Sac

SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea și la transportarea unor produse; conținutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conținutul lui. ◊ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar și cu o glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniță; rucsac. ◊ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) om care știe și povestește multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâța (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârșește o faptă rea. A (-și) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlți etc. din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc și cu gura ținută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menține ritmul de respirație al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care și oosfera. – Lat. saccus.

SÂC interj. Cuvânt, de obicei repetat și însoțit de gestul lovirii pumnilor unul de altul, prin care cineva își exprimă satisfacția răutăcioasă pentru un necaz al altuia. [Var.: sic interj.] – Cf. tc. sik.

SIC² interj. v. sâc.

SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pânză, din hârtie rezistentă, din material plastic etc., folosit la păstrarea și la transportarea unor produse; conținutul unui astfel de obiect; obiectul împreună cu conținutul lui. ◊ Sac de dormit = sac special prevăzut de obicei cu un fermoar și cu o glugă, folosit mai ales de excursioniști pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = raniță; rucsac. ◊ Expr. Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) om care știe și povestește multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a sărăci. A prinde (pe cineva) cu mâța (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când săvârșește o faptă rea. A(-și) dezlega sacul = a se destăinui. ♦ Fig. (Cu determinări introduse prin prep. „cu” sau „de” care arată felul) Cantitate mare, grămadă. 2. Pânză de fuior, de câlți sau de buci din care se fac sacii (1). 3. Geantă mare de pânză, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1) cu fundul adânc și cu gura ținută deschisă printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în formă de sac (1), caracteristic păsărilor, care menține ritmul de respirație al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formează polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se află mai multe celule, printre care și oosfera. – Din lat. saccus.

SÂC interj. Cuvânt, de obicei repetat și însoțit de gestul lovirii pumnilor unul de altul, prin care cineva își exprimă satisfacția răutăcioasă pentru un necaz al altuia. [Var.: sic interj.] – Cf. tc. sik.

SIC² interj. v. sâc.

SAC, saci, s. m. 1. Obiect confecționat din pînză, din piele sau din hîrtie rezistentă, servind la păstrarea și transportarea cerealelor și a altor produse; conținutul unui astfel de obiect (servind și ca unitate de măsură); obiectul împreună cu conținutul lui. Dădură sacii jos și-i tîrîiră în moară. SADOVEANU, O. II 55. Împăratul... dete argintarului doi saci de bani. ISPIRESCU, L. 93. Femeia lui Ipate zice babei: – Mătușică, vîră-te ici, în sacul acesta. CREANGĂ, P. 176. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. Leagă sacul la gură cît e timp (= fă economie din vreme). ◊ Expr. Sac fără fund = a) om nesățios, lacom. Pesemne c-aista-i Flămînzilă, foametea, sac fără fund... de nu-l mai poate sătura nici pămîntul. CREANGĂ, O. A. 247; b) om care știe multe, care spune, povestește multe. (Crîșmarul) cînta lucruri vesele, era un fel de izvor nesecat, sac fără fund. SADOVEANU, la TDRG. Și-a găsit sacul peticul v. petic. A da de fundul sacului = a sărăci. N-au intrat zilele în sac v. intra. A prinde (pe cineva( cu mîța (sau cu mîna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul cînd săvîrșește o acțiune rea (în special un furt). Prins cu mîna în sac... cu moarte trebuie să mori. ISPIRESCU, L. 76. 2. Pînză de fuior, de cîlți sau de buci din care se fac sacii (1). Asta-i mîndră de diac Și-i cu poalele de sac! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 442. 3. Geantă mare de pînză sau de piele, în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. 4. Unealtă de pescuit făcută dintr-o rețea de sfoară în formă de sac (1), cu gura ținută deschisă cu ajutorul unui arc de lemn. 5. (Regional) Nimfă de furnică; săcușor. Nimfele sau coconii se numesc în cele mai multe părți, atît din Bucovina cît și din Moldova, saci... sau săcușori. MARIAN, INS. 233.

SIC² interj. v. sîc.

SÎC interj. Cuvînt, de obicei repetat și însoțit de gestul baterii în pumni, prin care cineva își exprimă satisfacția răutăcioasă pentru pățania altuia. Sîc, tigrule, sîc! Sîc, că te-am păcălit! ODOBESCU, S. III 256. Sîc... Dă-mi paraua să mă duc. TEODORESCU, P. P. 160. – Variantă: sic (ISPIRESCU, la TDRG) interj.

sac s. m., pl. saci

sâc interj.

sac s. m., pl. saci

sâc interj.

SAC s. 1. (ANAT.) sac aerian = sac pulmonar; sac pericardic v. pericard; sac pulmonar v. sac aerian; sac vitelin = vezică ombilicală. 2. (BOT.) sac embrionar = a) macrospor, megaspor. (~ la gimnosperme.); b) macroprotal. (~ la angiosperme.)

SAC s. v. față, învelitoare, juvelnic, matcă, matiță, raniță, rucsac, săculeț, sedilă.

sac (sáci), s. m. – 1. Obiect din pînză, hîrtie etc. pentru păstrat sau transportat produse. – 2. Geantă, raniță. – 3. Poșetă, pungă. – 4. Unealtă de pescuit. – Mr., megl. sac, istr. sǫc. Lat. saccus (Pușcariu 1492; REW 7489), cf. it. sacco, prov., cat., fr. sac, sp., port. saco. – Toate der. sînt dim. sau augmentative: săcoi, săcotei, săcăteu, săc(u)șor, săculeț, săculete, săcui (după Candrea, de la un lat. *sacculeus), săcuieț. Der. neol. sacoșe, s. f., din fr. sacoche. Este dubletul lui sacos, s. n. (veșmînt preoțesc, propriu prelaților ortodocși), din mgr. σάκκος (Cihac, II, 693; Murnu 49), cf. sl. sakosŭ; și al lui sacou, s. n., din it. sacco, cf. germ. Sakko (Candrea). Pentru sac „unealtă de pescuit”, cf. bg., slov., ucr., rut. sak.

sîc interj. – Bine făcut, bine înfăptuit, mă bucur. Creație expresivă. Nu pare să aibă nimic în comun cu sb., cr. šik, ceh. šik „zgîlțîială” (Cihac, II, 388), slov. sik, ceh., pol. syk „fluierat” (Tiktin), tc. sik „supărător” (Philippide, Principii, 148; Șeineanu, II, 320), ci pare să amintească de hîc, bîc, smîc. – Der. sîcîi, vb. (a scutura, a deșela, a deregla; a stînjeni, a molesta), a cărui der. expresivă este evidentă (totuși, Șeineanu, II, 320, Lokotsch 1960 și Ronzevalle 113 se referă la tc.); sîcală, s. m. (prost, neghiob, pisălog); sîcîială, s. f. (supărare, cicăleală).

SAC saci m. 1) Recipient deschis numai în partea de sus, făcut din diverse materiale (pânză, hârtie, piele, plastic etc.), servind la păstrarea și transportarea substanțelor pulverulente sau a obiectelor mărunte. ◊ ~ fără fund a) se spune despre cineva care mănâncă foarte mult; mâncăcios; b) care tinde mereu să obțină bunuri în cantitate cât mai mare; nesățios; c) care cere cheltuieli mari (fără a se vedea rezultatul). A da de fundul ~ului a deveni sărac; a sărăci. A prinde pe cineva cu mâța în ~ a da de cineva în momentul când săvârșește o faptă rea (mai ales când fură ceva). Cum e ~ul (așa e) și peticul (sau cârpala) se spune despre două persoane (sau lucruri) cu aceleași însușiri negative. 2) Conținutul unui astfel de recipient. Un ~ de făină. 3) Pânză specială din care se fac astfel de recipiente. 4) Geantă mare (de pânză, de piele etc.) în care se pun lucrurile necesare pentru o călătorie. ◊ ~ de dormit obiect în formă de sac prevăzut cu o glugă și cu un fermoar, folosit pentru dormit în condiții de turism. 5) Unealtă de pescuit constând dintr-o plasă fixată de jur împrejurul unui arc de lemn. 6) biol. Cavitate înconjurată de un perete membranos. ~ embrionar. 7) Stadiu intermediar între larvă și adult la furnici; nimfă de furnică. /<lat. saccus

sâc!, interj. (reg.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă oile.

sac m. 1. recipient cilindric de pânză, piele, etc.; 2. ceeace conține un sac: zece saci de grâu. [Lat. SACCUS].

sâc! int. bine ți-a făcut: sâc! așa îți trebue; a da un sâc, a necăji pe cineva (repetând vorba sâc): trecuse râul și-i da cu sâc de dincolo după mal ISP. [Turc. SYK, necăjit].

sac m. (lat. saccus, sac, d. vgr. sákkos, pînză groasă; it. sacco, pv. fr. sac, sp. pg. saco; vsl. sakŭ, sîrb. bg. rus. rut. pol. ceh. sak; germ. sack; ung. zsák. V. jac). 1. Mare torbă de pînză grosolană de cînipă care servește la dus grîne, ciment ș.a.: un om ducea în spate un sac cu orz.. 2. Conținutu acesteĭ torbe: calu a mîncat un sac de orz; pînza din care se fac sacĭ: îmbrăcat în sac. 3. (după rus. sak) Micĭog cu fundu maĭ ascuțit de prins pește ca cu un cĭorap maĭ mic (V. poclăŭ). Sacu cu grăunțe, chilipirurile politice: sacu cu grăunțe al ministruluĭ atrăgea mulțĭ partizanĭ. Sac (orĭ butoĭ) fără fund, 1. om care nu se maĭ satură, 2. om care știe multe și nu maĭ sfîrșește povestind. A umbla cu mîța’n sac, a face matrapazlîcurĭ. A intrat vulpea’n sac, ți s’a înfundat cu șmecheriile saŭ înțelepciunea ta. Șĭ-a găsit sacu peticu, s’au găsit întovărășițĭ doĭ oamenĭ răĭ saŭ ridiculĭ. V. țuhal, tăbol, harar.

sîc interj. prin care faci în ciudă cuĭva rîzînd de nereușita luĭ: Sîc! Așa-țĭ trebuĭe! Sîc, că nu poți să faci ca mine! (cp. cu turc. syk, strîmt, restrîns, chinuit, jenat, d. sykmak, a strînge, a chinui).

SAC s. (ANAT.) sac pericardic = pericard; sac vitelin = vezică ombilicală.

sac s. v. FAȚĂ. ÎNVELITOARE. JUVELNIC. MATCĂ. MATIȚĂ. RANIȚĂ. RUCSAC. SĂCULEȚ. SEDILĂ.

SAC. Subst. Sac, săculeț (dim.), săcușor, săcotei (rar), săcuieț (rar), săcăteu (reg.), săculteț (reg.), săcoi (augm.), tăbuieț (reg.), tăbîltoc (reg.); țuhal (reg.); tăfîlcă (reg.); sedilă. Traistă, trăistuță (dim.), trăistică, trăistioară (pop.), straiță (reg.), săcui (reg.), tăgîrță (reg.), desagă, desăguță (dim.), desăgel (pop.), desăgior (pop.); raniță, borneu (înv. și reg.), rucsac; tașcă, tășcuță (dim.), tășculiță, tășulă (reg.), tășulcă (reg.), tecșilă (reg.); sacoșă. Tolbă, cucură (înv.). Vb. A pune (a băga) în sac, a pune în traistă; a umple sacul; a căra în sac, a duce (a căra) în traistă. V. recipient.

SAC husă din fibre textile destinată protejării materialului volant. Sac de transport, servește la transportul parașutei și la păstrarea acesteia pe timpul depozitării, fiind confecționat din materiale impermeabile, protejând parașuta de intemperii și murdărie. Sac de pliaj, având dimensiuni mici, preia voalura și suspantele în stadiul pliat, astfel ca aceasta să ocupe un volum cât mai mic. Sin. sacul voalurii.

Sac, -iu, -otă, -ul, -uțul v. Isac 4, 5.

SAC subst. Derivatele se confundă cu ipocoristicele lui Isac; v. acesta Partea I.

a cumpăra mâța în sac expr. 1. a cumpăra o marfă fără a-i verifica, în prealabil, calitatea. 2. a accepta un lucru / o idee / o afacere etc. fără o verificare prealabilă.

a da de fundul sacului expr. a termina resursele.

a prinde (pe cineva) cu mâța în sac / cu ocaua mică / cu rața-n gură expr. a surprinde (pe cineva) în flagrant delict; a(-i) dovedi (cuiva) vinovăția / necinstea etc.

cu sacul expr. 1. mult, din belșug. 2. (intl.) trișare la jocul de cărți.

n-au intrat zilele în sac expr. nu e nici o grabă!

sac, saci s. m. belșug, abundență, cantitate mare.

sac fără fund expr. 1. om lacom. 2. om care știe și povestește multe glume / anecdote.