accentuat

accentua vt [At: MAIORESCU, CR. II, 206 / Pzi: ~uez / E: fr accentuer] 1 (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) A marca prin accent (1). 2 (Fig) A reliefa. 3 (Fig) A intensifica.

accentuát¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: accentua] 1 Accentuare (1). 2 (Fig) Reliefare.

accentuát², ~ă [At: MAIORESCU, CR. III, 219 / P: ~tu-at / Pl: ~ați, ~e / E: accentua] 1 a (D. vocale, silabe, cuvinte sau grupuri de cuvinte) Care este marcat prin accent (1). 2 a (Fig) Reliefat. 3 av (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic Si: forzato.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Adj. Fig. Intensificat. 3. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Intensificat. 3. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă sau un cuvînt; a scoate în relief o propoziție sau o frază, prin intonație ori prin mărirea intensității vocii. Accentuăm silaba penultimă. ◊ Fig. A scoate în relief, a sublinia, a întări, a apăsa. V-am vorbit rîndul trecut de faptul acesta. Și am accentuat că el are o mare însemnătate. 2. Refl. Fig. A spori, a crește. Contradicțiile din lagărul imperialist se accentuează tot mai mult. ◊ Tălăzuirea cîmpiilor se accentuează, iar valurile lor domoale se umflă și se urcă spre cer. BOGZA, C. O. 153. - Pronunțat: -tu-a.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. Vocală accentuată. Cuvînt accentuat. 2. Fig. Întărit, sporit. În condițiile create de regimul de democrație populară, lupta pentru valorificarea vechilor monumente de arhitectură capătă un caracter tot mai accentuat. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 349, 5/4. – Pronunțat: -tu-at.

ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent sau prin alt semn o silabă sau un cuvânt; a reliefa o propoziție sau o frază, prin intonație. ♦ Fig. A sublinia, a întări. 2. Refl. Fig. A crește, a spori. [Pr.: -tu-a] – După fr. accentuer.

ACCENTUÁT, -Ă, accentuați, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poartă accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Sporit, întărit. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.

accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând)

accentuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. accentuéz, 3 sg. și pl. accentueáză, 1 pl. accentuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. accentuéze (sil. -tu-e-); ger. accentuând (sil. -tu-ând)

ACCENTUÁ vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. v. insista. 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori.

ACCENTUÁT adj. 1. tonic. (Vocală ~; silabă ~.) 2. evidențiat, întărit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potențat. (Semnificații ~.) 3. v. proeminent. 4. v. evident.

Accentuat ≠ neaccentuat

ACCENTUÁ vb. I. 1. tr. A scoate în evidență prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvânt într-o frază). ♦ (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a crește. [Pron. ac-cen-tu-a. / < fr. accentuer].

ACCENTUÁ vb. I. tr. 1. a scoate în evidență prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat. (< fr. accentuer)

A ACCENTUÁ ~éz tranz. 1) (silabe, cuvinte, propoziții) A evidenția prin accent. 2) fig. A scoate în evidență în mod deosebit; a sublinia. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

A SE ACCENTUÁ se ~eáză intranz. (despre procese, fenomene) A se desfășura într-un mod din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se adânci. [Sil. -tu-a] /<fr. accentuer

accentuà v. 1. a rosti cuvintele după regulele accentului tonic; 2. a pune accentele în scris; 3. fig. a face să reiasă, a exprima cu energie și claritate.

*accentuéz v. tr. (mlat. accentuare, fr. accentuer). Pun accentu. Variez vocea. Fig. Scot în relief.

ACCENTUA vb. 1. a evidenția, a întări, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potența. (A ~ calitățile lucrării.) 2. a apăsa, a insista. (A ~ asupra celor spuse mai înainte.) 3. a se amplifica, a crește, a se intensifica, a se întări, a se înteți, a se mări, a spori. (Viteza vîntului s-a ~.)

ACCENTUAT adj. 1. tonic. (Vocală ~, silabă ~.) 2. evidențiat, întărit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potențat. (Semnificații ~.) 3. proeminent, pronunțat, puternic. (Maxilare ~; bărbie ~.) 4. evident, marcat, pronunțat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent străin.)

ACCENTUÁT, -Ă adj. (< accentuá < fr. accentuer): în sintagmele cuvânt accentuat, formă accentuată, silabă accentuată și vocală accentuată (v.).