug care a stîrnit admirația tovarășilor mei. SADOVEANU, N. F. 97. – Pronunțat: -ți-e.

ADMIRÁȚIE, admirații, s. f. Sentiment de încântare, de stimă etc. față de cineva sau de ceva. – Fr. admiration (lat. lit. admiratio, -onis).

admiráție (-ți-e) s. f., art. admiráția (-ți-a), g.-d. art. admiráției, pl. admiráții, art. admiráțiile (-ți-i-)

admiráție s. f. (sil. -ți-e), art. admiráția (sil. -ți-a), g.-d. art. admiráției; pl. admiráții, art. admiráțiile (sil. -ți-i-)

ADMIRÁȚIE s. prețuire, stimă, (înv.) mirare. (~ mea pentru el a rămas statornică.)

Admirație ≠ dispreț, repulsie

ADMIRÁȚIE s.f. Sentiment de prețuire fără rezerve, de apreciere deosebită (față de cineva sau de ceva). [Var. admirațiune s.f. / cf. fr. admiration, lat. admiratio].

ADMIRÁȚIE s. f. sentiment de încântare, de apreciere deosebită (față de cineva sau de ceva). (< fr. admiration, lat. admiratio)

ADMIRÁȚIE ~i f. Sentiment de încântare, de înaltă prețuire și de respect față de cineva sau de ceva. Cuprins de ~. [G.-D. admirației; Sil. -ți-e] /<fr. admiration, lat. admiratio, ~onis

admirați(un)e f. 1. fapta de a admira, sentiment de plăcută mirare; 2. obiect de admirațiune.

*admirațiúne f. (lat. admirátio, -ónis). Acțiunea de a admira. – Și -ație și -are.

ADMIRAȚIE s. prețuire, stimă, (înv.) mirare. (~ mea pentru el a rămas statornică.)

ADMIRAȚIE. Subst. Admirație, admirare (înv.), adorație, adorare, slăvire (înv.), idolatrie (fig.), extaz, venerație, venerare (rar). Preamărire, slăvire, preaslăvire, glorificare (livr.), zeificare (fig.), idolatrizare, divinizare. Elogiu, elogiere, panegiric, encomion (grecism înv.), apologie, ditiramb (fig.); osanale, aclamație, aplaudare, aplauze, ovație, urale. Admirator, adorator, idolatru (fig.). Idol (fig.), fetiș (fig.), zeu (fig.). Adj. Admirabil, adorabil, venerabil, respectabil. Minunat, fermecător, încîntător, desfătător, mirabil (poetic), splendid, excepțional, fascinant, fascinator (rar), captivant, seducător, magnific (livr.), superb, divin (fig.), extraordinar, grandios, măreț. Adorat; preaslăvit, slăvit. Vb. A admira, a adora, a venera, a se extazia, a slăvi (înv.). A preamări, a preaslăvi (rar), a ridica pe cineva pînă la cer, a ridica în slăvi; a glorifica (livr.), a diviniza, a fetișiza (fig.), a zeifica (fig.), a idolatriza (fig.). A fermeca, a se uita la cineva ca la soare (ca la o icoană), a se uita la cineva ca la un cireș copt. A aclama, a ovaționa, a aplauda. Adv. Admirativ; cu admirație, cu venerație. V. frumusețe, glorie, ostentație, respect, servilism, succes, superlative.